• Când vorbim în România despre diaspora, gândurile ne zboară la milioanele de oameni plecați din țară în Occident, pentru a-și câștiga existența. În Franța trăiesc însă și mulți tineri români, copiii celor plecați la muncă, precum și adolescenți care au ales să studieze în marele oraș de pe Sena. Am vrut să aflăm ce îi mai leagă de țară și dacă își leagă viitorul de destinele ei •
„Legăturile dintre tinerii din Franța și țară sunt vii”
– Tradiția studiilor universitare în Franța are, în România, un trecut glorios. Aproape fără excepție, generația „pașoptiștilor”, în frunte cu Nicolae Bălcescu, a luat drumul plin de lumini al Parisului. Văzuți ca „viitorimea română”, se puneau mari speranțe în rolul pe care aveau să-l joace în destinul național. Mai au studenții români, aflați azi, în capitala franceză, idealuri naționale? Se gândesc să-i fie țării de folos, în vreun fel?
– Câtă vreme fac performanță, studenții români ajută România. Sigur, sunt unii dintre ei care vin aici hotărâți să se întoarcă acasă și să schimbe ceva în bine pentru România, în special cei de la științe politice. De altfel, sunt foarte puțini cei care vin aici cu gândul să nu se mai întoarcă în țară. Dar și cei care, angrenați în sistemul și societatea de aici, părăsesc cu greu pozițiile în care au ajuns, ajută România de la distanță. Printre studenții români din Franța există o preocupare permanentă pentru România – urmăresc știrile, merg cât de des acasă, încă e o legătură puternică cu țara. Ca număr, majoritatea studenților din Franța sunt la științe politice sau la drept, apoi, cred că sunt cei de la informatică și inginerie, mai sunt câțiva la litere. Cei mai mulți sunt la Paris, câțiva studiază și în alte orașe ale Franței, dar absolut toți au conștiința așteptărilor pe care și le pune în ei România. Cred că știu că ar fi foarte valoroși pentru România la finalul studiilor. De altfel, foarte mulți studenți români din Franța sunt căutați de ministerele românești, care au nevoie de oameni bine pregătiți, oameni care să ne reprezinte în structurile europene, sau să își folosească cunoștințele în Parlamentul românesc. E firesc să fie așa, câtă vreme, de exemplu, cei de la drept fac stagii interesante și valoroase chiar în instituțiile europene, de drept european sau drepturile omului, iar cei de la relații internaționale se specializează de multe ori în mecanismele de funcționare ale UE. La Bruxelles sunt deja foști studenți români care au studiat la Paris și care ne reprezintă țara în mod strălucit. Speranțele legate de studenții români din Franța nu sunt doar îndreptățite, ci, de cele mai multe ori, chiar împlinite.
– Cum sunt văzuți studenții români de către francezi și care este percepția generală a francezilor asupra României?
– Când am ajuns în Franța, în urmă cu aproape doi ani, am stat de vorbă cu români din valul mai vechi al diasporei, care erau în Paris de cel puțin zece ani. La început m-au speriat cu imaginea românilor de aici și mă așteptam să descopăr la francezi o grămadă de stereotipuri și prejudecăți negative, dar odată ce am intrat în contact direct cu ei, nu am întâlnit niciodată vreo remarcă negativă. Dimpotrivă, eu de câte ori am spus că sunt româncă, mulți se luminau la față și încercau să îmi spună ce știu despre România, despre Brâncuși sau Ionesco… Zilele acestea, Expoziția Brâncuși de la Centrul Pompidou a contribuit destul de mult la această imagine pozitivă, pentru că i-am auzit spunând: Ce artă interesantă și uite, vine din România… Pe scurt, eu cred că România are o imagine destul de bună acum, în Franța. Eu, de câte ori am ocazia, încerc să le vorbesc francezilor mai întâi despre „sfânta treime” – Cioran, Eliade, Ionesco. Un prag depășit: francezii știu acum mult mai multe lucruri despre România.
– Viața de student la Paris era, înainte, asociată cu boemia. Mai este valabilă această realitate, sau lucrurile s-au schimbat?
– Eu sunt privilegiată, pentru că nu trebuie să muncesc, mă concentrez doar pe studii, părinții mei mă susțin financiar. Cu toate astea, cred că pentru un student la Paris viața e mai degrabă boemă decât dificilă. De exemplu, eu merg la școală la cursuri de literatură medievală și renascentistă și având decorul Parisului la îndemână, pe care îl străbat când merg și mă întorc de la școală, nu simt că e ceva dificil sau din datorie, e o plăcere să studiezi într-un asemenea decor cultural. Week-endurile sunt libere, programa școlară este lejeră și pot să profit de teatre, concerte sau expoziții. Singura greutate ar fi că ești totuși departe de casă și de ai tăi. Oricât de frumos este aici, nu ești cu familia, nu ești în limba ta maternă. Din ce știu, majoritatea studenților nu lucrează, dar cei care sunt deja în stagii, pe final de studii, își caută câte un loc de muncă, inclusiv predând limba franceză, românilor.
„Punem umărul la construirea unei comunități românești cât mai solide”
– Ești coordonatoare a Ligii studenților români din străinătate. Cu ce se ocupă această Ligă la Paris? Există o solidaritate a studenților români de aici?
– Da, există o solidaritate reală între noi și, în plus, încercăm să punem umărul la construirea unei comunități românești cât mai solide. În fiecare toamnă, avem un eveniment special gândit, în Octombrie-Noiembrie, ca să le urăm bun-venit noilor studenți, organizat la Ambasada României. La această întâlnire avem invitați speciali, vorbim cu ambasadorul, studenții discută între ei că să afle informații – cum să aplice pentru subvenții, ce beneficii pot accesa, cum să își găsească o casă, o slujbă sau stagii. A doua întâlnire anuală a noastră sunt conferințele Bridges, ca să construim poduri de legătură, atât între generații, cât și între diaspora de aici și țară. Adică, invităm români de succes din Franța, din domenii diverse, să vină și să le spună studenților din experiența lor. Am avut, și pe științe umaniste și pe științe exacte, români valoroși, care ne-au împărtășit cu generozitate din rețeta succesului lor. Ca exemplu, printre invitații care ne-au onorat cu prezența s-au aflat o profesoară universitară de studii anglofone de la Universitatea Paris 12, un istoric de artă, care acum lucrează la Versailles, un expert în finanțe și un expert în informatică, toți români care au reușit. La mine, pe partea de litere, am cunoscut foarte mulți profesori universitari români din Franța. Dincolo de faptul că ICR Paris ne pune la dispoziție o sală, aceste întâlniri arată că noi, românii, suntem solidari și ne ajutăm unii pe alții cu generozitate, ceea ce cred că e un lucru minunat: legăturile dintre tineri și țară sunt păstrate. Poate și ca urmare a eforturilor noastre, am observat un fenomen foarte interesant: copiii românilor de aici, deci a doua generație a diasporei, vin spre noi, spre liga studenților. Vin și ne spun – Mama e din România, tata e francez, și aș vrea să aflu mai multe despre România, aș vrea să mă familiarizez cu limba și cu obiceiurile, să cunosc mai mulți români.
– Locul din care ai venit la Paris e Brașovul. Cum ți se pare orașul de la poalele Tâmpei, văzut de aici, de pe marile bulevarde ale Parisului? Ți-e dor de acasă?
– Parisul este un oraș superb, cu multe oferte pentru un tânăr la început de drum, dar Brașovul rămâne orașul inimii mele, pe care îl iubesc! Eu locuiesc undeva mai în marginea Brașovului, dar când eram la liceu, îmi plăcea să merg în centrul vechi, care este magic. Am o slăbiciune pentru Turnul Alb: acolo cred că este cea mai frumoasă perspectivă asupra orașului – vezi și Tâmpa, și centrul vechi… acolo îmi place cel mai mult. Încerc să le povestesc francezilor despre aceste locuri care îmi sunt dragi și, nu de puține ori, mi s-a întâmplat ca… ei să îmi vorbească mie despre Brașov. Pentru că mulți dintre ei au vizitat România și au fost impresionați de frumusețile ei. Am deseori surpriza ca francezii să îmi povestească entuziasmați de Brașov. Sunt foarte fericită când aud asta și sunt mândră. De câte ori merg acasă, trec neapărat prin Piața Sfatului, dau o tură pe sub Tâmpa și pe Republicii, sau la Pietrele lui Solomon, un loc mai puțin cunoscut, care îmi place foarte mult. Și asta îmi umple inima, până la următoarea vizită acasă…
