• Din oferta de fructe proaspete a verii fac parte și afinele, zmeura, murele și căpșunele. Sunt fructe pe cât de mici, pe atât de aromate. Zmeura, murele și afinele se mai numesc, în comun, și fructe de pădure, fiindcă oamenii erau obișnuiți să le găsească în sălbăticia Carpaților. De la o vreme, însă, speciile acestea horticole sunt cultivate pentru piață. România a ajuns deja să exporte afine și zmeură obținute în ferme specializate. O situație de neimaginat în trecut •
Cornetul de hârtie
Mai întâi, culegători temerari luau cu asalt munții. În luminișurile pădurilor de fag și de brad, găseau tufe de zmeur pline de fructele rubinii și aromate. Le apucau cu degete grăbite și le puneau în găleți. Spre seară, coborau pe firul văii, la vreun centru de colectare, gestionat de ocolul silvic, și vindeau zmeura culeasă peste zi. De acolo, fructele sălbatice ajungeau, de regulă, la export. Alții le aduceau cu grijă acasă și mergeau, apoi, în vreun oraș de munte vizitat de turiști. Vindeau boabele delicioase în cornete din pagini de caiet. La fel se întâmpla și cu afinele, culese în zona alpină, cu un pieptene special. Boabele delicioase, fie de zmeură, fie de afine, proveneau, în mare parte, din Carpați. Suprafețele cultivate erau neînsemnate. În cazul căpșunelor, situația a fost mult diferită. Căpșunii erau deja cultivați în anumite localități din țară, de regulă, necooperativizate, care aprovizionau piețele marilor orașe. După revoluția din 1989, când agricultura a revenit pe baze private, dar, mai cu seamă, după aderarea României la Uniunea Europeană, când au fost oferite fonduri publice nerambursabile pentru dezvoltarea agriculturii, unii fermieri au experimentat și culturi de afin și zmeur. În același timp, cultivarea căpșunilor a fost relocată, în parte, în spații protejate (sere și solare) și practicată în zone noi, care nu aveau tradiție. Avem acum tabloul dinamic al acestei transformări a surselor de fructe de pădure și căpșune: din sălbăticia munților nu mai ajung decât rar fructe pe mesele orășenilor, oferta este susținută de ferme, iar în ce privește căpșunele, acestea sunt obținute mai degrabă sub ”coviltirul solarului”, decât în câmp deschis. Lucrurile s-au schimbat și în urma deschiderii unor noi magazine și a extinderii rețelelor comerciale. Fructele aduse din ferme sunt ambalate în recipiente de plastic, etichetate, ținute în vitrine frigorifice. Piața este bine organizată, după reguli stricte. A trecut vremea cornetelor din hârtie.
Statistici și delicii
Statisticile, așa cum le-am găsit publicate de FAOSTAT (baza de date a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură), arată o evoluție a suprafețelor cultivate cu afin, în România, în perioada 2020 – 2022. Astfel, dacă în 2020, erau lucrate 400 ha, cu o producție la hectar de 29 de tone și o producție totală, la nivel național, de 1.170 de tone, în 2022, suprafața totală a fost de 800 ha, cu o producție la hectar de 41 de tone și o producție la nivel național de 3.330 tone. Practic, în doi ani, suprafața și producția s-au dublat. În cazul zmeurului de cultură, datele FAOSTAT arată că, în 2020, suprafața totală a fost de 70 ha, a atins un vârf de 110 ha, în 2021, ca să scadă, în 2022, la 90 de ha. Producția națională, în cei trei ani: 130 t, 180 t, respectiv 170 t. Datele acestea, e bine să precizez, este posibil să nu reflecte în mod real situația din teren: suprafața totală la nivel național ar putea fi mult mai mare. Spun acest lucru, fiindcă este posibil ca datele să se refere numai la suprafețele înscrise în registrele publice pentru încasarea subvențiilor agricole. Suprafața minimă eligibilă pentru subvențiile agricole este de 0,3 ha (3.300 mp). Or, sunt sumedenie de petice de teren agricol, sub 3.300 mp, cultivate cu afin sau cu zmeur, dar care nu sunt înscrise în registre ca atare. Prin urmare, opinez că în România, suprafața cultivată cu zmeur și afin este mult mai are decât cea relevată de statisticile oficiale. În ce privește căpșunul, suprafața totală a fost de 3.290 ha, în 2020, iar în 2022, a scăzut la 2.590 ha. Producția națională a fost de 17.600 tone, la nivelul anului 2022. Aceeași observație o fac și în cazul culturii de căpșun: suprafața și producția sunt mai mari, în teren. Nu dețin date pentru mur, dar, cu siguranță, și murul este cultivat pe suprafețe tot mai extinse. Le descopăr când merg prin țară. Au fost introduse în cultură soiuri fără ghimpi, cu fructe mari și dulci, de care nu te mai saturi.
Harta bunătăților
Avântul luat de cultivarea acestor patru specii horticole este evidențiat și de numărul mare de grupuri de pe rețelele de socializare. Sunt zeci de astfel de grupuri, pe Facebook, cu mii și zeci de mii de membri. Cu siguranță, nu toți sunt fermieri. Nu puțini dintre ei sunt însă cultivatori, care produc pentru piață. Aș mai face o remarcă: nu trebuie să fii neapărat agricultor profesionist, ca să fii interesat să cultivi zmeur, afin sau căpșun. Este de ajuns să deții o grădină, oricât de mică ar fi, ca să plantezi acolo câteva tufe, pentru consum propriu. Ai mica ta producție de fructe aromate și tonifiante. La momentul potrivit, le culegi și le mănânci proaspete sau prepari sirop, dulceață și compot. Or, o băutură spirtoasă. Și fiindcă deja îngrijești poate o mică plantație de uz personal, te interesezi de metode și tehnologii agricole, de soiuri performante, de tratamente pentru boli și dăunători. Din sihla munților, zmeurul și afinul au fost aduși în grădinile românilor. Avem, așadar, fermele de profil, care produc pentru piață, dar avem și micile grădini personale. Fructele de pădure nu mai sunt chiar de pădure: au fost domesticite, uneori chiar în zona de câmpie. Una dintre ferme se numește Transylvania Berry și se află în comuna Racovița, din județul Sibiu, la poalele Munților Făgăraș, producția fiind certificată în agricultura ecologică. O altă mare plantație de afine bio se află în comuna I.L.Caragiale, în județul Dâmbovița, și se numește Merry Berry. Numai aici se află 115 ha de cultură de afin. Iată un alt argument că datele FAOSTAT nu reflectă realitatea. Le-am menționat, fiindcă sunt, totuși, un reper statistic oficial. În comuna Holod, din județul Bihor, se află ferma Agricrafters, care exportă fructele în Uniunea Europeană. O altă fermă, numită Afine Aromate, se află în localitatea Buhuși, din județul Bacău. Producția de fructe de pădure în ferme a impulsionat și producția de sucuri, siropuri și dulcețuri. Bunătățile acestea sunt ambalate în sticle etichetate cu ștaif și vândute pe la târguri și în piețe volante. Desigur, le regăsim și în magazine.
Roboți la cules de zmeură
Potențialul de cultură al acestor patru specii horticole este uriaș în România, mai ales în zona colinară și deluroasă. Dezvoltarea sectorului horticol se lovește însă de o realitate cruntă: lipsa forței de muncă. Poate sună cinic, dar așa stau lucrurile: fără muncitori, agricultura are de suferit. Oricât de bune ar fi ideile și oricât de mulți ar fi banii, fără mână de lucru, o astfel de afacere stagnează sau eșuează. România exportă afine și zmeură, dar e departe față de alte țări, care domină piața internațională. Criza forței de muncă este resimțită însă pretutindeni. În paralel, în universități, institute și laboratoare din statele avansate economic, cercetătorii concep roboți care să culeagă zmeură și căpșune. Sunt deja puși la treabă, dar mai mult experimental, fără să existe o producție de serie, roboți care întind brațul și apucă cu delicatețe boaba de zmeur sau căpșuna, fără să le strivească. Parcă le-ar culege o mână grijulie. Fructele sunt așezate frumos în recipiente și transportate către depozitul cu temperatură reglabilă. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, oamenii vor cumpăra din magazine fructe culese de roboți. La noi, va mai curge, cred, multă apă pe Olt și pe Mureș, până vom vedea primul automat la cules de zmeură. Aș spune că nu este chiar atât de important cine recoltează aceste fructe, atât timp cât le găsim în comerț și ne bucurăm de aroma lor: tot limba noastră plină de senzori ai gustului rămâne măsura întregii agriculturi!
