Cine citește cele patru evanghelii canonice – Luca, Marcu, Matei și Ioan – rămâne cu multe semne de întrebare privind viața Maicii Domnului, care este doar schițată. Asta, pentru că Noul Testament îl are în centru pe Mântuitorul, nu pe Maica Sa. Există însă o scriere apocrifă, intitulată „Evanghelia lui Iacob”, care limpezește multe lucruri nelămurite de cele patru evanghelii. Mi le-a depănat la ceas de seară Costion Nicolescu, antropolog și doctor în teologie al Institutului Saint Serge din Paris, călăuza noastră măiastră prin tainele bisericii și ale tradiției satului românesc.
Evanghelia apocrifă a lui Iacob
– Majoritatea lucrurilor legate de viața Maicii Domnului, nu ne sunt cunoscute din evanghelii, ci dintr-o scriere apocrifă, atribuită lui Iacob, fratele vitreg al lui Hristos. Deși nu face parte din Sfânta Scriptură, biserica privește la această scriere cu încredere. De ce?
– Pentru început, să spunem că faptul că o socotim apocrifă nu îi scade valoarea de sursă de informații. Majoritatea cercetătorilor cred că această scriere datează din secolul al II-lea, chiar de la începutul lui, deci, la aproape un veac după moartea și învierea Domnului. Este, așadar, foarte veche și îndeajuns de aproape de anii în care Mântuitorul a trăit pe pământ. Ea este principala sursă de informații privind viața și lucrarea Maicii Domnului, care în cele patru evanghelii „oficiale” e reprezentată sărac. Evangheliile canonice ne spun, într-adevăr, lucrurile importante, cele neapărat necesare, dar lasă multe perioade din viața Maicii Domnului în întregime albe. Ele sunt acoperite, din fericire, de această evanghelie apocrifă și, mai apoi, de imnele liturgice ale bisericii, care fac parte din Sfânta Tradiție. Foarte multe lucruri din biserică, din cele pe care le știm despre Fecioara Maria sau despre Sfinții Ioachim și Ana, vin din Sfânta Tradiție. Trebuie să spunem, că atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici, această Sfântă Tradiție are tot atâta greutate în afirmarea credinței, pe cât are Sfânta Scriptură. Din această perspectivă a Sfintei Tradiții, evanghelia apocrifă atribuită Sfântului Iacob, fratele vitreg al Domnului, este o binecuvântare – din ea citează sfinții părinți ai bisericii, încă din primele veacuri. Ei preiau elemente din ea, pentru a înțelege lucrarea Maicii Domnului pe pământ, începând chiar înainte de nașterea ei, din niște părinți extraordinari, și până la petrecerea ei din această viață. Biserica filtrează faptele relatate de această evanghelie apocrifă, preia doar ceea ce este de încredere. Această filtrare a bisericii nu este un caz izolat. Biserica filtrează încontinuu, păstrând doar adevărul, adevărul de credință pe care-l găsim în scrierile sfinților și, în ultimă instanță, în textele liturgice. Acolo rămâne doar aurul curat.
Povești despre Maica Domnului
– Pentru creștini, Maica Domnului este cea mai extraordinară făptură, mai presus chiar și decât cetele îngerilor. De ce?
– Ca să vă răspund la întrebare, ar trebui să încep cu nașterea ei, pentru că ea vine pe lume ca un miracol, rod al rugăciunii unor părinți foarte bătrâni, Ioachim și Ana, doi oameni extraordinari, care fac parte din două familii extraordinare. Știți că la evrei, ca și la alte neamuri, dar la evrei îndeosebi, genealogiile sunt foarte importante. Ei bine, Ioachim se trage din neamul regelui David, iar Ana, din neamul preoțesc al lui Aaron. Cei doi, pentru că ajunseseră la bătrânețe și nu avuseseră niciun copil, erau marginalizați în societatea iudaică, unde lipsa copiilor era văzută ca o pedeapsă a lui Dumnezeu. Cei doi ajung chiar să li se respingă jertfa adusă la templu, din această pricină, ceea ce le aduce o mare supărare. Și din această durere, ajung să se roage cu multă râvnă și, drept răspuns la ruga lor, Dumnezeu le-o dă pe Maica Domnului. Ea vine, repet, ca un miracol, la o vârstă la care doi soți nu mai pot avea copii. De aceea, prin rugăciune, cei doi îi promit Domnului că-i vor dărui Lui pruncuța.
– Fapt pe care românii l-au prins în legendele legate de Nașterea Maicii Domnului.
– Da, aceste legende sunt publicate, au fost culese de Simion Florea Marian. Ele merg cumva pe tipicul Sfintei Tradiții, apropiate de faptele relatate de evanghelia apocrifă, numai că le așează într-o poveste. Mulți resping astăzi acest fel de legende, dar orice lucru frumos e, până la urmă, învelit într-o poveste. Nu spunem noi, adesea, „ce poveste frumoasă!”? E extraordinar să îmbraci un adevăr într-o asemenea poveste. Asta a făcut poporul român cu legendele despre Maica Domnului. Și o să vă decupez câteva imagini, ca să înțelegeți ce spun. Într-una dintre legendele românilor, Adam, după ce moare, ajunge în iad, în stăpânirea lui faraon, adică a diavolului, iar Dumnezeu, milos, vrea să-l scape din chinuri. Așa că trimite un înger să meargă să-l întrebe dacă nu există vreun secret prin care să poată ieși din iad. Adam are un dialog cu diavolul, iar acesta îi spune că va scăpa din chinuri „numai atunci când un bărbat se va naște dintr-o femeie care, la rândul ei, s-a născut dintr-o durere de inimă”. Mi se pare de o poezie și o frumusețe extraordinară această expresie „să te naști dintr-o durere de inimă”. Sigur că poporul a auzit în biserică de rugăciunea lui Ioachim și a Anei, dar el spune mai mult de atât, că Maica Domnului e născută „din durerea de inimă” a părinților ei. O altă legendă românească ne spune, tot pe urmele istorisirii evangheliei apocrife, că Ioachim s-a despărțit de Ana, pentru a se ruga în singurătate. El pleacă la câmp, iar Ana ajunge la coliba unui pustnic, unde rămâne vreme de un an să se roage. Și, ne spune legenda, Ana merge în grădina sihastrului și se roagă „la o tufă de rozmarin”, se însoțește cu natura. Și, în timp ce era în rugăciune, vine o frunză de păr, care plutește prin aer și se așează lângă ea. Sfânta Ana o ia, o sărută pe amândouă părțile și rămâne însărcinată. Într-o altă versiune, Sfânta Ana nu sărută frunza de păr, ci o ia și o miroase, și de la mireasma ei rămâne grea. Mi se pare superb spus, că mireasma unei frunze de păr aduce sarcina cu Maica Domnului. În altă legendă românească, Ioachim și Ana o duc pe Maica Domnului la biserică, în paranteză fie spus, în legendele noastre nu e vorba niciodată de templu, doar de biserică, iar micuța Fecioară Maria se întoarce adesea acasă să-și viziteze părinții. Și le spune că, uneori, în biserică, se întâlnește cu un bărbat tânăr și frumos, care o tot întreabă – „Primești un crin?”. Iar mama ei, Sfânta Ana, o învață să primească, iar când Fecioara Maria primește un crin de la arhanghelul Gavriil, ea rămâne însărcinată cu Mântuitorul.
Cămașa lui Hristos
– Ați ajuns la un alt moment foarte important din viața Maicii Domnului – aducerea ei la templu. Nu știu dacă lumea înțelege prea bine această etapă din viața ei. Cum de ajunge acolo și, mai important, ce face acolo? Ce căuta la templul din Ierusalim o copiliță de doar trei ani?
– Noi știm, inclusiv din relatările lui Iosif Flaviu, istoricul născut la Ierusalim, la câțiva ani după răstignirea Mântuitorului, că lângă templul din Cetatea Sfântă exista o clădire impunătoare, cu trei caturi, în care, la primul etaj locuiau fecioarele, la al doilea femeile văduve, care ajutau la rânduiala templului, iar la al treilea erau bărbații slujitori. La templul din Ierusalim se aduceau mereu jertfe și era, implicit, multă muncă de făcut, muncă de femei. Nu doar că trebuia mereu ca cineva să gătească sau să facă curat, ci totul trebuia, cumva, gospodărit. Însă, pentru că era templu, munca trebuia făcută de femei consacrate doar lui Dumnezeu, care nu mai aveau o viață de familie, ci trăiau pentru slujire. Aici, Maica Domnului va învăța nu doar să se roage, ci și să țeasă. Știm că aici a țesut cămașa lui Hristos, pe care a purtat-o în vremea pătimirii sale, și tot aici a țesut una dintre dverele templului din Ierusalim. De aceea, Fecioara Maria vine să trăiască lângă templu la doar trei ani, împreună cu mama sa, Sfânta Ana, care era de-acum văduvă, pentru că soțul, Sfântul Ioachim, murise la doar doi ani după ce Ana o născuse pe Fecioara Maria. Una dintre legendele românești spune că „au dus-o pe Maica Domnului la biserică, pentru că au vrut s-o facă sfântă.”
Aducerea la templu a Maicii Domnului a fost în sine ca un ritual – au pornit într-un alai, în care erau fete de aceeași vârstă, rude apropiate sau cunoscute, îmbrăcate toate în cămăși albe. Trei zile s-a pornit acest alai, de la Nazareth și până la Ierusalim, cu făclii aprinse și cântece. Când am citit pentru întâia dată de acest alai de fetițe, m-am dus imediat cu gândul la pelerinajele maramureșencelor de Sfântă Mărie și m-am gândit că ceea ce s-a petrecut, atunci, în vechime, se petrece și astăzi. Astăzi, fiecare fată vine în pelerinaj cu ceata din satul ei, iar fiecare ceată are un nucleu format, în foarte mare măsură, din fete tinere, îmbrăcate în alb, care vin la mânăstire cântând pricesne. Fetele acestea curate merg întotdeauna în față, iar după ele vine și restul alaiului, cu bărbați, cu femei mai în vârstă.
Alaiul Maicii Domnului a fost întâmpinat la templu de profetul Zaharia, care era preot al templului. În general, orice aducere a unei copile la templu avea un fast deosebit, dar la mica Maria, primirea a fost ceva excepțional, pentru că Zaharia a văzut cu duhul că fetița de doar trei ani va avea parte de un destin cu totul aparte. De aceea, când a ajuns la templu, profetul a luat-o de mânuță și a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde a trăit în rugăciune. Cum s-a rugat Maica Domnului acolo, ne spune Sfântul Ieronim, care scrie câteva rânduri despre rânduiala ei – „de dimineața și până la al treilea ceas, stătea la rugăciune, de la al treilea și până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte, și de la al nouălea, iarăși începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintre ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrana, și așa, tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”. Cu ce s-a rugat Maica Domnului la templu, iarăși știm din rânduiala iudaică – cu psalmii lui David. Ce mi se pare mie tare frumos este că rugăciunile din vremea ei aveau aceeași temelie pe care o avem și noi. Și astăzi, psalmii sunt foarte des citiți la slujbele bisericii. Așadar, noi, astăzi, ne rugăm cu aceleași rugăciuni cu care s-a rugat și Maica Domnului acum 2000 de ani. Te și miri cât de proaspete sunt aceste rugăciuni după atâta timp, le simți foarte aproape, mai ales în momentele grele din viață. Prin aceste rugăciuni a avut Fecioara Maria primele întâlniri cu arhanghelul Gavriil. De aceea, la bunavestire, ea nu este uimită de prezența îngerului, cu care se obișnuise, ci de vestea că va naște un prunc, ea, care se hărăzise fecioriei pe viață. De altminteri, începând cu această perioadă a templului, arhanghelul o va însoți toată viața – va fi o prezență constantă în toate momentele importante, semnul unei asistențe atente și foarte apropiate din partea lui Dumnezeu.
– Când are loc această întâlnire cu arhanghelul Gavriil, care îi aduce vestea nașterii lui Iisus?
– Ucenicia (dacă îi pot spune așa) Maicii Domnului la templu se sfârșește la 15 ani. De obicei, fecioarele templului se întorceau acasă la vârsta căsătoriei, în jurul vârstei de 14-15 ani, și își întemeiau o familie. Însă Maica Domnului a vrut, la fel ca monahiile de astăzi, să trăiască în feciorie, dăruindu-se cu totul lui Dumnezeu. Nu voia o viață de familie. De aceea a și fost dată spre logodnă unui bătrân, dreptului Iosif, un văduv care avea deja șapte copii, care vor deveni frații vitregi ai Mântuitorului. Aici a fost nevoie, din nou, de intervenția arhanghelului, pentru ca Iosif să nu o părăsească atunci când rămâne însărcinată de la Duhul Sfânt. Apoi tot arhanghelul o povățuiește să plece în Egipt și apoi să se întoarcă. Toate acestea într-o smerenie a Maicii Domnului totală. Fecioara Maria nu își afirmă niciodată calitățile. Și, deși e prezentă tot timpul în viața lui Hristos, e mereu învăluită într-o tăcere desăvârșită, care ne duce cu gândul că a încercat mereu să facă bine prin simpla ei prezență, fără să se impună vreodată, fără să iasă în evidență.
Maica Domnului, grija noastră
– Domnule Costion, pentru că ne apropiem de finalul interviului, aș vrea să vă întreb – de ce creștinii ortodocși și catolici pun atâta preț pe rugăciunile către Maica Domnului?
– În primul rând, pentru că însuși Mântuitorul, când era pe cruce, i-a încredințat-o Sfântului Apostol Ioan drept mamă și, prin el, nouă, tuturor. Noi o simțim ca mamă și ajutătoare. „Deci, Iisus văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta!”. Și nu numai că noi suntem încredințați ei, prin Sfântul Apostol Ioan, ci și ea ne este încredințată, prin el, nouă. Mântuitorul ne-o dă pe Maica Sa în grijă, până la sfârșitul tuturor veacurilor! Noi toți, oamenii credincioși, trebuie să îi purtăm de grijă Maicii Domnului, pentru că așa ne-a cerut Hristos. Cum ai grijă de cineva? Aducându-i iubire! Ea a primit multă putere de la Dumnezeu pentru a ne sluji pe noi, spun asta toți sfinții, dar asta nu înseamnă că ea e undeva sus, în cer, și are niște puteri extraordinare, iar noi suntem pe pământ, departe de ea. Nu, ea e aproape de noi, trebuie să o îngrijim așa cum ne îngrijim bătrânii, nu să-i cerem mereu câte ceva, ci și să îi aducem dragoste. Așa poate să ne și deschidă cerurile, pentru că așa spune tradiția – că ea este cea care deschide raiul. Dar cu dragostea noastră.
Romanian