• Iulie se mai numește, din bătrâni, și “luna lui Cuptor”. Ce nu știm, cu exactitate, e dacă în zilele noastre, cuptorul e mai fierbinte decât a fost odinioară. Unii zic că da, și numesc noile temperaturi “încălzire globală”. Alții zic că nu, și stând în răcoarea aerului condiționat, scriu pe rețelele de socializare: “Fugi, domnule de aici, a mai fost așa arșiță. Au scris gazetele acum o sută de ani, iar Caragiale are o schiță, «Căldură mare!»”. Până cad la înțelegere, eu vă propun să aruncăm o privire în România reală, să vedem ce efecte are vipia asupra economiei și a traiului de zi cu zi •
Un an de groază pentru culturile agricole
Ne-am uitat cu toții, speriați, pe harta înroșită a țării, prin care meteorologii ne-au transmis, grafic, că temperaturile au sărit de 40 de grade. Adică, suntem în “Cod roșu”. Am fost îndemnați să ne ferim de soarele puternic, să stăm în casă, pe cât posibil, să bem lichide, de preferință apă și sucuri. Zilele de foc au fost între 10 – 16 Iulie, dar seceta era de mult instalată, în mai multe zone din țară. Am fost plecat la Bacău, spre finalul lunii Iunie. Am văzut din viteza mașinii lanurile de porumb, în județele Buzău și Vrancea: lipsa cronică a apei făcea ca frunzele să arate schimonosite, răsucite, îngălbenite și albicioase. Păreau niște săbii din carton. Floarea soarelui începuse deja să pălească, să stea cu capul plecat, excedată de arșiță. Pârjolite de soare erau și câmpurile până spre Brăila și Galați. Grâul, orzul și rapița, culturi agricole pe care pariază fermierii, erau deja recoltate în mare parte, dar cu producții infime. Seceta durează de câteva luni. S-a așezat, gospodărește, încă din toamna anului trecut, a persistat peste iarnă și a continuat cu o veselie sinistră până acum. Sunt zone în Buzău și Vrancea, unde nu plouă cu lunile. Sau vine o ploaie iute, cu vijelie și grindină, face prăpăd, iar de a doua zi soarele începe să ardă din nou. Anul acesta, spun fermierii, pare să fie unul de groază. Sigur, vorbim de cei care nu au acces la apa pentru irigații. Să nu uităm că, totuși, în România, Sistemul Național de Irigații (SNI), moștenit din comunism, este funcțional, în anumite zone. Sunt contractate, anual, un milion de hectare. Au fost făcute investiții din fonduri publice (europene și naționale) și apa curge pe canale. Mai mult, statul oferă această apă pentru irigații în mod gratuit, până la stațiile de punere sub presiune, de unde este distribuită apoi în culturile agricole. Și, cireașa, de pe tort: statul achită 50% din energia electrică necesară pentru a dispersa apa pe tarlale. Da, unii fermieri sunt fericiți! Cei care disperă sunt cei care au fermele în zone unde SNI nu este funcțional sau nu a fost niciodată. Cei care stau la mila cerului, iar cerul le trimite pară de foc și face pârjol.
Efectele secetei
Dezastrul din ferme are efecte asupra economiei, dar și asupra traiului de zi cu zi. Un fermier care nu scoate din pământ banii pe care i-a investit riscă să ajungă la faliment, iar mai mulți fermieri în faliment înseamnă regres economic în plan local sau național. Pe de altă parte, o recoltă slabă de cereale conduce la creșterea prețurilor la produsele finite. Adică, vom cumpăra o pâine mai scumpă. Și laptele, și carnea vor fi mai scumpe, fiindcă lipsa nutrețului pune probleme și pentru crescătorii de animale. Sigur, există ajutoare financiare publice pentru agricultură, sunt subvențiile europene, care ajung la aproximativ 200 de euro/ha. Uneori, mai sare și statul român cu niște despăgubiri de la bugetul național. Tot statul plafonează prețul alimentelor de bază, ca să-i ajute pe clienții nevoiași. Mulți fermieri sunt însă îndatorați la bănci, cu zeci și sute de mii de euro. L-am auzit, recent, pe ministrul Agriculturii, Florin Barbu, promițând că va acorda un ajutor de 200-250 de euro/ha, pentru fermierii afectați de secetă și că va propune suspendarea plății ratelor și dobânzilor la creditele bancare, pentru un an. De la promisiune la fapte mai e însă o cale lungă. Să zicem că ministerul va plăti fermierilor niște bani, însă suspendarea ratelor înseamnă intruziunea statului în relația comercială dintre un privat și un client, ceea ce tratatele europene interzic cu fermitate. Guvernul riscă să fie dat în judecată și, în final, tot noi vom plăti sancțiunile primite. De precizat că statul român a decis să rețină un procent de 3% din subvențiile agricole, pentru a crea un fond de risc, din care să fie despăgubiți cei afectați de fenomene meteo extreme. Deocamdată, nu știe nimeni cum pot fi gestionați acei bani. Pe de altă parte, fermierii pot să se asigure la firmele acreditate, iar statul acoperă 75% din polița de asigurare. Sunt, deci, instrumente financiare gândite bine de funcționarii de la Bruxelles. Mai este nevoie și ca funcționarii de la București să știe cum să le folosească!
Apă cu picătura
Seceta prelungită are efect și în casele noastre, chiar dacă trăim la oraș, departe de câmpurile arse de soare. Dacă nu plouă mult timp, debitul râurilor interioare scade și aprovizionarea gospodăriilor cu apă potabilă este în pericol. Cât timp apa curge la robinet, nu ne facem nicio problemă. E ca aerul pe care îl respirăm. Vine așa, natural. Drama începe când nu mai curge nicio picătură. Zilele acestea, firmele care gestionează apa în teritoriu au luat decizia de a restricționa utilizarea acesteia. Administrația Națională “Apele Române” a informat că apa este furnizată cu restricţii în 291 de localităţi care dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, între acestea numărându-se oraşele Roman, Paşcani şi Hârlău, din județele Neamț și Iași. Cele mai afectate de lipsa resurselor de apă sunt localităţi din judeţele Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bacău, Dolj, Gorj, Teleorman, Alba. Cele mai multe localităţi cu restricţii în furnizarea apei sunt în judeţele Botoşani – 133 localităţi, Iaşi – 58 localităţi şi Vrancea – 36 localităţi. “În aceste localităţi, furnizarea apei este asigurată de către operatorii de apă, cu restricţii, respectiv, în anumite intervale orare. Restricţiile sunt stabilite de către operatorii de apă, pentru fiecare folosinţă în parte, în funcţie de timpul de care au nevoie pentru reumplerea rezervoarelor de apă”, precizează Apele Române. De asemenea, sunt 239 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale (fântâni secate) şi care au restricţii de furnizare a apei. Totodată, Administrația Națională Apele Române a lansat și un apel către populație: “să folosească raţional apa, astfel încât aceasta să ajungă tuturor, cu prioritate pentru băut”. În unele județe din țară, au apărut tensiuni între fermieri și utilizatorii de apă obișnuiți: unii fermieri locali au fost reclamați că folosesc pentru irigarea culturilor lor apa din fântâni. Astfel de dispute au fost și în anii trecuți și le-am semnalat la timpul potrivit, în paginile revistei Formula AS. Faptul că se repetă tot mai frecvent, și în locuri diferite din țară, arată că se conturează un efect major al secetei în plan social. Nu mai vorbim de implicații indirecte, economice. Ne confrutăm deja cu un început de dispută socială, între diferite categorii de utilizatori, pentru această resursă vitală. Nu vreau să mă gândesc unde am putea ajunge din această cauză. Autoritățile trebuie să ia în seamă și această nedorită perspectivă și să o evite. Să nu ajungem să ne încăierăm pentru apă. În plan mai larg, trebuie avută în vedere lupta asta de fond cu schimbările climatice. Este limpede că acestea sunt în desfășurare. Este irelevant dacă au mai fost valuri de căldură puternică, acum o sută de ani sau în Jurasic. Nu ne ajută la nimic să tot negăm evidența și să trecem pe modul conspiraționist. Mai bine să căutăm soluții. Sau, și mai bine, să le aplicăm pe cele descoperite de experți: împăduriri masive (la noi se taie “la ras”), inclusiv în jurul marilor orașe; evitarea risipei apei; utilizarea apelor epurate pentru agricultură, etc. Totul începe cu conștientizarea riscurilor. Sper că am făcut-o deja: seceta înseamnă suferință pe toate planurile.
Să ne uităm un pic mai departe. Arborii din orașe și de pe câmp au fost tăiați fără milă și în mod iresponsabil. Dacă am avea mai mulți arbori în marile orașe, canicula ar fi mai ușor de suportat. Pentru agricultură, apele menajere pot fi reciclate și întoarse la rădăcina plantelor. Alte state desalinizează apa mărilor și fac o agricultură performantă.
Romanian