Turcheș e unul din vestitele 7 sate ale comunei Săcele, din apropierea Brașovului. Sate vestite prin frumusețe, bogăție și tradiție pastorală. Am ajuns acolo în miezul zilei și în soarele biruitor de Iunie plutea peste așezare aroma cimbrișorului înflorit. Pe o stradă ce poartă numele scriitorului și actorului Darie Magheru, am făcut popas pentru a povesti cu sora lui, Olga Lascu, nonagenară, renumită pentru osârdia cu care menține vie amintirea fratelui ei. De mai bine de patruzeci de ani, Olga Lascu găzduiește în fiecare lună, în casa memorială, un salon de poezie, la care participă scriitori brașoveni. Nu acesta a fost însă motivul pentru care am căutat-o pe doamna Lascu, ci faptul că l-a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca, care i-a fost naș de cununie. O întâmplare, pe drept cuvânt, minunată, astăzi, când părintele Boca se bucură de o venerație uriașă, fiind anunțat la canonizare chiar în vara acestui an.
Prima întâlnire
– Oamenii care au avut norocul să-l cunoască, în viață, pe părintele Arsenie Boca, sunt considerați drept comori, martori vii ai unuia dintre cei mai iubiți duhovnici români. Dvs. cum ați avut norocul să-l întâlniți?
– Pe părintele Arsenie l-am văzut prima oară în anul 1940, când aveam cinci ani și am fost cu bunica la slujba de sfințire a bisericii din satul nostru Turcheș-Săcele, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Sigur că am fost interesată, ca orice copil, de tot ceea ce se întâmpla acolo, dar mai mult decât orice, m-a impresionat prezența părintelui Arsenie. De când l-am văzut, nu mi-am mai putut lua ochii de la el. Mi se părea că e Făt Frumos din basmele pe care mi le citea mama seara, deși n-aș putea să explic de ce. Nu semăna deloc cu cei din jurul lui. Era cu totul altfel, părea un stâlp de lumină, de parcă venise din cer. Am tras-o pe bunica de mână, ca să mă ducă mai aproape de dânsul și el m-a binecuvântat. Mi-a dăruit apoi o iconiță cu Sfânta Treime, iar bunicii i-a dat o broșură cu istoria Mănăstirii de la Sâmbăta. Nu știam atunci cine este Părintele și au mai trecut câțiva ani, până când am aflat mai multe despre el, dar pot să vă spun că, oarecum inexplicabil, pentru că eram doar un copil, am păstrat în amintire chipul lui, care îmi apărea în minte, oridecâte ori aveam nevoie de un sfat. Adesea, în adolescență, vârsta marilor întrebări despre viață, mă sfătuiam imaginar cu părintele și l-am simțit mereu ca pe un protector, deși nu-l văzusem decât o dată, atunci, în biserică. Erau anii „de aur”, în care părintele era la mânăstirea Sâmbăta de Sus, venerat de toată suflarea satelor din zona Făgărașului și a Brașovului, când râuri de oameni se îndreptau spre mănăstire, mai ales în zilele de mare sărbătoare, pentru a căuta sfaturi și vorbe de întărire. Încă de pe atunci, oamenii îl cinsteau ca pe un sfânt, ascultându-i cu mare evlavie vorbele și povețele.
Clipe grele
– Cum era părintele, ce vă amintiți despre înfățișarea lui?
– Era un bărbat frumos, înalt, impunător, cu ochii albaștri, care te cercetau până în adâncuri. Simțeai că nimic nu i se poate ascunde. Erai în fața dumnealui ca o carte deschisă. Dar în același timp, simțeai că în privirea aceea puternică și sfredelitoare poți găsi și sprijin și întărire, pentru îndreptarea vieții, dacă era cazul. Părintele avea pentru fiecare vorbele potrivite, chiar se minunau oamenii când auzeau că li se spune exact ceea ce trebuie pentru a rezolva încercările vieții de tot felul și, mai ales, pe cele sufletești.
– Mergeați și dvs. la Sâmbăta ? Nu era departe de Săcele și de Brașov…
– În anii care au urmat, am fost mereu la Sâmbăta, unde slujea părintele. Eram revizor contabil la Direcția Poștei din Brașov și mergeam la Sâmbăta și în satele din jur și cu treabă, în control, și urcam întotdeauna la mânăstire. Am ținut legătura cu Părintele în toți acei ani și mereu mi-a dat sfaturi care m-au ajutat să trec peste necazuri. Și au fost destule clipe grele după venirea comuniștilor la putere. Vă spun doar că tata, pentru că a fost susținător al lui Iuliu Maniu și al partidului său, a fost epurat, dat afară din serviciu. Tata se trăgea din familia generalului Moșoiu și era rudă și cu Ionică Eugen, care fusese un fel de adjunct al lui Codreanu, cât timp a fost mișcarea legionară. Mama lui Ionică era sora generalului Moșoiu și pe soțul meu l-au botezat după el, Ionică Eugen. Mai țin legătura cu Anca, nepoata lui, fostă actriță la Teatrul Odeon, care și-a schimbat numele de familie în acei ani, ca să poată urma studiile.
Primul meu soț, Leonida Secrețeanu, poet, profesor și director al Casei de cultură din Rupea, a fost și el condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare, tot pentru simpatii legionare, după care a murit. Era profesor de română când l-au arestat. Era fiu de țăran, foarte studios, avea trei licențe luate pe bune, așa cum se întâmpla pe-atunci, nu ca acum, când… dar mai bine să nu povestim despre școala de azi. Darie Magheru, fratele meu mai mare, a făcut și el un an și jumătate de închisoare, pentru că frecventa o organizație anticomunistă. Era student la Iași, când l-au arestat, în anii 50, înainte de licență. S-a întors din închisoare fără unghii și fără păr… Dar a avut puterea să treacă peste aceste mizerii, a fost mai târziu actor și a scris poeme, proză și teatru, fiind bine cunoscut de scriitorimea Brașovului. V-am dat doar câteva detalii, ca să înțelegeți ce a trebuit să trăiesc în anii aceia, în care căutam mângâiere, sfaturi de folos și întărire, la Părintele Arsenie.
Naș de cununie
– Apropierea de Părintele Arsenie Boca s-a cimentat și mai tare prin faptul că v-a fost naș de cununie. Cum s-a întâmplat acest lucru deosebit, în ce împrejurări?
– După ce părintele a fost scos din mănăstire, a fost trimis în Giurgiu, la Drăgănescu, unde a pictat biserica. Cei care l-au cunoscut la Sâmbăta au plecat după el și la Drăgănescu, făceau adevărate pelerinaje. Chiar dacă părintele era supravegheat și nu puteau vorbi prea mult cu dumnealui, aveau măcar bucuria de a-l mai vedea. Am fost și eu la Drăgănescu, împreună cu al doilea soț. Făcusem căsătoria civilă, fără să facem și cununia religioasă. Cumnata mea, care era cu noi, a vorbit cu părintele și i-a spus că nu suntem cununați religios. Părintele s-a sfătuit atunci cu preotul paroh al bisericii din Drăgănescu și au hotărât să ne facă slujba de cununie acolo, pe loc. Astfel, nașii noștri de cununie au fost cumnata mea, care era văduvă, ca nașă, și părintele Arsenie, în calitate de naș. Am avut, așadar, marea bucurie să fie încreștinată căsătoria mea de părintele Arsenie Boca, despre care toți ziceau, încă de pe atunci, că este un sfânt. Părintele Arsenie a consemnat cununia pe spatele unei ilustrate, ce reprezenta sfânta Mănăstire Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pe care mi-a înmânat-o, și apoi părintele paroh a trecut-o în registrul de căsătorii al parohiei. Fusese o zi înnorată și cam urâtă de dimineață, dar după cununie, a ieșit soarele. Eram tare fericită și, înainte să ne despărțim, Părintele ne-a mai dat sfaturi bune.
– Se spune că nașii sunt părinții spirituali ai celor pe care-i cunună. Dvs. ați simțit în vreun fel influența, grija, ocrotirea părintelui Arsenie?
– Eu nu am avut o viață prea ușoară, v-am mai povestit, au fost tot felul de întâmplări care mi-au marcat viața. Chiar și istoric, perioada aceea a fost foarte grea. Părintele Arsenie m-a sfătuit și atunci, după cununie, să fiu răbdătoare, să mă întăresc în credință, pentru că soțul meu, aveam să descopăr în timp, era mai necumpătat și uneori agresiv. Din felul în care m-a privit părintele, am înțeles că mai sunt lucruri pe care nu mi le spune, ca să mă protejeze, oarecum, dar am realizat că sfatul dumnealui a fost întotdeauna potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în viața mea. Am ținut legătura cu Părintele mereu, dacă nu am putut merge personal, prin prietenii comuni care îl căutau. L-am anunțat și când s-a născut băiatul meu și părintele mi-a transmis ce nume să-i pun, dar deja copilul fusese botezat, n-am putut respecta sfatul lui. Nu vreau să intru în mai multe detalii, dar părintele a fost cu adevărat o aripă de înger protector pentru mine. Mereu l-am simțit aproape. Și atunci când băiatul meu a murit în întrecerea cu muntele Piatra Craiului, și atunci când fratele meu, Darie Magheru, a fost urmărit de securitate și întemnițat, și atunci când un diagnostic crunt amenința să-mi curme viața, dar pe care l-am depășit cu credință și încredere în ocrotirea părintelui, dar și acum, când din toată familia mea nu a mai rămas decât o nepoată. Părintele a fost și este sprijinul meu, în orice moment de cumpănă, oricât de dramatic, de tragic ar fi el, îl simt și acum cum mă veghează de la Prislop. Adesea l-am visat înconjurat de o aură, ca sfinții pictați de el, mă învăluia parcă și pe mine în lumină, mai ales când aveam necazuri. M-am simțit așa de apropiată de el, încât îi mărturiseam în vis toată încrederea și dragostea mea. Simt că Părintele este îngerul meu păzitor.
Romanian