• Îl cunoaștem și îl îndrăgim ca interpret și păstrător al tradițiilor muzicale din Munții Apuseni. De curând, moțul Răzvan Roșu a lansat cartea „De la munte pe hămoacă”, despre strămutarea străbunilor săi, în nord-vestul țării, o carte de suflet, la care a lucrat de-a lungul a douăzeci de ani •
20 de ani de documentare
– Răzvan, cum te-ai simțit când ai luat din tipografie cartea în mâini după tot acest proces îndelungat de documentare?
– Am simțit că m-am eliberat de o povară, povara de a spune publicului larg poveștile coloniștilor moți, care nu au fost cunoscute până în prezent. Totodată, am simțit că mi-am îndeplinit datoria. Personal, eu asta consider ca fiind singura formă de patriotism veritabil, cea care se și transpune la nivelul faptelor, și nu rămâne doar la cel discursiv. Deși aceasta nu este prima mea carte, trăirea a fost diferită, deoarece ea este rodul unei munci de documentare ce a durat peste 20 de ani. Încă de la 14 ani am cules povești și date de la cei mai în vârstă, pe care le-am notat într-o agendă. Apoi am realizat interviuri filmate în comunitățile unde coloniștii moți s-au stabilit, dar și în cele înconjurătoare sau cele de unde ei au provenit. În total, am intervievat peste 250 de persoane. Apoi am cercetat arhive din România, Ungaria și Austria, dar și numeroase articole de presă ce au făcut referire la acest subiect. Tocmai de aceea mă bucur că am dus lucrul la bun sfârșit. Este în ADN-ul nostru cultural, al românilor, să ne entuziasmăm, să începem lucruri, dar să ne împotmolim la mijloc și să nu le mai finalizăm.
– Ce ai vrut să transmiți, de fapt, cu această carte?
– În primul rând, am dorit să surprind complexitățile legate de această strămutare a moților în perioada interbelică în Câmpia Careiului și cea a Sătmarului. Inițiativa mea a însemnat și un răspuns pentru tratările superficiale, pe care le-am auzit încă de pe când eram adolescent, ale acestui subiect: au venit niște coloniști moți de la munte, pentru a apăra granița, pentru a întări românismul. În spatele acestor șabloane stau lucruri mult mai complexe, precum: rețele sociale, solidarități de neam, o relație conflictuală a coloniștilor cu autoritățile etc. Toate aceste subiecte am încercat să le lămuresc și să le aprofundez în cartea mea, bazându-mă mai ales pe sursele orale, prin „vocea” coloniștilor moți.
– De ce este atât de important pentru tine subiectul? Ce te-a determinat să-i dedici atâta timp?
– Dincolo de faptul că este o temă interesantă, familia mea provine dintr-una dintre aceste comunități de moți strămutați. Aș putea spune că fenomenul de enclavizare culturală m-a atras cel mai mult. Comunitățile de moți din județul Satu Mare au fost până în perioada postcomunistă închise, din punct de vedere cultural, în raport cu așezările înconjurătoare. Acest fapt are mai multe cauze, ce țin de incompatibilitatea, din punct de vedere cultural, între diversele grupuri existente: români „baștinași”, șvabi, maghiari etc. Experiențele traumatizante prin care moții coloniști au trecut în 1940 și 1945 au jucat un rol determinant. În 1940, ei au fost constrânși de regimul Horthy să lase totul în urmă și să se reîntoarcă în România. Aici au trebuit să își asume condiția de refugiați și, practic, mai bine de patru ani, au fost la mila oamenilor și a autorităților. În 1945, s-au întors înapoi, în zona Sătmarului, doar pentru a-și găsi așezările devastate. Lipsa acestui schimb cultural, ce a dus la enclavizarea comunităților moțești, a dus și la păstrarea multora dintre elementele culturale pe care le-au dus cu ei de la munte. Astfel că unele aspecte, precum cultura culinară, portul tradițional, graiul, muzica tradițională, chiar și aspectele mentalității s-au conservat extrem de bine până aproape de zilele noastre. Uneori, ele au un caracter chiar mai arhaic decât modul în care se prezintă în localitățile de origine ale coloniștilor moți. Astfel, dincolo de implicațiile sentimentale care nu pot fi negate, eu consider că moții din județul Satu Mare, precum și identitatea culturală aparte, de „moți de la câmpie” pe care și-o asumă, reprezintă un studiu de caz pentru antropologia culturală.
Mari momente de emoție
– Care au fost obstacolele întâmpinate?
– În niciun caz nu am întâlnit obstacole ce țin de interacțiunea cu oamenii. Din contră, în timpul interviurilor, am trăit mari momente de emoție cu cei pe care i-am chestionat, cărora le mulțumesc pe această cale pentru încrederea și deschiderea față de mine. Din păcate, în jur de două treimi dintre cei pe care i-am chestionat pe acest subiect nu mai sunt printre noi. Însă, sper că de acolo, de sus, ne văd și ne aud. Obstacolele au fost legate mai mult de volumul mare al muncii depuse. Nu am avut niciun fel de ajutor, eu m-am ocupat de realizarea, de transcrierea interviurilor, de cercetările în arhive, de sistematizarea informației, de punerea în pagină și de corecturi. A fost o muncă pe care, dacă am socoti-o în ore, probabil ne-am speria. Nu mai zic de rentabilitatea economică, toate cercetările le-am făcut din banii mei personali. Nu era departe ca acest lucru să se întâmple și cu partea de publicare, dar lucrurile s-au așezat într-un mod neașteptat de bine. Am obținut o finanțare de la Consiliul Județean Satu Mare, dar și de la Mircea Dobra, președintele filialei Satu Mare a Asociației Cultural-Patriotice „Avram Iancu”. Fără acest sprijin nu știu ce m-aș fi făcut. Acestea sunt lucrurile mai puțin văzute din spatele publicării unei cărți.
„Oamenii prezentului își caută identitatea și originile”
– Ce răspunsuri ai primit, cum și unde a ajuns cartea?
– Cartea s-a bucurat de o receptare extrem de bună. Am fost surprins de interesul pe care cei care provin din aceste comunități l-au manifestat pentru această temă. Cu siguranță, are de-a face și cu faptul că anul acesta se sărbătoresc 100 de ani de la colonizarea moților, dar și bicentenarul nașterii lui Avram Iancu. Dar numeroasele mesaje pe care le-am primit de la persone răspândite în Europa și SUA mi-au indicat faptul că există o căutare a oamenilor din prezent, în ceea ce privește originile lor, identitățile locale și regionale. Până în prezent, nu am făcut decât două prezentări, la Marna Nouă și la Baba Novac. Dar în Septembrie și Octombrie, voi organiza lansări la Satu Mare, Cluj, București, Bruxelles și în alte locuri din Europa.
– Care simți că e misiunea ta în acest moment?
– În mod paradoxal, simt că, după ce termin promovarea acestei cărți, misiunea mea legată de acest subiect s-a încheiat aici. Pe viitor, trebuie să mă concentrez pe alte câteva proiecte editoriale pe care le mai am și, mai ales, pe viața personală și familială, pe care am cam neglijat-o în ultima vreme.
– La ce lucrezi, ce gânduri ai pentru vara asta?
– Sunt prins cu foarte multe proiecte. Săptămâna viitoare va apărea un album cu muzică tradițională moțească, intitulat „Zâcăli din Țara Moților”. Apoi, în toamnă, doresc să îmi public teza de doctorat, susținută în urmă cu patru ani, care este în esență un studiu antropologic aprofundat, despre zona etnografică a Țării Moților. Dar și de modul în care zonele montane păstrează mai multe arhaisme decât cele de la câmpie. Pe lângă acestea, am foarte multe spectacole și evenimente la care cânt, împreună cu „ortacii” mei muzicali. Practic, nu avem nicio sâmbătă și duminică liberă, până în luna Septembrie. Este obositor, dar și frumos în același timp, mai ales când văd că eforturile mele de peste două decenii încep, în sfârșit, să dea roade.
Romanian