Zaruri electorale

Inițiativa legislativă a liberalilor, prin care se propune candidatura la Senat a președintelui Klaus Iohannis, fără ca acesta să renunțe la mandatul său de șef al statului, a provocat un val de comentarii contradictorii. Legea fundamentală (Constituția) nu permite președintelui în funcțiune să se înscrie pe listele de candidați ale vreunui partid, câtă vreme își exercită mandatul. Liberalii au găsit formula promovării lui ca „independent”, în fruntea listei candidaților la Senat,    solicitând, altfel spus, modificarea legislației în vigoare pentru un singur om. Iohannis devine, astfel, „mai egal decât toți egalii”, Constituția – obligatorie pentru toți cetățenii unui stat – fiind modificată doar pentru el. Am putea înțelege aspirația Președintelui de a mai juca un rol politic în statul român, dacă ne gândim că dorința lui de a fi „un actor important” în plan internațional s-a încheiat înainte de vreme, demonstrând că prestația lui ca șef de stat s-a bucurat de o apreciere modestă. Nici în plan intern, Klaus Iohannis nu a reușit să producă schimbări care să-i facă mandatele memorabile. „România educată”, de pildă, a fost o ratare incontestabilă, nivelul învățământului scăzând dramatic în loc să crească. Alte câteva acțiuni prezidențiale, ce păreau orientate spre reformarea sistemului politico-administrativ, s-au diluat pe parcurs, până la dispariție. Singura „realizare majoră” a mandatelor sale a fost aducerea PSD-ului la putere, sub pretextul nevoii de stabilitate a țării, într-un context internațional tulbure. Impunând „Alianța Stabilității”, Iohannis a transformat PNL-ul într-o anexă ofilită a PSD-ului. În rest, mandatele lui „au strălucit” printr-o confortabilă absență. Să nu uităm totuși seria de „afaceri” care, după retragerea din viața politică, i-ar fi putut fi reproșate și cercetate. Dorința de a avea, în continuare, o anume „imunitate” devine (și) astfel explicabilă. Ea nu justifică însă modificarea Constituției, propusă de liberali. Dacă aspira „patriotic” să mai joace un rol politic în România – d-l Iohannis ar fi putut demisiona din funcția de președinte, candidând pe listele fostului său partid. D-l Iohannis a ales, însă, să își ducă mandatul până la capăt, ceea ce constrânge actuala conducere liberală să procedeze la un „artificiu constituțional”, încercând să cadă la înțelegere cu partenerii din PSD. Or, e clar că inițiativa legislativă a PNL-ului nu poate fi adoptată fără voturile parlamentarilor PSD-iști,    aliați în „Guvernarea Stabilității”, dar concurenți în campania electorală. O eventuală admitere de către ei a „excepției legislative” va dezvălui, fără putință de tăgadă, că PSD-ul și PNL-ul    sunt în continuare asociate în bătălia pentru cucerirea puterii, contrările „ideologice” dintre ele fiind simple mișcări tactice de campanie.           

Este evident pentru toată lumea că reinserarea „în joc” a președintelui Iohannis (indiferent de motivația reală ce stă în spatele ei) va avea consecințe pentru campania electorală a tuturor partidelor participante. Pentru PNL, ea va accentua, în fața electoratului, impresia că „partidul” își continuă deriva identitară, d-l Ciucă, liderul său formal și candidatul lui la președinție,    fiind    un „om de paie”, activat de Iohannis. PNL-ul va pierde mulți dintre votanții săi deja ezitanți, iar d-l Ciucă ar putea pierde șansa de a accede în turul secund al prezidențialelor. Scăderea PNL-ului va duce la creșterea șanselor independentului Mircea Geoană și ale Elenei Lasconi, lidera USR-ului, ba chiar și a candidaților „suveraniști”. Acțiunea liberală de susținere a președintelui Iohannis convine de minune și liderilor PSD-iști, pentru că orice scădere a impactului electoral al „partenerilor în stabilitate” îi face pe aceștia, ca grupare de    parlamentari, și mai dependenți de „bunăvoința” propriului lor partid. La o pierdere a impactului PNL-ist, PSD-ul s-ar putea dispensa chiar de „serviciile” liberalilor, găsind alți parteneri cu care să-și continue politica. Iar d-l Ciolacu, candidatul PSD-iștilor, capătă un argument în plus în campania lui prezidențială, cerând voturi de la cei nemulțumiți de PNL.

S-a mai observat că alegerile (parlamentare și prezidențiale) din 2024 sunt, oarecum, atipice, în raport cu cele anterioare. La alegerile trecute, aspiranții cu șanse la fotoliul prezidențial veneau cu programe mai mult sau mai puțin concrete, susținute din perspective doctrinale certificate, de dreapta sau de stânga. Acum nu există, din această perspectivă, diferențe prin nuanțări ideologice. Sondajele, oricât de intenționat manipulatorii ar fi ele, indică faptul că procentele intențiilor de vot sunt foarte apropiate, electoratul care se va prezenta la vot urmând să aleagă mai degrabă emoțional. „Sistemul”, care domină țara de peste trei decenii și-a arătat, încă o dată, stabilitatea.