În fiecare an, la început de August, sașii din întreaga lume se întorc acasă, prin satele și orașele României din care au plecat. Și locurile lor natale prind iarăși viață, străzile se umplu de alb, albastru și roșu, culorile predominante din frumoasele lor costume tradiționale, de cântece vesele, intonate într-un grai care se auzea cândva peste tot în Ardeal. Bisericile evanghelice fortificate sunt iarăși pline, când clopotele cheamă la slujbă, iar orgile străvechi își recapătă glasul, sub degetele pricepute să pună în mișcare uriașa mașinărie muzicală medievală.
Biserica Evanghelică “Sf. Margareta” din Mediaș are acest privilegiu: să dețină nu o singură orgă, ci două, cărora le dă viață, printr-un meșteșug neîntrecut, Edith Toth, cea care este, de aproape 25 de ani, organista bisericii. Datorită strădaniei sale și a celor de la Consistoriul Evanghelic, biserica sașilor din Mediaș e încă vie, ambele orgi sunt funcționale, iar muzicieni celebri din întreaga lume vin să cânte la ele, bucuria contopindu-se cu aceea a spectatorilor așezați pe bănci, sub cupolele gotice.
“Am simțit toată viața care e calea pe care trebuie s-o apuc”
Edith Toth e din Sighișoara, dar, cumva, sașii din Mediaș au vrut-o pe ea ca organistă, când au chemat-o la o slujbă și la o discuție în acest sens. “Am simțit că asta va fi biserica mea încă de cum am pășit în ea! Se simțea o căldură aparte, altarul, culoarea, muraliile, toată biserica mi-a inspirat foarte multă încredere. Prezbiteriul m-a chemat să cânt la o slujbă și să țin o repetiție cu corul. Voiau să vin, să fiu organista lor. Nu am putut să le răspund pe loc, deși în sufletul meu hotărârea era deja limpede. M-am simțit luată în serios, am simțit că mă vor pe mine, iar asta mi-a dat un fundament foarte bun pentru decizia de a veni. N-aș fi crezut niciodată că am să stau atât de mult timp într-un singur loc, pentru că am o natură de călător”.
Flautistă, în corul bisericii
– Cine ești, de fapt, Edith? Care a fost drumul tău spre muzica pentru orgă?
– Sunt un om simplu, așa mă văd, un simplu călător pe o multitudine de drumuri pe care mi-a fost dat să le parcurg, cu ajutorul lui Dumnezeu. El m-a condus mereu, niciodată nu a fost să-mi doresc să fiu ceva sau să am ceva, ci am simțit toată viața care e calea pe care trebuie s-o apuc. N-am dat niciodată din coate, nu m-am zbătut, dacă a trebuit să fie ceva, a fost, am primit mereu tot ce am avut nevoie și cu mult mai mult.
Încă din clasa a doua, am început să învăț să cânt la blockflutte, apoi la flaut, la Casa Pionierilor din Sighișoara. Am prins foarte repede și, totuși, cariera mea muzicală, ca să-i spun așa, a început cu rolul de stativ pentru prietena mea, care învăța să cânte la pian (râde). Nu e o figură de stil, ea n-avea stativ și-i țineam eu partiturile, ba chiar stăteam cu picioarele depărtate, ca să semăn cât mai bine cu un stativ. Așa am învățat și eu, alături de ea. Apoi, din clasa a cincea, la Școala de Muzică din Sighișoara, s-au adus trei instrumente noi: flaut, trompetă și clarinet. M-am dus la flaut, cântam pe flautul profesoarei și eram cea mai bună. N-am reușit să intru la Liceul de Muzică, la Târgu Mureș, și m-am întors, ca flautistă, în corul bisericii din Sighișoara. Priveam cu admirație orga, dar nu-mi imaginam că aș putea să cânt vreodată la un așa instrument măreț.
– Ți se părea inaccesibil?
– Da, priveam orga ca pe ceva sacru, sfânt, nu credeam că aș putea-o atinge, era prea sus chiar și pentru visele mele de adolescentă. Și acum simt la fel, pentru că, spre deosebire de flaut sau pian, la orgă nu poți cânta sunetul, nu-l poți modela, e fix. Pentru mine, e la fel cu iubirea lui Dumnezeu, care rămâne, nu se schimbă, ea este. Așa e și sunetul unei orgi, poți cânta foarte tare, foarte încet, poți combina diferite instrumente. Orga are o putere enormă, se simte vibrația sunetelor, cânți cu tot corpul, cu mâinile, cu picioarele. Există, de exemplu, o piesă de Bach care se cântă doar cu picioarele, pe acele clape special concepute astfel.
Clopotele și orga, neschimbate de sute de ani
– Orgile la care cânți în biserica din Mediaș au, fiecare, peste 200 de ani. Povestește-mi puțin despre ele!
– Orga principală a Bisericii “Sf. Margareta” din Mediaș, orga cea mare, a fost construită în anii 1755-1756 de Johannes Hahn și este o orgă barocă. La ora actuală, e cea mai mare de acest gen din Transilvania, dacă nu cumva din întreaga țară, funcțională încă. Orgile clasice din Brașov și Sibiu, de exemplu, sunt orgi romantice. Cea de-a doua orgă din biserica noastră e puțin mai bătrână, a fost construită în 1731 de Georg Wachsmann, la Biertan. În anul 1794, orga a fost cumpărată de Biserica Evanghelică din Dupuș, iar după ample reparații, în luna Octombrie a anului trecut, a fost mutată la Mediaș și reinaugurată. E mult mai mică decât orga principală a bisericii noastre și mult mai bogat ornamentată.
– Ce a mai rămas viu din vechile tradiții ale sașilor, legate de biserică și muzică?
– În bisericile evanghelice sunt două unelte care rămân neschimbate, de sute de ani: clopotele și orga. Ele sunt vii, emit sunete încă. Sigur, se poate vedea altarul, interiorul bisericii, dar ele nu vorbesc cu tine. Sunetul orgii, în schimb, și chemarea clopotelor îți dau oricând acest sentiment de “acasă”. Mulți dintre sașii plecați mă roagă să le cânt câte o piesă la orgă, să o înregistrez și să le-o trimit, căci pentru ei asta înseamnă acasă.
– Care e locul orgii într-o slujbă evanghelică?
– Toate concertele de orgă, chiar și cele din afara slujbelor, sunt cântece pentru Dumnezeu. La slujbele noastre există permanent un dialog între preot și comunitate, iar fiecare cântec este un răspuns la un cuvânt biblic. Muzica are o foarte mare importanță, pentru că, în cântec, toată comunitatea are o singură voce și, în plus, prin muzică, poți întotdeauna să exprimi mai mult decât o poți face prin cuvinte. De multe ori, vin și români la noi, la slujbă, spunând că se simt liniștiți și mai aproape de Dumnezeu, prin muzică.
“Am prins rădăcini aici”
– Pe tot parcursul verii, până în toamnă, comunitatea săsească din Mediaș organizează așa-numita “Orgelsommer”, o suită de aproximativ 30 de concerte de muzică clasică. Care este povestea acestor evenimente muzicale?
– Orgelsommer a început în 1975. Se organizau și înainte concerte, doar de orgă, dar abia atunci acestea au primit un caracter regulat și, ulterior, s-au diversificat. Prima organistă a acestor manifestări, Rose Marie Müller, are 90 ani și trăiește în Germania.
Muzicienii care vin să cânte în biserica noastră sunt cunoscuți peste hotare și sunt foarte apreciați, dacă ar cânta în Vest, ar face-o pe foarte mulți bani. Au fost aici artiști din toată lumea, din Australia, Japonia, America, Europa, doar din Africa încă nu a fost nimeni. La Mediaș vin de drag, vin din plăcere, pentru a cunoaște orgile noastre, care și-au păstrat originalitatea, sunt unice. În timp, multe orgi s-au schimbat și, în comunitățile bogate, cele vechi au fost înlocuite și s-au construit orgi noi. Din fericire, cei din Mediaș, la începutul secolului 20, au refuzat ca orga lor să fie reparată sau înlocuită. La fel au făcut și cei de la Biserica Neagră din Brașov.
Noi, organiștii, nu facem zarvă în jurul nostru. Se spune că orga a cântat, nu noi. Și orga chiar face asta: dacă ții apăsată clapa, sunetul ține, nu se oprește. E ca și mâinile lui Dumnezeu: nu se mișcă, dar sunt acolo. Cred că asta e și partea de sacralitate a acestui instrument. Iar concertele noastre chiar au ceva special, ca să participi, nu trebuie să cunoști muzică, ci să-ți oferi o oră doar pentru tine, fără să vorbești cu nimeni, fără să stai pe telefon, sunteți doar tu și muzica. Trebuie să stai acolo și să te lași învăluit de sunete. Nu ne dăm seama ce impact mare are muzica asupra sănătății noastre!
“Am o încredere nebună în viață și în Dumnezeu”
– Ai străbătut lumea în lung și-n lat datorită muzicii. Nu ai fost tentată niciodată să te stabilești într-o altă țară?
– Nu, am prins rădăcini aici și, dacă ai rădăcini, poți să și zbori. În plus, ori de câte ori plecam, oamenii din comunitate îmi spuneau că se roagă pentru mine, iar când mă întorceam, răsuflau ușurați: “Acum lumea e iar în ordine, e iarăși la locul ei!”. Ce altceva îți trebuie decât să te întorci la o astfel de comunitate? Cu cât înaintez în vârstă, simt cât e de important sentimentul acesta. Nu e totul roz, nu se poate să fie, dar e fain că se găsesc mereu soluții de a merge mai departe.
– Spuneai că muzica are darul de a-i face pe mulți să se simtă mai aproape de Dumnezeu. Și ție ți se întâmplă la fel?
– Dacă sunt stresată și mă gândesc doar la mine, se întâmplă să mă întreb: unde e Dumnezeu? Dar dacă las gândurile libere și lucrurile să se întâmple, știu că Dumnezeu e peste tot, cu mine și în mine. Nu trebuie să-L caut în afară, pentru că El este, și-a pus amprenta pe mine când m-a creat, deci oricum n-aș putea fugi de El. Când simți asta, se poate întâmpla orice, n-ai nicio teamă. Am o încredere nebună în viață și în Dumnezeu, pentru că El e Viața. Iar asta e ceea ce mi-aș dori să nu uit niciodată: prezența lui Dumnezeu.
Romanian