ALIN TIȘE (președintele Consiliului Județean Cluj): „Politica înseamnă și emoție”

„După toate statisticile, Clujul este pe primul loc în România”

– Sunteți de 20 de ani în politică, și la ultimele ale­geri ați avut un succes detașat. Cât de preten­ți­os e electoratul clujean, cât de greu e de convins?

– Clujenii sunt niște oameni foarte pretențioși. Au orgoliul lor, încăpățânarea lor duse la maxi­mum, ei își decid aleșii cu mintea lor, nu cu mintea altora. Asta e valabil și în cazul meu. Iar dacă Clu­jul e unde e, cu bune, cu rele, e pentru că clujenii și-au asumat această direcție. De 20 de ani, clujenii au ales aceleași persoane! Eu unul am învățat că politica nu înseamnă numai să mergi la serviciu și să semnezi ordine de plată. Politica înseamnă și emoție: întotdeauna, românii au ales pe un fundament emoțional. Oamenii s-au săturat de politica rece, seacă, au nevoie de un stimul pentru a vota cu o persoană sau alta. E foarte greu să-ți convingi rudele să te voteze, darmite niște străini! Ca politi­cian, trebuie să stârnești o anumită emoție pozitivă, care să-l facă pe acel om să iasă din casă și să pună ștampila pe tine. Este vorba de multă emoție la mijloc. Iar dacă Clujul este unde este astăzi, e și pentru că oamenii au abordat în acest fel politica, tot timpul vor pune în față orgoliul lor de clujeni!

– Răspund fruntașii județului așteptărilor pe care oamenii le au de la ei?

– O, da! După toate analizele și statisticile organismelor românești și internaționale, este pe primul loc în România. Recent, Ministerul Fondurilor Europene a publicat situația la finele anului 2023, cu banii atrași de județe. Clujul e de departe pe locul 1, cu 2,3 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde au fost atrase doar de Consiliul Județean, pe care îl conduc. Asta înseamnă bani în viața noastră: bani în canalizare, în școli, în spitale. Spitalele sunt mult schim­bate în bine, am terminat anul trecut primul spital nou din România după 1990, am asfaltat 1.000 și ceva de kilometri de drum, aproape tot ce avem în județ, nu avem nicio școală cu toaleta în curte, școlile speciale sunt și ele tratate corespunzător. Sunt miliarde de euro băgați în Cluj, bani veniți de pe toate filierele posibile. Clujul a făcut diferența nu prin banii veniți de la bugetul central, că nu primim mai mult decât Iașul, Constanța sau Timișoara. Diferența o fac miile de proiecte europene câștigate în ultimii 20 de ani, care se văd în infrastructura județului. Asta înseamnă muncă zi și noapte, proiecte europene, angajați trimiși la pregătire. Banii nu vin singuri. Degeaba depui proiecte, dacă nu ai o strategie. Clujul este într-un momente de dezvoltare pe care nu l-a mai avut niciodată în istoria lui.

„Oriunde ieși în județ vei găsi același confort”

– Județul Cluj înseamnă mai mult decât Clu­jul, vestita lui capitală. Cum arată zonele aflate în afara capitalei, care sunt motoarele care țin județul la ­înăl­țime?

– Diferența dintre Cluj-Napoca, zona metropolitană și restul județului a devenit aproape nesemnificativă. Avem peste tot asfalt, avem peste tot apă, avem peste tot canalizare și avem tot mai multe fabrici care se extind în afara orașului. Oriunde ieși în afara reședinței de județ, vei găsi același confort. Dovada cea mai clară e că tot mai mulți oameni se mută la țară, deși muncesc în oraș. E un fenomen pe care Clujul nu l-a mai cunoscut niciodată. Casele de la țară nu se mai vând pe bani de nimic, oamenii au început să le modernizeze și sunt mulți cei care își vând apartamentele de la oraș sau le închiriază și se duc la 30-35 de kilometri distanță – aproape la jumătatea ju­de­țului! – și fac naveta de acolo. Asta în­seam­nă că s-a echi­li­brat foarte mult standardul vieții între Cluj-Napoca și județ. Plus că ceilalți poli de creștere, Gherla și De­jul, cu comunele din jur, Turda și Câmpia Tur­zii, cu comunele limitrofe, sunt deja la un nivel asemănător cu cel din Cluj-Napoca, cu mici dife­ren­țe. Am gândit asta încă de când am câștigat alegerile, acum mulți ani: ne-am dorit ca dezvoltarea să elimine treptat decalajul dintre rural și urban și să le permită oamenilor să poată locui la țară, să nu abandoneze satele. Acum trăim acest efect pozitiv, de a merge în direcția inversă: oamenii își mențin proprietățile de la oraș, dar merg și la țară, investesc și acolo. Comunele lipite de Cluj-Napoca sunt practic cartiere ale municipiului, nici nu mai știi dacă ești în comună sau în oraș.

Planuri până în 2050!

– Sunt proiecte importante în regiune, care vizează și zona montană, abandonată în alte județe din România. Ce plus aduc ele?

– Sunt proiecte esențiale pentru noi. Pentru mine a fost o prioritate să stabilesc conexiuni și să gândesc proiectele într-un concept integrat. Dacă asfaltez un drum până la limita cu Bihorul, obligatoriu am un parteneriat cu Bihorul, ca să vină cu asfaltul până la mine. La fel cu Alba. Avem un proiect de circuit pen­tru biciclete, de 250 de kilometri. E un proiect integrat, care va lega zo­na de munte: vei putea mer­ge pe bicicletă din Cluj-Napoca la Hu­e­din și până în Alba. Lucrăm să facem legăturile cu județele învecinate, comunele să aibă acces ușor spre municipii, să avem un transport metropolitan și intrajudețean eficiente, cu o mobi­litate bună. Există o strategie de dezvoltare a județului, până în 2050, chiar! Puține județe au așa ceva. Am apelat la specialiști, inclusiv în domeniul turismului, al transportului, învățământului, sănătății. Specialiștii au gândit cam ce ar trebui să proiectăm noi pentru următoarele decenii. Nu m-am trezit eu noaptea că vreau nu-știu-câte spitale sau grădinițe și școli: specialiștii au lucrat la aceas­tă strategie, pe care noi o urmăm. Indiferent ci­ne va veni aici, va avea această strategie pe birou, ne-am asi­gu­rat să avem continuitate pe marile direcții de dezvoltare. Avem exemplul aeroportului din Cluj-Napoca, un­de continuitatea a fost pusă la rang de regulă de aproape 20 de ani – și se dovedește a fi un proiect câștigător. La fel, Com­pa­nia de Apă. Toate domeniile în care s-a mers pe continuitate sunt în top acum în ce înseam­nă dezvoltarea județului. Sigur sunt și proiecte care se pot îmbunătăți peste ani, nu e totul doar alb și negru, și viața, și politica trebuie văzute mult mai nuanțat. Nu există un singur om care să dețină tot adevărul.

„Există o armonie reală în relația cu primarii”

– Ca șef de județ, lucrați cu zeci de primari. Cât de greu este să vorbiți pe limba fiecăruia dintre ei?

– E o provocare permanentă asta, dar e și un exercițiu de autocunoaștere. Fiecare are nivelul lui de pregătire, sfera lui de interes și partidul pe care îl reprezintă. Sunt primari cu 8 clase, sunt primari cu școală profesională, sunt primari cu facultate, cu diverse specializări. Câtă vreme sunt aleși de comunitatea lor, pentru mine sunt tot parteneri. La început, recunosc, mi se părea imposibil să mă înțeleg cu unii dintre ei. Erau din partide diverse, cu interese electorale impuse de la centru. Mă bucur că, în timp, dar mai ales în mandatul recent încheiat, am reușit să construiesc o relație specială cu fiecare în parte. Prin dialog, am ajuns la numitorul comun, iar apoi toate celelalte coordonate s-au încolonat sub acest numitor comun. Iar numitorul comun este să dezvoltăm fiecare comunitate în parte, să îi susțin proiectele. Am ajuns la o relație reală, serioasă. Nu vă imaginați că discutăm politică, pentru că atunci nu ne înțelegem neam, dar avem un set de proiecte prioritare comune, pe care eu le susțin. Puteți întreba peste tot: nu există acum primar cu care să fiu în dușmănie sau să avem tensiuni, supărări. Dintre proiectele lor, dacă au patru, Consiliul Județean poate finanța două, dar le garantez că acelea vor fi finanțate absolut sigur și vor fi duse la bun sfârșit. Există o armonie în relația cu primarii. Fără amenințări, fără presiune, fără șantaj. Astea sunt prostii! Clujul nu agreează genul ăsta de politică, după cum Clujul nu agreează camarila politică și firmele de casă care țin captive comunități întregi. Dacă mă bucur de ceva în mod special e că m-am ferit să mă înconjor de o camarilă de oameni de afaceri care să gestioneze toți banii acestui județ. Mă bucur că suntem într-un echilibru, iar orice firmă care dorește să câștige o licitație are șansa ei. Firmele vin la noi cu convingerea că nu vor apărea „nefăcute” la licitații, și vorbesc de licitații mari. Cred că și prin asta Clujul a câștigat enorm: nu a rămas captiv unei camarile economice.

„Am încercat să mă privesc în oglindă”

– Tocmai ați lansat la Cluj o carte autobiografică, în care povestiți episoade relevante din viața dumneavoastră, dar și din activitatea politică. Cum alegerile locale au trecut, demersul nu e unul electoral. De unde, atunci, nevoia de a scrie o carte? Nu e o vulnerabilitate pentru un politi­cian să se deschidă în fața publicului și a competitorilor?

– M-am imaginat în diverse situații ca om politic, dar niciodată nu m-am imaginat în ipostaza de a scrie o carte. A fost, pur și simplu, ceva ce am simțit dorința să fac după alegerile din această vară. Am simțit dorința să pun la un loc gândurile și emoțiile pe care le aveam notate ba prin carnețele, ba prin relatările din presa vremii. Poate și vârsta de 50 de ani, care e, oricum o iei, un moment de bilanț, m-a împins la asta. Văzându-mă că scriu, cei din jur m-au încurajat. Nici eu nu știu cum am rezistat, dar două săptămâni și jumătate am stat zi și noapte și am scris la o tastatură minusculă, dintr-o suflare, fără să revin, fără să edulcorez episoadele, fără să citez din „cla­sici”. N-am niciun citat savant din alte cărți, cine vrea să citească așa ceva le găsește în scrierile origi­na­le. Mi-am do­rit să fie o carte de memorii și gânduri, nicidecum de literatură. Cu bune, cu rele, mi-am pus pe tavă viața, cu deciziile luate la vremea lor: e și călătoria mea personală, dar e și realitatea din spatele realității celor 20 de ani de viață publică. Am încercat să mă privesc în oglindă și să con­frunt astfel visurile, eșe­curile, greșelile. Prin ges­tul meu, îi invit și pe alții să-și recapituleze drumul prin viață și să își asume ceea ce au făcut. Cred că ar trebui să încetăm să mai încercăm să schimbăm oamenii din jur și să încercăm să ne înțelegem și să ne schimbăm pe noi. Sunt oameni care au capitole neînchise în viețile lor, certuri cu copiii, cu soția, cu frații, și duc toată viața aceste emoții negative până pe patul de moarte. Aceste lucruri ar trebui lămurite, nu strică să ne ventilăm mințile și sufletele, ca apoi să ne întâlnim unii cu alții și să ne spunem, dacă e cazul: „Am greșit”. Cartea prezintă și activitatea mea de 20 de ani în spațiul public, de la 30 de ani, când am intrat în politica mare, până acum, la 50 de ani, cu toate trăirile, momen­te­le, afecte, emoții, cu toți oamenii importanți pe care i-am cunoscut.

– Dacă ar fi să vă opriți asupra unui moment sau a unui personaj important, cu care ați avut sau aveți o relație semnificativă, care ar fi?

– Sunt două personaje foarte importante: primul este din zona spirituală, Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania, Dumnezeu să-l odihnească!, iar în plan emoțional, dincolo de familie și de politică, este actorul Florin Piersic. Aș putea vorbi ore în­tregi despre întâlnirea mea cu cei doi! Când am intrat în politică, în 2008, am candidat pentru Consiliul Județean împotriva unui candidat extrem de bine poziționat. Nimeni din PD nu-și dorea să candideze atunci, dar trebuia ales cineva, care să facă echipă cu Emil Boc, care câștigase deja Primăria Cluj-Napoca. O noapte întreagă au încercat să mă convingă, dar am refuzat. Până la urmă, l-am sunat la Mitropolie pe „Înaltul” Bartolomeu și am mers la dânsul. „I-am spus: «Părinte, vin la Sfinția Voastră de 2-3 ori pe săptămână, sunteți duhovnicul meu, la Dumneavoastră vin cu toate confesiunile. Ce mă îndrumați să fac?»”. S-a așezat lângă mine, mi-a pus o cruce pe frunte, a spus o rugăciune, apoi s-a pus în genunchi și a continuat să se roage. Când a terminat, mi-a deschis ușa și mi-a făcut semn să ies. Mă gândeam că plec, practic, fără niciun răspuns, dar, în drum spre ușă, mi-a spus: «Mergi îna­inte, Dumnezeu te va ajuta!»”. Am câștigat alege­rile până la urmă…

Cu Florin Piersic pot spune cu mândrie că sunt prieten. Nu m-am lăudat niciodată cu prietenia lui, deși sunt singurul politician din România pe care Florin Piersic l-a ajutat în campania electorală, într-un clip în care spunea: „Alin e al treilea copil al meu. Votați-l, am încredere în el!”. Florin Piersic nu a acceptat niciodată să facă publicitate politică, a făcut-o doar atunci, în numele prieteniei noastre. Ne știm de când eu eram în școala generală. Ne-am cunoscut la Cluj, printr-o mătușă. Îmi amintesc că am rămas fără respirație când l-am întâlnit. Copil fiind, l-am întrebat dacă într-adevăr pune țuică în pistolul cu care trage, cum văzusem eu prin filme. Le-a spus atunci celor de-acolo că dacă ar fi avut ochii mei albaștri, i-ar fi dat gata pe toți la Hollywood. Toată lumea a râs! Am păstrat legătura după ce am venit la liceu la Cluj, primeam mereu invitații la film și la teatru din partea lui. Am de la Florin Piersic sute de felicitări sau gânduri despre unde s-a plimbat prin lume: mereu își făcea timp să îmi scrie câteva rânduri. Țin enorm la el!

– O ultimă întrebare, în încheierea acestui interviu pentru care vă mulțumesc. Ce-i doriți în mod special județului Cluj, pentru viitor?

– În opinia mea, azi, din punctul de vedere al infrastructurii și al dezvoltării, Clu­jul e la nivelul oricărei regiuni din Austria sau Germania. Vorbesc despre un județ axat pe servicii, nu despre un județ industrial. Dacă Clujul a făcut ceva greșit după 1990, e că și-a distrus de tot industria. Tocmai de aceea, Clujul anului 2050, eu îl văd ca pe un județ în care revine industria ușoară, conex cu serviciile pe care le oferă. Iar pentru a elimina sufocarea aceas­ta de azi, eu văd Clujul extins dincolo de primele dealuri, dincolo de căldarea în care ne aflăm și în care avem posibilități limitate de dezvoltare. Este o părere personală, eu așa văd azi perspectivele Clujului. Altfel, repet, văd Clu­jul azi la același nivel cu Austria și Germania. O spun și statisticile UE, legate de nivelul de trai, de calitatea vieții. Chiar și aglomerația e ca în Occident, iar aici trebuie să venim cu soluții rapid. Trebuie să continuăm ceea ce e bun și să îndreptăm ceea ce e mai puțin bun.