Blocarea de către Curtea Constituțională (CCR) a candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost o surpriză, având în vedere că societatea civilă din România e amorțită de ani buni. Greu mai strângi 100 de oameni într-o piață publică, dacă nu e vorba de niște majorări de salarii sau pensii! În goana lor pentru supraviețuirea de azi pe mâine, chiar și cele mai vocale ONG-uri „sorosiste” s-au demobilizat, după oribila demonstrație de forță din acel 10 August de tristă amintire. Încurajați de apatia generală, guvernanții au câștigat metru după metru în consolidarea puterii. Legi care în 2015 ar fi scos sute de mii de cetățeni furioși în stradă au fost acceptate fără crâcnire. Numirea PSD la Palatul Victoria, lângă un PNL plictisit înainte vreme și, ulterior, cedarea prin celebra rotativă către social-democrați a postului de premier, n-au făcut decât să întărească pofta autocratică a mai-marilor zilei. Iar scuza stabilității, servită chiar de la Cotroceni, a mascat multe derapaje de la standardele europene. PNL și PSD s-au întrecut în a-și pune oamenii pe poziții-cheie și în a-și subordona instituții, sub privirile îngăduitoare ale lui Klaus Iohannis.
Într-un atare context, faptul că „specialii specialilor” de la Curtea Constituțională intervin flagrant în alegerile prezidențiale, descalificând la „masa verde”, unul dintre concurenți, nu e o surpriză. Nu trecuseră decât câteva zile de când PNL pregătise „legea pentru un singur om”. Dacă liberalilor nu le-a ieșit mișcarea cu Klaus Iohannis, social-democraților le-a ieșit: exact judecătorii numiți de PSD la CCR, cu ajutorul unui vot de la UDMR, au fost cei care i-au făcut jocurile lui Marcel Ciolacu, principalul câștigător al eliminării Dianei Șoșoacă din cursă, în scenariul în care voturile guralivei europarlamentare ar merge spre George Simion, cel mai comod adversar pentru el, în turul decisiv al prezidențialelor.
„Politica de gașcă” din România a mai câștigat o redută. Diana Șoșoacă are păcatele ei, nenumărate, dar nu-i poate fi refuzat dreptul de a candida, mai ales cu argumentele străvezii prezentate oricum cu întârziere de Curtea Constituțională. O decizie atât de șocantă – și fără drept la recurs! – impunea o lecție de drept constituțional. În locul ei, ni s-a servit un text cu greutatea unei postări pe Facebook, un argument în plus că decizia a fost luată sub presiune, și nu după o justă judecată. Atașamentul față de valorile euroatlantice și față de jurământul de credință față de țară sună frumos, dar pe argumentele astea măcar încă alți trei candidați ar fi picat testul. Care e atașamentul față de UE al lui George Simion sau Călin Georgescu?! Ce să mai vorbim despre Kelemen Hunor, care vorbește deschis despre autonomia Ținutului Secuiesc într-o țară care se definește drept stat unitar și indivizibil?
Prin arbitrariul deciziei sale, Curtea Constituțională instituie un precedent extrem de periculos. Peste 5 sau 10 ani, judecătorii Curții se vor simți liberi să inventeze noi limite pentru acceptarea candidaturii la prezidențiale. Acum a fost Șoșoacă, o candidată zgomotoasă, controversată și, în definitiv, fără șanse reale. Data viitoare poate fi oricine altcineva, poate unul dintre puținii care ar mai putea salva tot mai originala democrație din România. Vuiesc televiziunile zilele astea, calculând cine pierde și cine câștigă după decizia în cazul Șoșoacă. De fapt, pierde România. Și pierde, în mod clar, încrederea într-una din instituțiile cele mai importante pentru bunul mers al țării.