Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Arsurile și ulcerul de stomac

• Se activează, în mod ciudat, primăvara și toamna, la intrarea și ieșirea din scenă a fructelor și legumelor… Dar teama de arsuri și de crampe n-ar trebui să ne taie pofta de roadele anotimpului, cărora le vom duce dorul la iarnă. O alternativă destul de tristă, în comparație cu sfaturile optimiste pe care vi le oferim •

Mai bine să previi decât să vindeci

Foto: Shutterstock – 3

* Vitamina C – poate să stopeze proliferarea în stomac a bacteriei Helicobacter Py­lori. Luați 500 mg de două ori pe zi. Pe cale naturală, citricele și roșiile sunt sur­se bogate de vitamina C, dar ele trebuie evitate în caz de ulcer deja declanșat.

* Vitamina A – are un efect preventiv asupra ul­cerului duodenal. Ea se găsește cu precădere în broc­co­li, morcovi, dovleac, spanac și, mai ales, în cai­se. Ală­turi de vegetale, trebuie consumată și puțină gră­si­me (uleiuri de plante) care grăbește asimilarea. Ne­ce­sarul cotidian de vitamina A, sub formă de tablete, este de 4000-5000 I.E. pentru maturi. Depă­șirea aces­tui prag prezintă pericole pentru sănătate. În schimb, vitamina A naturală, conținută în morcovi, de pildă (în salata de morcovi cruzi cu ulei de măsline), poate fi consumată fără limite și fără pericol. Se poate lua și betacaroten (7 mg pe zi), care în organism e trans­format în vitamina A.

* Iaurt și lapte fer­­men­tat – chefir, lapte acru, zer de lapte, smân­tână acră, jintiță etc. conțin o bacterie „bună” – probiotică (Lactoba­cillus aci­do­philus), care reduce în­mulțirea de H. Pylori.

* Limitați consu­mul de băuturi al­cooli­ce. Alcoolul poate irita mucoasa gastrică. Nu depășiți două pahare pe zi, în cazul bărbaților, și un pahar pe zi, la fe­mei.

* Folosiți moderat as­pi­ri­na, ibuprofenul și alte me­dicamente antiin­fla­ma­toa­re non-steroi­di­e­­ne. Admi­nis­tra­­rea lor în exces poate vătăma tubul di­gestiv și for­mează ulcere.

* Evitați cafeaua și tutunul în exces. Favo­ri­zează secreția de acid gastric. Tutunul atenuează, printre altele, și efectul antibioticelor.

* Evitați alimentele bănuite că declan­șea­ză dureri de stomac. Ele variază de la o persoană la alta, dar în general fac parte din zona legumelor și fructelor acide, ori a alimentelor iritante, precum cio­colata, murăturile etc.

* Mesele ușoare luate la intervale regulate vă feresc de creșterea bruscă a secrețiilor acide.

Remedii de prim-ajutor

Plante

* Ghimbirul – contribuie la potolirea du­rerii și a in­fla­mației. Se ia o linguriță de pul­bere diluată în puțină apă, o dată pe zi. Nu depășiți doza, pen­tru că în cantitate prea mare, ghimbirul are efect in­vers și provoacă iritații.

* Rădăcină de lemn dulce – puneți la fiert 50 g plantă într-un litru de apă, vreme de 10 minute. Lăsați la macerat 5-6 ore. Beți câte un pahar, de 3 ori pe zi, vreme de trei săptă­mâni. Reluați cura peste zece zile. Atenție! Lem­nul-dulce e con­tra­indicat în caz de hiper­tensiune. Se poate administra și sub formă de tinctură („Dacia Plant”), conform pros­pec­tului.

* Semințe de in – se mes­tecă bine și se înghit. Se ad­mi­nis­tre­ază 2 lingurițe pe zi, di­mi­neața și sea­ra. Formează un mu­cus care protejează pereții stoma­cu­lui.

* Gălbenele – infuzie din­tr-o linguriță de flori, opărite cu o cană de apă. Se beau 3 căni pe zi.

* Suc de aloe vera – re­mediu tradițional anti-ulcer. Po­tolește secrețiile acide și infla­mațiile gastro-intestinale. Se bea o jumătate de ceașcă, de trei ori pe zi.

* Mentă iute – este un antiinflamator care ușu­rează durerea și facilitează cicatrizarea. Se opărește o linguriță de plantă cu o cană de apă. Se infuzează 5 minute, apoi se bea. (Atenție! Nu consumați mentă iute dacă suferiți de hernie hiatală, căci agravează simptomele.)

* Mușețelul – potolește dure­rile de stomac. Se opă­resc 2 lingu­rițe de plan­tă cu o cană de apă clo­co­tită. Se infu­zează 5 mi­nute. Efec­tul sporește dacă în infuzie se adau­gă și un căpăcel de tinctură de mu­șețel. Se beau 3 căni pe zi cu o ju­mătate de oră înainte de mesele principale. Se stă 5 minute pe partea stângă, 5 mi­nute pe spate, 5 minute pe partea dreap­tă și 5 mi­nu­te pe bur­tă. În felul acesta substanțele active se răs­pândesc uniform în orga­nism. Apoi se stă 30 de minute liniștit în pat.

Remedii cu alimente

* Suc de cartofi cruzi sau de varză albă. Se prepară în centrifugă. N-au gust prea bun, dar eficiența e maximă. Trei pahare pe zi reprezintă doza ideală.

* Ananasul e și el bogat în gluta­mină, doar că e ceva mai scump de­cât… varza.

* Ceapa (pentru cine o suportă) – e un remediu excelent, datorită sulfului pe care-l conține și care neutralizează H. Pylori.

* Mierea – conform unor studii re­cente, mierea îm­pie­dică dezvoltarea H. Pylori. Mâncați-o cu unt, la micul dejun. Înlocuiți cu ea zahărul.

* Argilă comestibilă (argila Algo) – se iau trei porții pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale. Se diluează o linguriță de argilă într-un pahar cu apă, de seara până dimineața, apoi procedeul se repetă, imediat ce se ia doza precedentă.

* Migdale crude – 5-10 migdale ronțăite pe zi sunt suficiente pentru a potoli arsurile și acrelile la stomac. Uleiul pe care-l conțin se depune sub formă de peliculă protectoare pe pe­reții stomacului, iar proteinele con­ținute în sâmburi, combinate cu acidul clorhidric din stomac, reduc pepsina și activează digestia, salivația și produ­cerea enzimelor digestive.

* Muștarul – se mănâncă pe pâine sau se ia o lingură de boa­be de muștar cu apă. Fac bine atât la arsuri, cât și la crampe. Cu cât soiul e mai iute, cu atât e mai rapid efectul.

Alte soluții

* Căldură pe stomac sau abdo­men – aplicați pe lo­cul dureros un săcu­leț de in umplut cu coada-calului sau flori de fân înmuiate și înfierbântate în aburi. Po­tolește du­rerile și cram­pele intestinale. La fel de efi­cientă este și bu­iota (sticla) cu apă caldă.

* Masaj – cu condiția să nu îl practicați imediat după masă, potolește durerile și balonările. Plim­bați-vă ușor vârful degetelor pe abdomen și sto­mac, în forma unui oval, care pornește din partea dreaptă de jos a pântecului, urcă spre stomac, pe sub sâni, și coboară în partea stângă, pe abdomen. Efectul spo­rește dacă faceți masajul cu ulei de mușețel încălzit.

* Cereale com­plete – conțin mul­te fi­bre care absorb ga­ze­le din stomac și in­tes­tine. Dar nu e­xa­ge­­rați cantitativ, fiind­că pot provoca o re­acție inversă, de sto­mac „greu”. 30 gra­­me pe zi ajung, cir­ca 3 felii de pâine de gra­ham sau seca­ră.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian