Este nutriționistul-vedetă al momentului. A inventat „psiho-dieta”, o metodă de slăbit care combină terapia nutrițională metabolică și remodelarea mentală. A obținut premiul internațional „Best Nutrition & Healthy Lifestyle Personality 2022”, acordat de Global Health & Pharma. Nu în ultimul rând, este autoarea volumului de foarte mare succes „Sănătate la pahar. Ghid practic de introducere a sucurilor naturale în alimentația zilnică. Pas cu Pas”, care a fost premiat cu distincția „Best in the world”, la Gourmand Awards. Recomandări temeinice, pentru o discuție legată de rolul alimentației sănătoase în stilul nostru de viață.
Primul meu pacient a fost mama
– Alături de Mihaela Bilic, ești cel mai cunoscut nutriționist din România, împărțiți amândouă premiul întâi cu coroniță în acest domeniu. Ce te-a determinat să te ocupi cu atâta acribie de alimentație? A existat vreo experiență personală care te-a îndreptat pe această cale?
– La bază eu sunt pedagog: am terminat Liceul Pedagogic și am fost învățătoare vreme de opt ani. Dar întotdeauna m-a interesat să am grijă de corpul meu, de pielea mea, de părul meu… Deci, întotdeauna am fost o femeie cochetă, care s-a îngrijit. Apoi, când aveam 33 de ani, în urma unui control de rutină, mama a fost diagnosticată cu ciroză hepatică. Vestea a căzut ca un trăsnet! În clipa aceea, am simțit că trebuia să fac orice ca să-mi salvez mama, știind că, în mod normal, după diagnosticarea cu ciroză hepatică, speranța de viață este de circa 4-5 ani. Pe lângă tratamentul clasic, instituit de specialiști, m-am pus și eu pe studiat și am ajuns la zona asta nutrițională vegană, cu sucuri naturale de fructe și legume… Și am intrat în acțiune: aș putea spune că mama a fost primul meu pacient! Iar rezultatele schimbării de dietă – a mâncat fără zahăr rafinat, fără proteină animală, a băut foarte multe sucuri de fructe, de legume, de diferite verdețuri proaspăt stoarse – au fost extraordinare. Medicul ei curant a zis: „Nu știu exact ce bea și ce mănâncă doamna, dar să procedeze la fel în continuare, fiindcă îi face foarte bine”, iar mama a mai trăit zece ani, din momentul în care a fost diagnosticată, deci, mai mult decât dublul pronosticului inițial al medicului. Așa mi-am dat seama cât de important este să mănânci sănătos, să ai un stil de viață echilibrat, să trăiești în armonie cu corpul tău. Am înțeles două lucruri: în viața noastră, mâncarea ocupă un loc uneori chiar necuvenit de important, și ajunge să fie, mai ales în cazul celor mai înaintați în vârstă, singura plăcere a existenței; iar al doilea, că oamenii, mai ales cei care își modifică radical dieta, din pricina unor probleme de sănătate grave, n-ar trebui să înțeleagă lucrul ăsta ca pe un sacrificiu, ci ca pe un avantaj: câștigi zile de viață. Ceea ce, într-adevăr, e foarte dificil, pentru că mâncarea e una din marile plăceri ale vieții noastre, mintea o așează pe un piedestal necuvenit de înalt, și de aceea, când plăcerea mâncatului dispare, se instalează frustrarea. În consecință, am realizat că a mânca sănătos înseamnă a gândi sănătos, că e vorba și de mentalitate. Slăbitul pornește din cap. Asta a fost ceea ce m-a motivat și m-a călăuzit, finalmente, către inventarea psiho-dietei, o metodă care nu se rezumă doar la „ecuații” de nutriție, ci ia în calcul și remodelarea mentală, schimbarea felului în care ne raportăm la mâncare.
Stilul de viață nu depinde de portofel
– Unul dintre efectele mâncatului nesănătos și abuziv este obezitatea. Un flagel al lumii moderne, care a ajuns și la noi. Cum ți se pare că mănâncă românii, Anca?
– Haotic! Noi, în România, nu avem o cultură a stilului corect de viață, în care intră alimentația, mișcarea, hidratarea, rutina somnului, igiena mentală și emoțională… Stilul de viață nu ține de cât de plin ți-e portofelul, că mișcare poți să faci și mergând pe jos, pe stradă, ceea ce nu costă bani. Din păcate, românii nu pun preț pe sănătatea lor, decât atunci când o pierd. Iar dacă adultul nu are grijă de sănătatea lui, nici de copil nu se îngrijește cum trebuie și nici nu-l educă așa cum trebuie: îi pune în mână o pungă cu chipsuri sau un hamburger și un pahar de suc acidulat din comerț și a rezolvat masa! Obiceiurile alimentare ale copilului reflectă obiceiurile alimentare ale părintelui. De-asta, deși sunt foarte multe persoane care vin și mă roagă să lucrez cu copiii lor, eu nu fac asta niciodată: eu nu pun nici un copil la dietă, ci lucrez cu mama copilului, că acolo e cheia rezolvării problemelor celui mic. Copilul devine ce gândește părintele!
Marele manipulator este creierul
– Să înțeleg că problema din spatele kilogramelor în plus nu e, în primul rând, cum mâncăm, ci cum gândim? Problema nu depinde de burtă, ci de cap?
– Exact! Marele manipulator este gândirea noastră. Pentru mintea noastră, greutatea corporală înseamnă supraviețuire. Or, când corpul începe să-și piardă din vitalitate, din energie, din sănătate, este ca și cum se aprinde un buton de alarmă: „Ești în pericol!” Rolul principal al creierului nostru este să ajute corpul să supraviețuiască cât mai mult timp.
Psiho-dieta
– E momentul să explici cum funcţionează psiho-dieta: cum ne putem comuta creierul pe slăbit? Există un program de exerciţii mentale?
– Este vorba despre schimbarea percepției și perspectivei personale în legătură cu slăbitul. Să schimbi ce gândești și simți despre mâncare, corp și greutate. Cum procedez? Îl învăţ pe pacient cum să deschidă comunicarea cu mintea și cum s-o antreneze în direcția scopului propus: schimbarea comportamentului alimentar pentru a slăbi ușor și fără efort. Pentru asta folosesc meditația ghidată, transa activă și hipnoza. Adică, zilnic ne centrăm pe interior și plantăm acolo, repetitiv, semințe împuternicitoare despre întregul proces. Rezultatul e că mintea devine extrem de receptivă și reacționează la schimbare. Totul se întâmplă ușor și fără efort. Ca să comutăm creierul pe slăbit e nevoie să înțelegem în primul rând care e imaginea mentală (corporală și de sine) cu care plecăm la drum.
– Ca să fie mai clar, haide să vorbim aplicat: cum lucrezi cu un om care vine la tine, are 100 de kilograme și vrea să slăbească?
– În primul rând, o persoană care vrea să lucreze cu mine intră în comunitatea mea, adică în programul meu de grup, deci, se alătură și altor persoane care au aceeași problemă și își doresc aceleași rezultate. Ăsta e un beneficiu extraordinar, pentru că slăbirea sustenabilă pe termen lung e grea (spre imposibilă) de unul singur. Odată ce persoana a intrat în program, trece printr-o evaluare inițială, în care facem harta mentală a greutății și a comportamentului alimentar. Apoi, după realizarea acestei hărți, începem să lucrăm. Zilnic, persoanele cu care lucrez ascultă minimum 15-20 minute câte o înregistrare audio hipnotică, creată pentru diferitele faze ale programului. De-a lungul întregului proces, persoana primește susținere şi, ce este cel mai important, e ca învață cum să facă față provocărilor care apar invariabil într-un proces de lungă durată, în relaţie cu schimbările din farfuria cu mâncare.
„Nu cred în meniul ideal”
– Celebritatea ta a început cu o metodă de slăbit mult mai simplă: „Sănătate la pahar”. Ce fel de sucuri recomanzi în carte? E Octombrie, pieţele gem de fructele şi legumele toamnei, aşa că e momentul ideal să încercăm această metodă…
– Recomand întotdeauna sucurile naturale, stoarse prin presare la rece, care au în compoziție foarte multe verdețuri, legume și doar un „strop” de fruct (pentru gust). În felul acesta aducem în organism o multitudine de nutrienţi și producem un efect puternic de curățare celulară. Când spun verdeţuri mă refer la spanac, frunze de Kale, salată, pătrunjel, apio. În ceea ce priveşte legumele, vorbim de obicei de rădăcinoase: țelină, rădăcină de pătrunjel, morcov. La capitolul fructe le recomand pe cele mai echilibrate din punctul de vedere al indicelui glicemic și al conținutului de fructoză, adică fructele de pădure și merele verzi.
– Cum arată un meniu ideal de slăbit, Anca?
– Ştiu că te voi dezamăgi, dar eu nu cred în „meniul ideal”, în genul acela de „reţete” vehiculate pe internet sau transmise din gură-n gură de mătuşa sau de vecina, „reţete” care pretind că funcţionează negreşit pentru toată lumea. Orice nutriţionist adevărat şi responsabil îţi va spune că, în realitate, există doar „meniul ideal” al unei persoane specifice, el fiind „ideal” în funcție de nevoile și de obiectivele specifice ale persoanei respective: are nevoie să slăbească, să scadă procentul de grăsime, să crească masa musculară etc. Prin urmare eu pun totul sub umbrela sănătății şi mi-am construit propria strategie nutrițională metabolică, cu câteva obiective foarte clare: repararea metabolică; scăderea inflamațiilor din organism; managementul optim al glucozei; repararea microbiomului intestinal; activarea arderii grăsimilor; managementul grelinei (hormonul foamei) și al leptinei (hormonul sațietății). Din păcate, nu pot să-ţi ofer o unică „reţetă-minune”. Trebuie să discut cu fiecare persoană în parte şi, ţinând cont de nevoile ei, elaborez un „plan de atac”.
Ne naștem cu frica de a nu fi înfometați
– La noi, la români, o piedică în calea slăbitului sunt mesele întinse, cu familia și cu prietenii, un mijloc ideal de socializare, onorat cu bunătăți din belșug…
– La noi, la mesele în familie, mâncarea e percepută ca simbol al iubirii pentru ceilalți. Dar nu e obligatoriu ca iubirea să ia forma a șapte feluri de mâncare puse pe masă în același timp. Sau, chiar dacă sunt șapte feluri, ele nu trebuie mâncate toate. Când e expus la foarte multă mâncare, creierul ne redeschide apetitul și pofta crește tot din cauza instinctului de supraviețuire. Nu trebuie să uităm că, de-a lungul evoluției noastre ca specie, cel mai mult s-a murit de foame, deci, noi ne naștem cu frica de a nu fi înfometați! De-asta ne e frică de dietă, de acel „Nu am voie!”, care ne declanșează semnalul de alarmă. Și tot de-asta, când ținem dietă, ne lovesc toate poftele din lume: vrem să mâncăm ca să supraviețuim. Când creierul vede mâncare, oricât de sătul ai fi, parcă ai mai mânca puțin, parcă se mai face loc în stomac. Pe asta se și bazează toate campaniile de marketing pentru mâncare, toate restaurantele… Când vedem mâncare, automat ni se declanșează pofta, atât doar că, adesea, ea nu mai este poftă de mâncare naturală, ci e indusă o dependență.
– Desigur, fiecare plan nutrițional e individual, totuși care sunt principiile de bază, ABC-ul unei diete alimentare de succes?
– Corpul nostru funcționează ca o mașină și are trei surse de energie: mâncarea, somnul și bucuriile vieții. Dacă suntem deficitari la una dintre aceste surse de energie, automat compensăm cu celelalte. Dacă nu dormim suficient, automat mâncăm mai mult. Dacă nu mâncăm, vom compensa cu somn. Dacă ne lipsesc bucuriile vieții, s-ar putea să compensăm cu ambele surse rămase: sunt oameni care-și trăiesc viața în tristețe și nefericire, și ori dorm foarte mult, ori mănâncă foarte mult, ori ambele. Deci, trebuie să fim atenți să echilibrăm cele trei surse de energie. În ceea ce privește mâncarea, în particular, din ea, corpul folosește ca sursă de energie glucoza și grăsimea. Dacă sursa de energie principală a unui om este glucoza, atunci, fără doar și poate, se va ajunge la depuneri, iar grăsimea corporală va fi foarte greu de ars, de dat jos. Pentru ca ele să se afle în echilibru, trebuie să scazi cantitatea de carbohidrați consumată și să crești cantitatea de grăsimi consumată. Noi am fost învățați, inclusiv prin campanii de marketing, că grăsimea e dăunătoare și te îngrașă. Complet greșit! Dar – atenție! – există grăsimi bune și grăsimi rele. Dacă noi consumăm grăsimi bogate în Omega 3, care au rolul și capacitatea de a scădea inflamațiile din organism și de a întreține flexibilitatea metabolică, atunci corpul începe să ardă din surplusul de grăsimi, iar creierul se hrănește și se simte minunat. Alt mit: creierul are nevoie de glucoză, creierul se hrănește cu zahăr. Nu, doar o parte din creier are nevoie de glucoză, cealaltă parte are nevoie de grăsimi. Să nu uităm: creierul nostru este masă grasă. Deci cu cât primește mai multe grăsimi bune, cu atât de simte mai bine. Grăsimi bune, bogate în Omega 3, sunt: nucile, semințele, avocado, peștele (evident, din surse sigure), uleiul de măsline, uleiul de in, uleiul de cocos… Eu, de pildă, acasă, nu mai folosesc de ani de zile, pentru prăjit, pentru gătit, în general, decât ulei de cocos dezodorizat: e benefic prin conținutul de Omega 3, nu schimbă gustul mâncării, dar se și comportă foarte bine la gătit, pentru că are un punct de ardere foarte înalt. Pentru salate, folosesc ulei de in sau ulei de măsline, dar care mă asigur că e făcut chiar din măsline, că nu e falsificat. La capitolul lactate, bun este untul, dar cel făcut din lapte provenit de la vaci crescute cu iarbă – se găsește în supermarketuri și, într-adevăr, are un preț mai ridicat, de asemenea, lactatele deja fermentate (chefir, sana, iaurt etc.) sunt foarte bune, dar să fie fermentate natural, nu pasteurizate. Cel mai simplu e să ne facem noi, acasă, iaurt și chefir, ca să fim siguri că procesul de fermentare e natural. În plus, desigur, și lactatele trebuie consumate cu moderație.
– Ai 46 de ani, ești suplă, cu un aspect juvenil, dezvăluie-ne și nouă care e formula ta de succes?
– Lucrez cu mintea, iar din aceste principii nutriționale am făcut un stil de viață. Ceea ce nu înseamnă că nu mai am și „divagații”: uite, acum, pot să-mi comand o prăjitură și s-o mănânc fără remușcări. Pentru că m-am educat să apăs la timp pe butonul de „Stop!”. Deci, mănânc acum această prăjitură, o savurez, dar nu mai mănânc încă una și mâine, apoi încă una și poimâine, și tot așa. O să mai mănânc încă una peste o perioadă mai lungă. Pentru că nu mai sunt legată emoțional de ea, nu mai are aceeași semnificație pentru mine, deci, cu toate că îi apreciez gustul, nu mai fac din ea o dependență. Iar dacă mai vreau neapărat un dulce, îmi pregătesc acasă o prăjitură raw-vegană și-am rezolvat problema.
„Nu transforma excepția în regulă”
– Pe cei doi copii ai tăi, Maria și Ștefan, care, la 8 și 6 ani, sunt încă micuți, îi hrănești după aceleași principii?
– Cu Maria și Ștefan procedez atât prin puterea exemplului, cât și discutând cu ei, explicându-le, astfel încât să-i educ în sensul nu de a le impune eu ceva, ci de a alege ei alimente care să le facă bine. E de muncă, nu e ușor, dar impunerea nu e o soluție, fiindcă atunci când copilul scapă de sub ochiul tău – când se duce la școală, se întâlnește cu prietenii etc. –, tendința este să aleagă exact ceea ce părinții refuză să-i dea. Ideea e să aleagă el, conștient, ce-i face bine și să știe când să spună „Stop”, când să se oprească. Maria și Ștefan sunt exact în faza asta, acum învață: dacă mergem la o petrecere și mănâncă o felie de tort, nu e o dramă. Important e ce facem după: adică nu mai mâncăm tort și când ne întoarcem acasă, și a doua zi, și a treia zi… Într-o familie trebuie să existe niște reguli clare și precise, care să fie respectate în primul rând de părinți și apoi și de copii și care să vină pe fondul înțelegerii lui „de ce e bine să facem așa”. De-asta, la modul cotidian, mesele la noi, în familie, arată simplu: nu lipsește niciodată salata, în care arunc și o mânuță de nuci, pentru aportul de grăsime bună, am grijă să existe o proteină de origine animală sau vegetală, pâine nu prea găsești la noi pe masă decât foarte rar, în schimb, pentru hidratare, avem apă din belșug. Deci, nimic sofisticat! Contează ce faci în 80% din timp. Dacă în 80% din timp urmezi regulile, atunci în restul de 20% poți să faci excepții. Și cât timp excepția nu se transformă în regulă, înseamnă că ești pe plus.
Romanian