Într-un sfârșit de an în care va fi chemat să-și decidă viitorul prin vot, alegătorul român a urmărit cu interes alegerile prezidențiale din Republica Moldova și din Statele Unite ale Americii, ambele în măsură să influențeze soarta României. La închiderea ediției, lucrurile sunt clare: dincolo de Prut, Maia Sandu s-a impus la o diferență remarcabilă în fața candidatului sprijinit de Rusia, în vreme ce dincolo de Atlantic, Donald Trump a reușit să revină la Casa Albă pentru un al doilea mandat.
Confirmarea Maiei Sandu întărește direcția pro-occidentală a Republicii Moldova și o face printr-o victorie cu mare încărcătură simbolică, în fața mașinațiunilor Rusiei lui Vladimir Putin. Însă succesul greu al pro-europenilor de la Chișinău, împotriva unui infernal sistem de manipulare care a mers până la cumpărarea a sute de mii de voturi, pune în lumină, prin contrast, tocmai lipsa totală de influență a României în țara de peste Prut. Nu e vorba de a face propagandă deșănțată acolo – deși guvernanții noștri, cu presa lor servilă, se pricep la asta de minune! – ci la a susține, cu bani, cu fapte, cu propriul exemplu, cauzele bune și oamenii potriviți pentru destinul pe care ni-l dorim și i-l dorim Moldovei surori. Din păcate, victoria Maiei Sandu nu este doar o victorie în fața lui Putin, e și o victorie obținută în absența sprijinului statului român, care a mizat mereu pe combinații obscure în Republica Moldova. Mai-marii de la București, de la Victor Ponta încoace (care o descria, mai an, pe Maia Sandu, drept „o duduie, o variantă la fel de ciudată și ipocrită a Monicăi Macovei, care în funcție (funcția de președinte, n.r.) ar face mai mult rău decât Armata Roșie”) s-au afișat prietenește cu adversarii președintei de la Chișinău, și doar de nevoie, din rațiuni de protocol, cu Maia Sandu. Așa încât întrebarea, al cărei răspuns depinde de voturile noastre din acest final de an, este dacă România e în stare, prin viitorii săi aleși, să dea o mână de ajutor reală Republicii Moldova, pentru apropierea ei palpabilă de Europa. Prin votul lor, cetățenii moldoveni, mulți dintre ei cetățeni români cu acte, ne-au întins o mână. Ține acum și de noi să punem presiune pe aleșii noștri să nu le mai întoarcă spatele.
Cât privește revenirea lui Donald Trump la președinția SUA, lucrurile sunt cât se poate de nuanțate: Trump însuși e un personaj imprevizibil, așa că lumea întreagă, nu doar Europa sau România, ar trebui să ia în calcul toate scenariile posibile. Cu prietenul Vladimir Putin pe cai mari în Ucraina, și cu prietenul Donald Trump, lider în SUA, vecinul Viktor Orbán, tot mai agresiv în relația cu România, va avea un cuvânt greu de spus. Părerile lui Trump despre conflictul de la granițele noastre le știm deja: rămâne de văzut dacă și cum vor fi puse în practică. De aceea, ca și în cazul Republicii Moldova, va fi important să avem conducători abili, cu voci distincte și cu convingeri bine definite, nu cerșetori de simpatie.
Despărțite de mult mai mult decât miile de kilometri care separă cele două state, alegerile prezidențiale din Republica Moldova și Statele Unite sunt legate de un fir roșu: marchează, limpede, sfârșitul epocii lui „merge și așa”. O veste proastă pentru clasa politică de la București și, în bună măsură, și de la Bruxelles și din alte capitale europene, pentru care „merge și așa” devenise stil de viață.
Romanian