Români care au reușit
Am tot scris în paginile revistei noastre despre beneficiile pe care consumul oțetului de mere le are asupra organismului uman. Am amintit, de fiecare dată, și despre cât de important e ca, în curele pentru sănătate, să folosim un oțet de mere curat, obținut prin procedee naturale. Din fericire, România e o țară bogată în livezi de meri și, cum nu toate fructele au ceea ce se numește „aspect comercial”, e firesc ca merele mai puțin arătoase să fie transformate în sucuri naturale sau în oțet.
O astfel de făbricuță se află în localitatea Batoș, din nordul județului Mureș. Sunt vreo 40 de ani de când IAS Batoș (Intreprinderea Agricolă de Stat – n.red.) deținea o secție de producție a oțetului de mere. Cei care duc mai departe această tradiție sunt SC ACETO SRL, o firmă privată, cu capital integral românesc, al cărei director este Ioan Mărcuș.
De la bancă, în livada cu meri
„Am lucrat la fabrica de oțet de mere din Batoș încă din copilărie, în anii ’80, când îmi petreceam vacanțele încărcând mașinile cu oțet, pentru a câștiga un ban. Ferma de meri ce aparținea de IAS Batoș avea, pe lângă merele de consum, și multe de calitate inferioară, destinate industrializării, respectiv transformării lor în oțet de mere. A fost o idee foarte bună, era păcat să se piardă doar pentru că merele acestea erau mai puțin arătoase decât suratele lor, destinate consumului. Făbricuța de oțet de mere de la Batoș a fost, la acea vreme, prima de acest gen din țară”, își amintește Ioan Mărcuș. După 1990, a fost o perioadă grea, iar IAS Batoș a ajuns la faliment. A fost cumpărată, în 2005, de un grup investitori care au recondiționat fabrica și au făcut dotări, dar și ei, la rândul lor, au intrat în reorganizare judiciară, din cauza unor probleme financiare. Producția de oțet a reînceput abia în 2015, cu cantități mici, pentru că nu prea era piață de desfacere.
Licențiat în Drept și Științe Economice, Ioan Mărcuș a lucrat ani buni în administrație și în domeniul bancar, în acesta din urmă ajungând inclusiv director de bancă. „S-a întâmplat să ajung să discut cu unul dintre asociații fabricii de oțet, care-și dorea să se retragă și să scoată la vânzare fabrica. Așa am decis, împreună cu Vasile Pârlog, asociat într-o altă firmă, să o cumpărăm noi. Se întâmpla în 2019, am preluat din mers, păstrând denumirea și forma de organizare a firmei. Am început să modernizăm linia de producție, să ne dezvoltăm, am cumpărat mașini pentru distribuție. Din 2019, cifra de afaceri a crescut semnificativ, iar trendul este unul ascendent. Toți banii investiți în firmă pentru modernizare și reorganizare, au fost fonduri proprii ale asociaților”.
La început, Ioan Mărcuș a crezut că se poate descurca, în paralel, și cu atribuțiile ca director de bancă, și ca antreprenor, în timpul rămas după programul de serviciu. „Am fost ușor inconștient, era un efort extraordinar și, în cele din urmă, am decis să renunț la bancă și să mă ocup doar de firmă. Parcă era și ceva ce mă chema acasă, așa că am făcut acest pas și nu regret”, spune Ioan Mărcuș.
Cantitate mică, calitate mare
– Cum se face că, având o experiență vastă în domeniul bancar, nu ați apelat la fonduri europene pentru investițiile în fabrică?
– Fondurile europene sunt greu de accesat. E și birocrație, pe de o parte, dar nici nu putem îndeplini punctajele cerute. Nu e doar cazul nostru, ci al tuturor celor care au afaceri în zona rurală. Nu vorbesc aici despre cei din zonele defavorizate, cum sunt vecinii noștri de peste gard, cum se spune, din Bistrița. Pentru zone defavorizate, subvențiile ce se acordă sunt mai mari, la fel și punctajul, în cazul proiectelor de finanțare. Pentru că zona Batoș e una dezvoltată, așa cum a fost mereu, suntem dezavantajați din acest punct de vedere. Iar o finanțare de 50 la sută nu merită efortul întocmirii documentației. Din fonduri proprii, nu avem posibilitatea de a investi foarte mult, pentru că nici prețul oțetului nu poate fi unul foarte mare, nu-l putem scădea la nivelul prețului falsurilor existente pe piață. Din păcate, lumea nu face diferența între un oțet natural și acidul acetic, care e un produs chimic evident, de aceea e și mai ieftin.
– Nu a fost o aventură să renunțați la domeniul bancar și să vă apucați de produs oțet de mere?
– Mai am momente în care mă întreb, iar răspunsul cel mai simplu e că mi-am dorit să mă întorc acasă. Iar acasă, în Batoș, preluarea acestei făbricuțe a fost o oportunitate la momentul acela.
– Erați consumator de oțet de mere înainte de preluarea fabricii?
– Da, dar recunosc că nu mă interesa să fac diferența între tipurile de oțet, luam ce se nimerea, dar acum sunt foarte atent la etichete. Cred că e un minus al românilor faptul că nu ne informăm suficient când cumpărăm ceva.
Oțetul nu e un produs scump, are preț mic, nu prea aduce profit. Chiar dacă e de calitate superioară, nu-i poți pune un preț care să facă diferența, pentru că rămâi cu el nevândut. Oțetul e un produs de nișă, iar noi suntem mici, nu suntem semnificativi pe piață, ca să putem dicta prețul. Am ales să ne limităm la o cantitate mai mică, dar să mergem pe calitate.
Oțet de mere cu arome naturale
– Care e drumul pe care-l parcurg merele, din pom, până să ajungă în sticlă, sub formă de oțet?
– Merele se presează, iar sucul rezultat se lasă la fermentare alcoolică 14-20 de zile, până se transformă în cidru. E un proces natural, fără niciun adaos. Apoi, într-o instalație specială, de fermentare tradițională, cidrul este pompat pe o coloană înaltă de șapte metri și pulverizat pe niște inele de talaș din lemn de fag, foarte subțiri, ca să aibă cidrul cât mai mult timp contact cu aerul și să se transforme în oțet. O șarjă de 2500-3000 de litri de cidru este recirculat și transformat în oțet, prin oxidare naturală, timp de 10-12 zile. Înainte de îmbuteliere, oțetul trebuie să stea la maturat un an de zile și, cu cât stă mai mult, cu atât e mai bun. Noi nu intervenim deloc în aceste procese, sunt sută la sută naturale. Procesul natural de transformare a merelor în oțet durează minimum două luni, iar din o mie de kilograme de mere ies vreo vreo 500 de litri de oțet.
„Hipermarketurile din România vor să te desființeze, ca producător”
– Cu ce e diferit oțetul de mere de Batoș față de alte sortimente existente pe piață?
– Oțetul pe care-l producem noi nu e făcut din drojdii, ci prin dubla fermentare a merelor, respectiv din cidrul de mere, care păstrează toate calitățile inițiale ale fructelor. În plus, am păstrat modul artizanal de producere a oțetului.
Pe lângă oțetul de mere simplu, clasic, și cel cu miere, avem câteva sortimente de oțet de mere aromatizat natural. Am văzut într-un hipermarket oțet de mere cu cimbru, și de aici mi-a venit ideea. Apoi, la sugestia unui client, am făcut cu mentă, pentru că e foarte bun pentru prepararea cărnii de oaie. Avem oțet de mere aromatizat cu păpădie, că e o plantă medicinală foarte bogată în substanțe benefice sănătății, cu tarhon, leuștean, ba chiar și cu trandafiri. Avem un sortiment picant, cu mai multe ingrediente: ghimbir, foi de dafin, ardei iute, boabe de muștar, piper și nucșoară, dar și două feluri de oțeturi balsamice, din vin și din oțet de mere. La oțeturile aromatizate nu folosim esențe artificiale, ci plantele amintite sunt macerate 30 de zile direct în oțet.
– Unde pot găsi cei interesați oțetul de mere de Batoș?
– Am avut un magazin online, dar am avut probleme cu firmele de curierat, pentru că ne cereau ca marfa să fie ambalată în cutii de lemn, izolate cu polistiren. Costa mai mult ambalajul decât produsul ambalat. Sunt însă magazine online care comandă de la noi și acolo se pot găsi produsele noastre. De asemenea, producem pentru firma „Solaris” oțet de mere simplu și cu miere, ei sunt cel mai bun client al nostru. Oțetul de mere pe care ei îl vând e produs de noi sub brandul lor.
Oțeturile aromatizate au ambalaj de sticlă, pentru care, desigur, costurile sunt mai mari, iar acestea se găsesc în rețeaua Palas, din Târgu Mureș, dar și în magazine naturiste mai micuțe. Degeaba încercăm să producem sortimente noi, că oamenii cumpără tot produsele cu care au fost obișnuiți. Dar cine folosește oțet de Batoș știe și de aceste sortimente aromatizate și le caută.
Am avut o solicitare din Germania, să producem pentru un lanț de 500 de magazine, dar trebuia o cantitate enormă și nu puteam face față. Suntem, în schimb, în discuții cu o firmă care transportă marfă la magazinele românești din străinătate.
De hipermarketurile din România nu te poți apropia, pentru că pun condiții total nerealiste, care nu pot fi îndeplinite. Parcă au intenția clară de a te desființa, ca mic producător. Nicidecum nu par deschiși a-i ajuta pe producătorii români, mai bine aduc marfă proastă din import. În plus, se pare că e mai bine să fii comerciant: câștigi mai bine decât producătorul, fără prea mare efort.
Romanian