„S-a umplut țara de panouri fotovoltaice”, auzi pe câte unul exclamând în tren sau în autobuz sau la o discuție la o cafea sau chiar virtuală. Observația este cât se poate de corectă, indiferent dacă cel care o formulează este nemulțumit de acest fapt sau, dimpotrivă, bucuros. De câțiva ani încoace, parcurile fotovoltaice, unele întinse pe zeci de hectare, au devenit familiare în peisaj. Panourile amplasate pe acoperișuri, de asemenea. Acestea provin însă din import. Ce nu știe multă lume este că, datorită unor investiții substanțiale, România ar putea deveni unul din cei mai importanți producători de panouri, intrând pe deplin în era fotovoltaică!
Grădinile negre
Un parc fotovoltaic arată ca o grădină neagră, bizară, amenajată pe un câmp sau un deal. Mergi cu mașina pe o autostradă sau pe o șosea națională și, deodată, zărești ceva ca niște valuri întunecate încremenite sub soare. Un astfel de parc a fost construit recent, în comuna Slătioara, din județul Vâlcea, la limita cu județul Gorj, pe o suprafață de 40 de hectare. Era un islaz acolo, pe care mai vedeai răzlețită câte o cireadă de vaci. Acum, se întind șiruri – șiruri de panouri fotovoltaice. Unul asemănător am văzut și între Miercurea Sibiului și Sebeș, la limita dintre județele Sibiu și Alba. Unul din cele mai întinse parcuri fotovoltaice se află în județul Brașov, pe teritoriul comunei Părău: 113 hectare. Interesant de menționat este că panourile sunt în așa fel construite și montate încât se pot mișca după soare, întocmai ca discul de floarea-soarelui! Să vezi și să nu crezi. Ce face de fapt un panou solar? Cel mai simplu răspuns este acesta: transformă energia solară în energie electrică. Materialele din care este fabricat un panou (în special, siliciu) au capacitatea aceasta de a prelua energia solară și a produce curent electric. Nu mai este nevoie de construcții imense, complexe, cum sunt hidrocentralele, centralele nucleare sau centralele termice. Hidrocentrala de la Porțile de Fier I, de pildă, cea mai mare de pe teritoriul României, are o putere instalată totală de 2.235 MW. Parcul fotovoltaic de la Corbii Mari din județul Dâmbovița, în curs de construire, va avea o putere instalată totală de 255 MW și se va întinde pe 290 de hectare. Un parc fotovoltaic amenajat pe o suprafață de 3.000 ha va depăși puterea instalată a Hidrocentralei de la Porțile de Fier I. În 2024, puterea instalată totală la nivel național a parcurilor fotovoltaice din România este de 1.600 MW, plus 4-500 de MW produși de așa-numiții prosumatori, adică deținători de sisteme fotovoltaice amplasate, de regulă, pe acoperișuri. Este un nivel fără precedent, care arată evoluția clară a acestei surse alternative de energie electrică în țara noastră.
Fabrici de baterii
Etapa nouă în care vom intra în curând este aceea că vom deveni producători de panouri fotovoltaice. Recent, Ministerul Energiei a semnat contractul cu firma SC Heliomit SRL pentru construirea la Bârlad a unei fabrici de panouri fotovoltaice. Statul oferă un ajutor financiar de 32,92 de milioane de euro, restul banilor urmând să fie alocați prin Programul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), finanțat din fonduri europene. Bârladul este renumit pentru producția de rulmenți. De acum încolo, va fi căutat și pentru producția de panouri fotovoltaice. În fiecare an, pe poarta fabricii vor ieși panouri care vor produce 1.500 MW. Firește, nu vor fi instalate numai în România. Clienții vor fi și din alte țări. O fabrică asemănătoare este în curs de construire și la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna. Asta nu este totul. Banii alocați prin PNRR vor fi investiți și în producția de baterii de stocare. Fabricile vor fi construite în județele Giurgiu, Ialomița, Mureș și Caraș-Severin. De pildă, o fabrică va fi ridicată în comuna Gura Ialomiței, din județul Ialomița, proiect de 300 MW, cu un ajutor de stat de aproape 10.000.000 de euro. În județul Mureș, vor fi două linii de producție, amândouă în comuna Sân Paul, însumând aproape 180 de MW capacitate de stocare. Aceste baterii sunt foarte importante, fiindcă stochează energia electrică produsă din diferite surse, inclusiv fotovoltaică. Sunt un fel de cămări în care nu pui fructe și legume, ci depozitezi electricitate. Capacitatea de stocare contribuie la securitatea energetică. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat recent de ce este nevoie de creșterea capacității de stocare a energiei electrice: „România își asumă stocarea ca prioritate zero a sistemului energetic național, iar prin contractele semnate în cadrul PNRR, vom atinge deja 20% din necesarul de stocare al țării. Este esențial să ne asigurăm că în viitor, sistemul energetic poate face față cererii în orele de vârf, asigurând stabilitatea sistemului energetic național și permițându-ne să beneficiem de energia verde produsă de parcurile solare și eoliene și atunci când nu străluceşte soarele sau nu bate vântul. Cu cât adăugăm mai mulți MW în capacități de producție de energie verde, deci intermitentă, cu atât mai mare este nevoia de stocare. Toate aceste investiții se vor vedea în anii următori în facturi mai mici pentru români și pentru companiile din țara noastră”. M-aș opri un pic asupra facturilor „mai mici”, cum ne promite ministrul Burduja. În România, electricitatea are unul din cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană. Aceste prețuri mari sunt resimțite mai ales de mediul antreprenorial, cele pentru populație fiind mai scăzute, datorită plafonării. Această plafonare, să ne înțelegem, este acoperită de la bugetul de stat. Adică, statul plătește prețul real pentru micii consumatori. Rămâne însă prețul mare în comparație cu numeroase state din Vestul Europei, diferența fiind și de 50% în plus față de acestea. De ce? Răspuns corect: statul român încă deține controlul asupra marilor producători de energie și asupra rețelei de transport. Statul face prețurile. Dezvoltarea sistemelor de energie alternativă ar trebui să conducă la ieftinirea energiei, mai ales că investițiile sunt făcute în mare parte din bani publici.
Energie curată
Dezvoltarea producției de energie din surse regenerabile, cum sunt parcurile fotovoltaice, face parte dintr-un program ambițios al omenirii, de a reduce utilizarea hidrocarburilor (cărbune, gaz, petrol), a căror ardere emite gaze cu efect de seră în atmosferă și contribuie la încălzirea globală. Energia electrică obținută cu ajutorul soarelui sau al vântului mai este numită și „energie curată” sau „energie verde”, fiindcă nu eliberează gaze în aer, așa cum face o termocentrală. Poluare zero. Există însă și critici ai acestui mod de producere a electricității. Ei susțin că fabricarea panourilor fotovoltaice consumă hidrocarburi. În plus, durata de viață a panourilor fotovoltaice nu este una chiar îndelungată și ele devin deșeuri care trebuie gestionate. Unii mai reclamă și faptul că panourile fotovoltaice se extind fără o legalitate deplină, fiind încălcate o serie de reguli, prin influență politică și chiar corupție. Sau că expansiunea acestora se face în detrimentul suprafețelor agricole arabile sau pășunabile, fapt care afectează producția de hrană a unei omeniri care se înmulțește vertiginos. Sunt, desigur, de luat în seamă și aceste observații. Statul, care autorizează înființarea și funcționarea parcurilor fotovoltaice, trebuie să cântărească bine fiecare decizie, în funcție de particularitățile locale. Fermierii au reclamat deseori că aceste parcuri au fost înființate pe terenuri arabile de categoria I, deși legea interzice acest lucru. Dar ce nu face un investitor, mai ales de calibru mare, ca să își atingă obiectivele, când intră în contact cu funcționarii români! Terenul de categoria I, muc și sfârc pentru agricultură, se transformă în acte în teren agricol de categoria III și gata, investiția poate să înceapă. Direcția este una clară: creșterea capacității de producere a energiilor regenerabile este năvalnică, dar toți cei implicați ar trebui să fie atenți și la detalii care țin de mediu sau de agricultură.
