Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Tudor Chirilă (actor, muzician, jurat la „Vocea României”): „Dacă am ceva de spus, spun!”

Ca un bătrânel, pe o terasă din Santorini

– Există un proverb românesc care se potriveşte mânuşă cu prezenţa ta în emisiunea „Vocea României”, de la PRO TV: „Omul sfinţeşte locul”. Felul în care transformi comentariile legate de interpretările muzicale în interpretări cu caracter cultural, general, este pur şi simplu cuceritor. E confortabil să fii inteligent în lumea de azi? Nu baţi prea tare la ochi? Nu stârneşti antipatii şi invidii?

– Mulțumesc pentru compliment! Eu am venit la „Vocea României” după ce m-a invitat Smiley: el m-a sunat prima dată. Am acceptat această provocare pentru că mi se părea că pot să contribui la un peisaj muzical diferit, să aduc muzica aceea cu care am crescut eu și care mi se părea că nu se regăsea suficient de mult pe televizor. Și nu este vorba doar de rock: au fost o grămadă de alte feluri de piese pe care le-am adus şi le-am lucrat cu concurenţii de la „Vocea României”. Mă gândesc, de pildă, la muzica lui Tom Waits, un artist care nu fusese „folosit” niciodată în acest concurs. Apoi, mai există şi alte lucruri la show-ul ăsta care îmi plac foarte mult: partea de pedagogie, lucrul efectiv, concret, cu concurenții… Îmi place enorm să fac munca asta! Şi, da, îmi pla­ce și să mă aud vorbind: cum filozofez eu așa, ca un bătrânel care stă pe o terasă din Santorini, cu prietenii lui, şi dezbate cu ei o carte pe care tocmai a citit-o şi care l-a impresionat. (râde) Mi se pare că e ceva foarte frumos că „Vocea României” îți dă posibilitatea să transformi un discurs muzical într-unul ce atinge și alte teme: în fond, toate temele se leagă.

„Faptul că ești vedetă nu te deposedează de calitatea de cetățean”

– Mă gândesc că şi în teatru mintea prea ageră poate fi un impediment: te acomodezi uşor cu viziunile regizorale? Ai şi tu partea ta de participare la construcţia rolurilor?

La Untold Festival 2024

– Mie conflictele dintre actori și regizori mi se par importante. Sigur că teatrul nu e neapărat o democrație: este nevoie de acest demiurg care să dicteze și, contrar aparențelor, şi eu am nevoie de un regizor care să mă provoace şi să facă asta cu o mână de fier. Îmi place să intru în conflicte creative cu regizorii, iar dacă ei au dreptate, îmi place să mă și supun: consider că actorul trebuie să fie un instrument, iar dacă s-a săturat să fie un instrument, întotdeauna poate să facă pasul spre regie. Cred că, la un moment dat, și eu o să fac pasul ăsta, spre regia de teatru, dar încă am foarte multe de spus ca actor și știu că, dacă te îndrepţi spre regie, te reorientezi, începi s-o lași mai moale cu actoria, pentru că e greu să faci parte din spectacole în care să te regizezi pe tine însuţi. Nu prea ai cum să fii și un bun actor, și un bun regizor: sunt foarte rare cazurile în care poți să te detașezi suficient, să te obiectivezi și să te vezi pe tine însuţi aşa, cumva din exterior. Pe de altă parte, la fel de convins sunt că actorul care stă cu capul plecat și nu vrea să-i ridice probleme regizorului, doar de dragul de a avea o evoluție confortabilă în repetiții, e un actor de care noi nu avem nevoie în momentul de faţă. De-asta şi zic c-ar fi bine ca și regizorii să-și dorească actori care să-i provoace. Până la urmă, unele dintre cele mai bune, mai interesante idei se nasc din conflicte, nu?

– Care consideri că e vârful carierei tale teatrale de până acum?

– Publicul ar spune, aproape sigur, „Malvolio”, dar eu cred că am făcut o chestie absolut senzațională în „Visul American”, pentru că acolo sunt extrem de multe personaje pe care le joc într-o oră şi jumătate: e incredibil de dificil, ca actorie, ce am făcut acolo. Totuşi, nu îmi place să vorbesc în termeni de „vârf”, pentru că, dacă ajunge să crezi că ai ajuns în vârf, înseamnă că începi să cobori: actoria e o meserie pe termen lung, iar eu, deşi am acumulat deja nişte ani de meserie în spate, încă mă simt foarte la început.

Teatrul – cea mai umană experiență

– Vorbești cu mult entuziasm despre teatru, dar mai are, oare, viitor? Nu este „încremenit în proiect”, prin comparaţie cu vremurile în care trăim?

La repetițiile de la Vovea României

– Dimpotrivă, mie, unul, mi se pare că pe măsură ce tehnologia reușește să artificializeze felul de a comunica, teatrul rămâne experiența cea mai importantă și cea mai umană. Dacă stai să te gândești, teatru înseamnă o scenă, iar actorii sunt la o distanță de cinci metri de spectator: nimic nu poate să intervină între actor și spectatorul lui. E vorba de o relație profund umană și de un schimb de energie care se întâmplă într-o sală de spectacol. Gândindu-te la cum poți azi să faci filmulețe „deep fake”, la cum poți, prin intermediul inteligenţei artificiale (AI), să atribui personaje altor personaje, ajungi inevitabil la concluzia că teatrul rămâne o experiență profund umană. Asta îl face poate cel mai interesant proiect din toate câte există. Peste douăzeci-treizeci de ani de acum înainte, biletul la teatru ar trebui să coste enorm, pentru că numai atunci vei mai avea parte de o experiență cu adevărat umană. Altfel vei putea să produci orice efect special, probabil cu foarte puțini bani, fiindcă puterea de procesare a inteligenței artificiale este extrem de mare și vei putea să prefabrici și să artificializezi orice. Nu neapărat într-un sens rău, dar sigur nu într-un sens uman. Experiența profund umană pe care o aduce teatrul va fi din ce în ce mai de preț.

– O parte a vieții tale îi este dedicată și muzicii. Ce te împlinește mai mult, teatrul, sau trupa Vama, așa de iubită în România?

– Toate mă împlinesc, dar cred că mă împlinesc în moduri diferite. Mă împlinește și să fac muzică, mă împlinește și s-o cânt, dar mă împlineşte și să repet la teatru, și să joc. Am noroc de două meserii care au niște etape obligatorii care duc la produse finale diferite. Or, să faci parte din toate etapele astea e foarte tare!

– Despre artişti se spune că sunt oameni sensibili şi delicaţi. În cazul tău există însă şi o doză de răzvrătire, care te-a şi mutat, uneori, de pe scenă în stradă, ca protestatar. Cum priveşti azi lumea în care trăieşti: cu resemnare sau cu speranţă?

Antrenorii de la ”Vocea României” și prezentatorul emisiunii, Pavel Bartoș

– Este o întrebare foarte grea, cu foarte multe răspunsuri… Eu continui să-mi menţin opinia că artiștii trebuie să rămână implicați în societate și că au dreptul să-și spună părerea asemenea oricărui alt cetățean. Faptul că devii vedetă (deși urăsc acest cuvânt și nu mă consider vedetă: eu merg cu metroul, cu bicicleta, încerc să fiu un om normal și să rămân un om normal) nu te deposedează de calitatea de cetățean care are dreptul să-și spună părerea. Văd că, în ziua de azi, toată lumea își dă cu părerea pe Facebook, dar când ești vedetă, pare că nu mai ai dreptul ăsta: ți se spune că trebuie să fii responsabil. Dar eu consider că sunt responsabil în raport cu părerile mele: mi le asum, nu mi le retrag. Cred că sunt foarte cinstit cu mine și cu principiile mele. Şi n-am de gând să schimb chestia asta! Ba chiar sunt dispus ca, uneori, să pierd și din public pentru niște principii în care cred. Dacă oamenii sunt dispuși să renunțe la un artist din cauza credințelor lui sau din cauza a ceea ce spune el, atunci e în regulă, sunt liberi să renunţe la el. Până la urmă, nu trebuie să avem tot publicul din lume. Eu, unul, nu țin să mă urc pe un piedestal și să clamez: „Mă place toată lumea!”. Nu agreez oamenii care vor să mulțumească pe toată lumea, fiindcă asta e ceva imposibil. Aşadar, dacă am ceva de spus, spun şi îmi asum riscurile aferente: dacă pierd din public, asta este, dacă oamenii consideră că nu trebuie să mai asculte muzica mea din cauza credințelor mele civice, ­sociale sau de altă natură, nicio ­problemă!

Interviul a fost realizat înainte de finalul concursului „Vocea României”

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian