• După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, au început să curgă zeci de miliarde de euro pentru investiții, în diverse domenii. Acești bani alocați de la bugetul european au transformat și transformă țara în bine, o modernizează. Este o realitate incontestabilă. Inclusiv numeroase lăcașuri de cult, unele vechi de sute de ani, au fost consolidate și renovate cu ajutorul banilor de la Bruxelles! Enoriașii sosiți la liturghii sau simplii vizitatori redescoperă biserici cu picturi restaurate, de parcă abia atunci au fost ctitorite, și voievozii sau boierii care le-au clădit ar fi prin preajmă •
Țară beneficiară

„Fonduri europene” este o expresie auzită frecvent, de aproape douăzeci de ani încoace. Sintagma aceasta aproape că s-a banalizat. Nu mai conștientizăm cât de importante sunt aceste ajutoare financiare pentru dezvoltarea României. Este bine de precizat că noi primim anual din bugetul de la Bruxelles mai mulți bani decât suma cu care contribuim. Anul trecut, am dat 2.805.000.000 de euro și am primit 8.655.000.000 de euro, potrivit publicației Euronews, care preia date ale Comisiei Europene. Rezultă o diferență de 5.850.000.000 de euro. Banii aceștia nu vin de pe Marte: unele țări, cum sunt Germania și Franța, alimentează bugetul comunitar cu mai mulți bani decât primesc. De pildă, Germania a contribuit anul trecut la bugetul european cu suma de 33.800.000.000 de euro și a beneficiat de 14.065.000.000 de euro. Rezultă o diferență de 19.753.000.000 euro. Din acești bani, precum și din banii altor țări, au fost finanțate și programe din România, în diverse domenii: agricultură, transporturi, construcții, social etc. Această aritmetică este funcțională din 2007 încoace. Primim mai mult decât dăm și sumele sunt de ordinul miliardelor de euro, în fiecare an. O parte din bani au fost alocați și pentru unele lăcașuri de cult, pentru consolidarea și renovarea acestora. Pictura bisericească veche a fost restaurată. Totul a fost reînnoit, de la ziduri exterioare și alei până la altar.
Biserici din București

Programul prin care au fost finanțate proiectele s-a numit Programul Operațional Regional (POR) sau mai simplu spus, Regio, Axa prioritară 5.1, „Conservarea, protecția, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”. Regio a fost derulat în toate regiunile țării. Câteva proiecte au fost finanțate în București – Ilfov. Un exemplu: Așezămintele brâncovenești „Biserica Domnița Bălașa”. Valoarea totală a cererii de finanțare a fost de 17.156.630 de lei, din care 16.801.777 de lei au provenit de la bugetul european sub formă de grant, adică împrumut nerambursabil. Banii au fost cheltuiți pentru „restaurarea, conservarea și punerea în valoare a monumentului istoric”. Contractul de finanțare a fost semnat în 11 august 2018. În 2022, lucrările au fost finalizate. „Am încercat să păstrăm ceea ce ne-au lăsat înaintașii, dar să punem în valoare și să aducem în actualitate tot ceea ce este în biserică la nivelul secolului 21″, a spus Pr. paroh. Ștefan Ababei, la vremea respectivă, citat de Agenția de Știri Basilica, a Patriarhiei Române. Tot basilica.ro a informat într-un alt articol că „biserica a fost reparată și înfrumusețată, până la cele mai mici detalii, de la fundație până la acoperiș”. Fundația și zidăria au fost consolidate, iar acoperișul și șarpanta au fost restaurate în forma lor originară. La fel și împrejmuirea bisericii. La interior au fost restaurate arhitectura și pictura, sculpturile și vitraliile, precum și decorațiile în stuc, care au fost vopsite, așa cum erau în biserica originară”. Un alt exemplu: Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Scaune”, situată în strada Scaune, nr. 2, sector 3, București. Obiectivele proiectului: restaurarea lăcașului de cult, în vederea integrării acestuia în circuitul turistic cultural-istoric și religios din regiunea București-Ilfov. Valoarea totală a proiectului: 9.045.325,40 lei, din care asistența financiară nerambursabilă (de la bugetul Uniunii Europene, n.m.) a fost de 8.738.702 de lei. Perioada de implementare: august 2017 – august 2020. Menționez ca beneficiar și Parohia Icoanei, din sectorul 2, care a primit 6.406.594 de lei, din care 6.242.413 de lei de la Uniunea Europeană, pentru consolidare, restaurare și punere în valoare a bisericii „Adormirea Maicii Domnului – Icoanei”.
Mânăstiri din Ilfov
Propun să ieșim din București, până pe malul lacului Căldărușani. Aici se află o veche mănăstire, ctitorită de Matei Basarab, în 1638. Cincisprezece ani mai târziu (între timp, domnitorul trecuse la cele veșnice), Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, vizitând mănăstirea-cetate, însemna plin de admiraţie: „Este înconjurată de o apă fără sfârşit şi fără fund, are hramul Sfântul Dimitrie, se numeşte Căldăruşani. Este vestită în această ţară, fiind una din mănăstirile cele mai mari; este clădită tot de răposatul Matei voievod. Clădirea este întinsă şi cu totul nouă din temelie, cu o biserică de o nespusă frumuseţe, cu chilii şi încăperi de o măreţie domnească”. Veacurile s-a scurs și au lăsat urme adânci în ctitoria lui Matei Basarab. În 2019, Consiliul Județean Ilfov a accesat fonduri europene în valoare de 19.412.015 de lei, la care a fost adăugată suma de 1.957.336 de lei, din surse naționale. Contractul de finanțare a fost semnat la 20 februarie 2019. Obiectivul general al proiectului „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Căldărușani” constă în „valorificarea potențialului turistic și cultural ale Ansamblului de monumente istorice al Mănăstirii Căldărușani, sat Lipia, comuna Gruiu, județ Ilfov, prin conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural al Bisericii Sf. Dimitrie și a Bisericii Sf. Ioan Evanghelistul (din cimitir), în vederea creșterii contribuției ansamblului la dezvoltarea regională durabilă”, ne informează C.J. Ilfov, pe site-ul propriu. Pe lângă lucrările de consolidare și restaurare, bisericile mănăstirii au fost dotate cu instalații pentru siguranță la incendiu, antiefracție, climatizare. A mai fost amenajat un infochioșc și un grup sanitar, o gospodărie de apă pentru incendiu, o parcare și un drum de acces. Sigur, lista de investiții a fost amplă, rezultatul fiind modernizarea lăcașului de cult. Dacă ar coborî din Munții Căpățânii, de la mănăstirea Arnota, unde își doarme somnul de veci, voievodul Matei Basarab ar fi cu siguranță mulțumit de înnoirea mănăstirii Căldărușani. În apropiere, în comuna Nuci, se află o altă mănăstire, cunoscută sub numele de Balamuci. Pentru biserica din incinta mănăstirii, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost alocată suma de totală de 8.583.372 de lei (7.671.642 de lei fonduri europene) pentru conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural al acesteia. Perioada de implementare: februarie 2019 – mai 2022.
Patrimoniu salvat

Acestea sunt numai câteva exemple de lăcașuri de cult ortodoxe, care au primit o nouă viață, prin investiții derulate cu bani de la Uniunea Europeană. Numărul acestora este mult mai mare, pe tot cuprinsul țării. În 2021, a fost lansat un nou program de dezvoltare regională. Prin urmare, alte proiecte sunt în curs de finanțare și de realizare. În paralel, este deschis și Programul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul căruia sunt prevăzute sume considerabile pentru renovarea și introducerea în circuitul turistic a mai multor monumente religioase de prestigiu din România, aparținând tuturor cultelor religioase. Vizitatorii din alte țări pot astfel să admire patrimoniul nostru arhitectural într-o nouă strălucire. Statul român nu ar fi reușit niciodată să intervină și să stopeze procesul de degradare a acestor edificii. Sau ar fi făcut-o, dar parțial, insuficient. Adică, ar fi făcut niște cârpeli. Uniunea Europeană salvează de la ruinare aceste sfinte lăcașuri și acest lucru trebuie amintit mereu, în duhul adevărului.
Foto: domnitabalasa.ro și manastireacaldarusani.ro