Am ajuns la Șoala într-o zi geroasă de Ianuarie, luminată zgârcit de soarele cu dinți al iernii. Sătucul ăsta, întins pe-o vale îngustă, la doar câțiva kilometri de drumul ce leagă Sibiul de Copșa Mică, pare și el încremenit de frig, agățat de cer prin funii groase de fum, ce ies din hornurile caselor cu acoperișuri de țiglă și porți mari de lemn. Fac câțiva pași pe ulița principală și-mi văd respirația cum se transformă în aburi. O aromă pregnantă de cafea proaspăt prăjită îmblânzește brusc gerul, și pașii o iau singuri spre locul ce mă atrage îmbietor. Cine poate rezista mirosului de cafea? Eu, una, nu. Așa am descoperit prăjitoria de cafea Rubia și doi prieteni mai vechi, Anamaria și Feri Teglaș, care o administrează. Au botezat-o „Rubia – cafea cu suflet”, iar aflându-le povestea, am înțeles de ce.
Angajații – persoane cu handicap
Anamaria și Feri sunt persoane active, interesate de un stil de viață sănătos, astfel încât au decis, relativ recent, să locuiască în Șoala, lăsând în urmă forfota orașului, dar și să-și deschidă o mică afacere în sat. Experiența lui Feri în accesarea fondurilor europene, acumulată în timp, le-a înlesnit decizia: cea mai potrivită e o afacere socială, care să le aducă nu doar un profit financiar, ci și unul sufletesc. „În timp, am activat în mai multe organizații neguvernamentale, în zona de turism, cultură și dezvoltare durabilă, am consiliat și monitorizat 67 de afaceri start-up, m-am specializat pe accesarea de fonduri europene, așa că era momentul să o fac și pentru noi”, spune Feri Teglaș.
Oportunitatea de finanțare europeană pe fonduri sociale în mediul rural a apărut cu mai bine de un an în urmă și, cum familia Teglaș părăsise deja orașul pentru a locui la țară, au sondat piața, ca să afle ce profil ar fi mai potrivit să aleagă pentru afacerea lor. Așa a apărut prăjitoria de cafea Rubia. „A fost un program de finanțare pe întreprinderi sociale, dar noi am dus-o mai departe, am făcut-o unitate protejată”, precizează Anamaria. O astfel de afacere nu necesită obligatoriu un spațiu în zone foarte populate, iar cei pasionați de consumul de cafea vor ști mereu unde să o caute, comerțul on-line aducându-le aproape cafeaua preferată, indiferent de distanța la care se află distribuitorul ei.
– De ce o afacere cu cafea?
– O prăjitorie de cafea nu implică nici cine știe ce cunoștințe, nici cine știe ce efort, de aceea ne-am gândit că e potrivită pentru persoanele pe care le aveam în vedere pentru angajare. În economia socială, lucrurile se fac puțin invers: ai oamenii, vezi ce le poți da de lucru și îi pregătești pentru asta. De prăjitul cafelei în sine se ocupă un specialist cu care colaborăm, iar angajații noștri, persoane cu handicap, au doar de ambalat cafeaua și de etichetat pachetele.
– De unde provine cafeaua pe care o prăjiți?
– Importăm cafea verde, o prăjim, o etichetăm și o vindem pe site-ul nostru, rubia.ro, dar și pe eMAG și în câteva magazine naturiste partenere. Aducem cafea din Brazilia, Guatemala, Etiopia, Vietnam, Costa Rica, de la depozite logistice din Belgia și Italia, pe care le combinăm după preferințele clienților. Din păcate, în România, consumatorii nu sunt educați pe partea asta și nu sunt cunoscute diferențele existente între speciile de cafea și între zonele de unde acestea provin. Clienții cumpără, probează, apoi decid ce le place și ce nu.
– Angajații voștri sunt oameni cu probleme de sănătate. N-aveți probleme cu ei?
– Când am decis să înființăm afacerea, știam deja că în Șoala și în zona apropiată există mulți așa-numiți „tineri NEETS”, (tradus din limba engleză: „care nu sunt în școală, nu au loc de muncă și niciun fel de venit” – n.red.). Acești tineri, cu vârste între 16-29 de ani, au nevoie evidentă de sprijin. Ideea a fost să le oferim un loc de muncă, pentru că, în general, în zona centrală a Transilvaniei, sunt multe astfel de persoane. Cum noi activam deja de mult timp în zona de voluntariat, ne-am gândit cum să combinăm asta, cu o afacere sustenabilă, care să răspundă și acestor nevoi, pe care le cunoșteam foarte bine. Avem cinci angajați, cu diferite probleme de sănătate, pentru care socializarea și integrarea într-un colectiv sunt foarte importante. Programul lor de lucru e de doar patru ore zilnic și lucrează între două și patru zile pe săptămână. Trebuie să găsim un echilibru între a le da de lucru și a nu-i suprasolicita.
– Care este diferența între o întreprindere socială și o unitate protejată?
– Profiturile întreprinderii sociale sunt reinvestite în comunitatea locală, iar scopul înființării lor e, în primul rând, dorința de a crea schimbări sociale și mai puțin maximizarea profitului. Unitatea protejată presupune angajarea a minimum trei persoane cu handicap, care să reprezinte cel puțin 30 la sută din numărul total al angajaților. Timpul de lucru al acestora, cumulat, trebuie să fie cel puțin jumătate din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.
Pentru că suntem un colectiv mic, noi am ales ca toate persoanele angajate să fie cu handicap. Iar când avem o problemă economică, ne gândim cum să o rezolvăm din punct de vedere social, întotdeauna angajații sunt mai importanți decât profitul.
– Fondurile pe care le-ați investit sunt doar europene sau e și co-finanțare?
– Proiectul nostru a presupus sută la sută finanțare europeană, cu 12 luni implementare și 13 luni sustenabilitate. Asta ne-a ajutat pe partea de investiții, pentru că prăjitorul de cafea, de exemplu, cu o capacitate de 30 kg/șarjă, a costat 50000 euro, pentru care n-am fi avut cum să ne co-finanțăm.
– Feri, de ce crezi că ar fi mai avantajoasă accesarea de fonduri europene, comparativ cu un credit bancar? Pentru că sunt încă mulți care spun că e multă bătaie de cap cu accesarea fondurilor europene.
– Sigur că ar fi mai avantajoasă o finanțare nerambursabilă, dar asta vine cu obligații, cu costuri, iar ideea e să deschizi o afacere în care să-ți permiți să-ți plătești angajații din profit, să nu o faci din finanțarea europeană, că te îngropi în birocrație. Programele care sunt acum pe mediul rural impun, din păcate, niște condiții dificile – să ai șase angajați, de exemplu –, or, e greu să anticipezi un volum de vânzări constant, ca să-ți permiți asta. Dacă însă afacerea e mai mică și poți porni cu 20.000 de euro, e mai avantajos să iei un credit.
„Mai bine ne concentrăm pe lucrurile faine!”
– Când cea mai mare parte a profitului trebuie reinvestită, care sunt avantajele afacerii?
– Cel mai important ar fi acela că am putut să o înființăm la noi acasă, în satul în care locuim. Apoi, în zona de unități protejate, nu e concurență foarte mare. Firmele mari, cu peste 50 de angajați, sunt obligate, prin lege, fie să aibă patru la sută din numărul de angajați persoane cu handicap, fie să plătească statului echivalentul salariului brut pentru aceste persoane. Dar mai au, de asemenea, și posibilitatea de a cumpăra pentru angajați produse de la unități protejate, cum e a noastră, iar acesta e avantajul pe care ne bazăm.
E destul de dificilă atragerea unor astfel de firme mari spre produsele noastre și a le convinge că e reciproc profitabil să stabilim un parteneriat. E de muncă, aici ne cam luptăm deocamdată, să ajungem la decidenții din firmele mari să-i atragem să ne fie clienți. Am încercat să-i contactăm telefonic, dar după patru luni am renunțat, pentru că oamenii sunt mai ușor de convins când văd, ating, gustă ceea ce cumpără.
– Ați activat mult timp în organizații neguvernamentale, antreprenori ați devenit relativ recent. În care dintre cele două domenii sunt provocări mai mari?
– Antreprenoriatul îți oferă șansa să vezi și să înveți multe lucruri, sunt mari diferențe între un SRL și un ONG, și n-ai cum să le înțelegi dacă nu lucrezi cu ele. Sunt ritmuri de muncă și concepții diferite. Acum e o perioadă de tranziție, cu e-factura, e-transport, toate „e-urile” sunt greu și costisitor de implementat pentru firmele mici, dar sperăm că apoi va fi mai ușor pentru toți.
Ca antreprenori, am învățat multe, am cunoscut oameni interesanți, ceea ce ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta pe plan personal. Sigur, sunt și dezamăgiri, dar ideea e să nu te concentrezi pe ele; foarte mulți fac asta, dar ar fi mai sănătos să ne concentrăm pe lucrurile faine.
