• Am făcut cu ceva timp în urmă o incursiune în câmpia brăileană. Am bătut la poarta unor fermieri care cultivă pământul și cresc animale: oi, vaci Angus, vaci pentru lapte. Brăila, reiese din vechi documente, a fost odinioară mai degrabă un conglomerat de târle. Aici, la marginea Bărăganului, agricultura este o ocupație de căpătâi. Semnele modernității tehnice sunt vizibile peste tot. În ferme sunt tractoare și utilaje performante. Dar ce spun fermierii despre viața lor? •
Lupta cu seceta
În satul Silistraru, situat aproape de orașul Brăila și de malul Dunării, fac cunoștință cu Bogdan Furfurică, un fermier experimentat, care lucrează aproximativ 1.000 de ha. O imensitate de teren, desigur, numai că în sudul României, mia de hectare nu este considerată o suprafață chiar așa de mare. Ce să mai zici de cei care lucrează mii și chiar peste zece mii de hectare! Aici, în mijlocul câmpiei, unitatea de suprafață – cred că am mai notat asta – este percepută diferit față de zona de deal și de munte. Un hectar în Bărăgan e o nimica toată, ceva ce n-ar mai fi. La munte, un hectar de pământ e o avere. Ferma lui Bogdan este, totuși, o fermă mare. În plus, bine îngrijită, lucrările sunt bine gândite, fiindcă fermierul este absolvent de Agronomie, la București. Pasiunea lui pentru agricultură este susținută de știință de carte. Nu lucrează după ureche.
Ferma lui e bine pusă la punct. Știe ce semințe să semene, în ce sol anume și care este perioada optimă de semănat. Un sediu cu etaj, hale pentru utilaje, curte pavată. Tamburii pentru irigații sunt aliniați ca într-o unitate militară. Și metafora mea nici nu este departe de realitate. Agricultura în șesul Brăilei este un război continuu cu seceta, inamicul public numărul 1 al tuturor fermierilor. Este adevărat că Brăila este județul cu cea mai mare suprafață irigată din România: 340.000 de hectare pregătite anual pentru udat de către Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare. Sursa apei pentru culturile agricole ale lui Bogdan Furfurică și ale celorlalți fermieri este Dunărea, care curge agale, la vreo zece kilometri distanță, spre est. Din fluviu, apa este pompată prin canale. Apoi, este repompată prin conducte către culturile agricole. Fermierul are nevoie însă de echipamente moderne ca să transporte apa și să o disperseze la rădăcina plantelor de grâu, orz, porumb, rapiță, floarea soarelui, mazăre, soia. „Cantitatea de precipitații în ultimii cinci ani a fost în total de 1.200 ml de apă/metru pătrat, foarte mică, nici 300 de ml/mp, anual. Pentru a te aștepta la producții bune, trebuie să ai undeva la 5-600 ml de apă/mp, anual. Deci, avem nevoie vitală de irigații. Numai că presiunea pe apa din sistemul național de irigații face ca aceasta să fie mai scăzută. Apare și fenomenul de arșiță, de secetă atmosferică, periculos pentru plante. Le usucă în părțile superioare. Chiar dacă beneficiez de apă pentru irigații, am avut sole de unde nu am recoltat mai nimic”, îmi spune fermierul cu năduf. Schimbările climatice sunt negate de unii. Bogdan Furfurică nu-și permite asta: le vede efectele în lanurile sale de porumb și de floarea soarelui.
Cireada de Angus
De la Silistraru, tai câmpul către Salcia Tudor, comună situată pe drumul de Râmnicu Sărat. Ajung la ferma lui Florin Moroiu, o mai veche cunoștință de-a mea. Florin a fost primar până în 2024, vreo trei mandate parcă. A început ca membru PNL, apoi a trecut la AUR. Ar fi câștigat probabil și al patrulea mandat, dacă nu ar fi intrat în cursa electorală și un văr de-al lui. Voturile s-au împărțit și câștigător a devenit cel de-al treilea candidat. Vorba din popor „Când doi se ceartă, al treilea câștigă” s-a dovedit adevărată. Fostul primar este și un fermier renumit. Cu ani în urmă, l-am sfătuit să înscrie la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), faimoasa Brânză de Gulianca și m-a ascultat. Gulianca este un sat aparținător comunei Salcia Tudor, locuit de oieri, ai căror strămoși au venit de prin Țara Bârsei, și din zona Moroieni – Bran. Cum v-am spus, Brăila de odinioară a fost un conglomerat de târle. Brânza de Gulianca are un gust și o aromă aparte, datorită solului sărăturos din care crește iarba pe care o pasc oile. L-am mai sfătuit pe Florin să înscrie în agricultura ecologică pășunile comunale. M-a ascultat și de data aceasta. Pășunile din jurul satului sunt certificate ecologic. Ajung la ferma cu acareturi și descopăr o cireadă de vaci Angus. Este o rasă pentru carne, al cărui efectiv național a crescut foarte mult în ultimii ani. România are în prezent cele mai multe vaci din rasa Angus, la nivelul Uniunii Europene, vreo 130.000 de exemplare. „Nu sunt deloc pretențioase. Le hrănesc cu resturi vegetale din câmp. Vreau să ajung la vreo 200 de exemplare”, îmi spune Florin, mândru de cireada lui, prima cireadă de vaci Angus din comuna Salcia Tudor. În fermă se află și o turmă de oi, din rasa Merinos.
Cum v-am spus, aici se face agricultură în stil mare. Ferme de sute și mii de hectare, turme de sute de oi. Seceta este resimțită însă și de oieri. Aflu că și-au mai diminuat turmele, din cauză că iarba este tot mai puțină. Se usucă an de an. La Gulianca, îl revăd și pe Stelian Avrămescu. Omul a muncit mulți ani în Italia, apoi s-a întors acasă, în satul lui, să aibă grijă de părinți. Are o familie cu mulți copii, așa cum îi stă bine unui enoriaș neoprotestant. Pe copii îi învață dragostea de pământ, de animale și de muncă. Recent, Stelian a reușit să câștige un proiect finanțat cu fonduri europene. Vrea să construiască o fermă model, populată cu vaci din rasa Angus. Are însă o durere: în zonă sunt furate animale din ferme. „Mi-au furat și mie, zeci de oi, au furat și altora. Poliția nu a găsit pe nimeni”, spune fermierul cu obidă. În jur se întinde câmpul neted ca în palmă. În depărtare, o turmă de oi se răsfiră pe pășune. Asta e Brăila, un șes nesfârșit și fertil.
Sacii cu gogoșari
În drum spre București, îmi fac timp să mă abat prin satul Mihai Bravu, situat undeva aproape de vărsarea în Dunăre a râului Ialomița. Aici, familia Constantin cultivă ardei și pepeni pe câteva hectare de teren mănos. Am aflat despre ei de pe un grup de Facebook. Da, legumicultorii și fermierii români, în general, sunt activi pe grupurile rețelelor de socializare. Nu știți cât de mult comunică pe acolo! În principal, postează anunțuri comerciale, când au recolta strânsă și vor să o vândă. Pun câteva fotografii cu marfa lor și datele de localizare și de contact. Așa i-am descoperit și eu pe cultivatorii de ardei din Mihai Bravu. Dimineața, la hotelul din Brăila, în timp ce îmi beam cafeaua și exploram grupurile de agricultori. I-am sunat, au fost de acord să ne vedem și acum iată-mă aici, cu ei, în marginea drumului, unde încarcă cu saci de ardei gogoșar camionul unui comerciant din județul Galați. Mâinile lor apucă harnice legumele și le pun în sac. Când sacul e plin, e așezat în camion. „Avem noroc cu apa care vine pe canal. Funcționează sistemul de irigații. Fără apă nu am putea cultiva pepeni și ardei”, mă asigură Ioana Constantin. Ardeii vor ajunge diseară în piețele Galațiului. Sunt mari, frumoși, cărnoși, roșii, îi mănânci mai întâi cu privirea. Fermierii sunt mulțumiți, au făcut recoltă bună. Sămânța de calitate, apa din canalul pentru irigații, pământul fertil și, firește, munca, munca de zi cu zi, s-au transformat în pulpa asta vegetală gustoasă și hrănitoare a ardeilor. Deseori, îi auzim pe unii și alții, cârtitori de profesie sau poate doar inși neinformați, că agricultura României nu mai produce nimic, că mâncăm numai din import. Este adevărat că importăm alimente, fiindcă a crescut nivelul de trai și ne permitem să cumpărăm mai mult, însă la fel de adevărat este că agricultura noastră este puternic dezvoltată. Nu ai decât să ieși din București sau din marile orașe și să umbli hai hui prin sate, ca să descoperi ferme după ferme. România este a șaptea putere agricolă a Uniunii Europene. Acesta este adevărul!
Fotografiile autorului
