• Asociem Dealurile Gorjului cu sumedenie de lucruri ieșite din mâna omului: vestigii străvechi, biserici, conace boierești cu ziduri albe, case țărănești cu stâlpi sculptați, lăzi de zestre cu țesături splendide… La o fermă de legume cu solarii aliniate ca hangarele unui aeroport, te gândești cel mai puțin. Familia Didea, din satul Zorlești, a reușit aproape imposibilul: cultivă pentru piață, în mod profesionist, roșii, ardei, castraveți, pe un teren altădată viran, o coastă de deal plină cu mărăcini, între fânețe și păduri. Crestele Munților Parâng sunt aproape, le vezi din vărzărie •

Spre Zorlești

Din Valea Oltețului, râu cu apă limpede, cu sclipiri de la soare și irizări verzi de la frunzișul aninilor, urc, din satul Alimpești, din fața bisericii, pe o șosea asfaltată recent. De o parte și de alta, lanuri de porumb care rezistă secetei, grădini cu pruni, gospodării cu păsăret lăsat să umble liber prin ogradă. Peisajul agricol este, cel mai probabil, ca acum zeci, sute de ani, numai asfaltul este nou, covor negru și dur, întins peste vechiul drum pietros, pe care-l urcau și coborau odinioară carele încărcate cu fân. De aici începe faimosul Deal al Muierii, al cărui capăt sudic se pierde după zeci de kilometri, în câmpie, în apropierea Craiovei. Cumpănă de ape între bazinul hidrografic al Jiului și bazinul hidrografic al Oltului. Vechi drum de transhumanță și negustorie. De aici, de sus, vezi cel mai bine culmile munților. Este locul de belvedere ideal. Mai să-mi fure privirea înălțimile acelea, de peste două de mii de metri, cum se ițesc spre nord, sub zarea limpede, și să nu fiu atent la serpentinele tot mai dese. Dincolo de vârful pantei, perspectiva se schimbă: dealuri împădurite se lungesc spre apus, ca niște promisiuni amânate. Nu știu unde se vor termina, nu știu ce aș putea găsi de-a lungul acestei văi lungi. O fermă de legume? Mai departe de Zorlești știu că nu trebuie să mă avânt. E un vechi sat aflat cândva în proprietatea boierilor Zorilescu, de unde și denumirea de azi. De pe urma lor a rămas o biserică din piatră și cărămidă, ridicată pe la 1774, declarată în prezent monument istoric, statut care nu o ferește, din păcate, de o vizibilă degradare. Ionuț Didea mi-a trimis un mesaj pe whatsapp: „Ați ajuns? Noi suntem la fermă”.

Un rai al legumelor

Descopăr, printre coroanele ani­nilor, solariile albe, ivite pe o ridicătură de deal. Drumeagul care trece printre grădini cu porumbiști înviorate de ploaie nu anunță opera legumicolă creată pe o pășune plină cu mărăcini. Mă aștept să ajung printre tufe de măceș și apoi în pădure. Or, după câteva sute de pași, iată minunea! Șase solarii, mari cât să încapă un vagon de tren în fiecare, rânduite unul lângă celălalt. În afară, ogoare cultivate cu vinete și conopidă. Parcă aș fi la Izbiceni sau la Matca, cele două mari bazine legumicole ale României. Tot ce văd a rezultat din mintea și mâinile unei familii: Ionuț, mama lui, Mariana, și tatăl lui, Ionel. Lucrare ca la carte. „Nu mai face nimeni în Zorlești legumicultură pentru piață. Suntem singurii care ne ocupăm cu asta”, mă asigură familia Didea, care mă preia și mă plimbă prin solarii să îmi arate cultura nouă de castraveți în floare, ardeii grași care s-au copt, roșiile care sunt pe trecute. Rânduri de plante ca trase cu rigla. Lujeri fragezi se întind în sus, pe fire subțiri, legate de țevile metalice din structura solarului. Jos, benzi de picurare negre, care aduc la rădăcina plantelor lichidul vital, apa. Lipită de pământ, folia de mulcire, tot neagră, care nu permite buruienilor să crească. Pe mijloc, din loc în loc, calorifere înșiruite ca pe un hol lung. „Încălzim iarna, când e ger, sau în lunile de primăvară, când sunt înghețurile târzii”, mă lămurește Ionuț. Incinta aceasta legumicolă diferă complet de tot ce ne înconjoară. Este aproape de necrezut că în mijlocul acestor dealuri subcarpatice, bune mai degrabă pentru crescut vaci și oi, se află acest rai al legumelor, construit cu știință și hărnicie. Fermierii recunosc că s-au apucat de treabă, în stil mare, pentru piață, impulsionați de programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, lansat în 2017, în timpul mandatului lui Petre Daea. 3000 de euro pentru 1000 de metri pătrați. Bobârnacul acela financiar i-a pus în mișcare și nu s-au oprit până nu au ridicat șase solarii. Ei sunt un exemplu pozitiv: au primit banii, dar i-au folosit în fermă. Au cumpărat și o centrală termică, pentru încălzirea apei. Au dezvoltat afacerea și sunt acum unii din cei mai cunoscuți legumicultori din Gorj. Alți beneficiari ai programului menționat nu au fost la fel de serioși. Au cheltuit banii pe alte lucruri decât cele necesare unei ferme. Ba mai mult, un fost ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a acuzat că sute de dosare ar fi fost măsluite. Nu ar fi de mirare! În schimb, la Zorlești, în Gorj, banii guvernului au fost cheltuiți cum trebuie. Aici e grâul, neghina cu protecție politică e în altă parte.

Fermieri cu diplomă

Ies din solar cu apele curgând pe mine, de parcă aș fi stat sub un duș. E un veritabil cuptor în interior, chiar dacă afară bate spre asfințit. Legumicultorii se trezesc de noapte ca să poată lucra. Când aerul se încinge, ca să nu se topească de căldură, ei ies din tunelul de plastic. În fața solariilor au un mic lac, a cărui apă o folosesc pentru irigat. Apa e scoasă dintr-un puț forat în deal. Mai au o sursă jos la pârâu. Cum am precizat: lucrare ca la carte. Aici nu e o muncă din aia idilică, pui semințe în pământ, zâmbești și cresc legume. Totul are o noimă, ferma e bine organizată. Mariana Didea este inginer agronom, și soțul ei, Ionel, a lucrat în domeniul petrolier. Ionuț a absolvit câteva facultăți: „Am făcut facultatea de inginerie mecanică la Târgu Jiu, apoi pe cea de agronomie, la Timișoara. Apoi, am urmat, în același oraș, cursul de masterat Protecție și expertizare fitosanitară. La Arad, am absolvit facultatea de farmacie, sunt și doctor farmacist”. Fiecare sezon începe cu alegerea semințelor. Uneori, experimentează, aleg hibrizi noi. De pildă, cultura de castraveți de anul acesta a prins viață cu semințe aduse din Spania. Destinul acestor semințe este răsadnița. Plăntuțele răsărite sunt transferate apoi în solar sau afară, unde sunt îngrijite până la recoltare. Puse în lădițe sau în cutii de carton, legumele coapte iau drumul pieței de gros din Târgu Jiu. „Mai mergem și la București, tot la piața de gros”, completează Mariana Didea traseul legumelor din Zorlești. Cea mai nouă achiziție pentru activitatea în solarii este un tractor fabricat în China. Nu l-au primit încă. Firma de la celălalt capăt al pământului i-a trimis câteva filmulețe cu utilajul nou, condus pentru probe. De acolo, tractorul a fost urcat pe vapor. Va ajunge, în curând, în ferma de legume dintre dealurile Gorjului. S-a schimbat ceva și în relația comercială cu China. În timpul comunismului, râvneam la teniși chinezești și la creioane și gume de șters aromate. Acum, importăm de acolo felurite mărfuri, de la cele mărunte la tractoare agricole. Unul va fi condus prin ferma familiei Didea. Îna­inte să plec, mai arunc o privire spre solarii și spre ogoarele cu vinete și conopidă. Suprafața cultivată efectiv este un pic peste un hectar. Iată ce operă agricolă poți face pe un hectar! Ce bogăție de roade poți obține! Fermierii îmi spun că anual recoltează aproximativ 100 de tone de legume. Repet: de pe un teren care a fost odinioară un imaș. Asta da trans­for­ma­re! Unde creșteau buruieni ghimpoase, acum se răsfață în solar ardeii și tomatele. Anul trecut, legumicultorii au desțelenit un teren și acum cultivă vinete, din soiul Aragon, sub cerul liber. Sunt mari, cărnoase, lucioase, le vând imediat la piața de gros din Târgu Jiu. Mâine vor merge din nou, cu camionul plin. Cu știință și hărnicie, ajutată și de guvern, familia Didea și-a pus satul pe harta legumiculturii românești.