Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Leacuri celtice

• Plantele magice ale Sfântului Ioan •

Foto: Shutterstock – 4

Cu 2500 de ani înainte de Cristos, druizii ce­­­le­brau cu mare fast sărbătoarea solsti­țiului de vară, închinată soarelui. După răspândirea creștinismului, peste solsti­țiul de vară (22-24 iunie) s-a suprapus sărbătoarea Sfân­tului Ioan Botezătorul, considerat și marele protec­tor al plantelor medicinale. Conform unor documente de arhivă, la sfârșitul secolului 18, în dimineața de 24 iunie (nașterea Sfântului Ioan Botezătorul), în târ­gurile mari din Scoția și Irlanda, țăranii aduceau snopi întregi de plante medici­nale, pe care oamenii „se bă­teau” să le cumpere, pentru a se pune la adă­post de boli. Un obi­cei stră­vechi, prezent și astăzi în târgurile anuale din vestul Fran­ței. Și-n Româ­nia există tradiția culesului de flori de sânziene, care se folosea ca leac și ca des­cântec de dragoste.

Pelinul, brusturele și mușe­țelul, cele trei plante prezentate în con­tinua­re, fac parte din cele 9 plante magice ale Sfântului Ioan.

Pelinul

(Artemisia vulgaris)

Era folosit, din vremuri imemo­riale, contra in­fec­țiilor ce amenințau să se transforme în cangrenă, contra epilepsiei, a viermilor intestinali și în bolile fe­meiești. Era folosit și pentru a vindeca rănile vâ­nătorilor și războinicilor. La țară, în nordul Franței, femeile puneau frunze de pelin în încălțările co­piilor, pentru că ușurau oboseala drumurilor lungi.

Indicații terapeutice

Uz intern:

• Amenoree

Rețetă: se infuzea­ză 17 g de vârfuri de flori de pelin într-un litru de apă clocotită, vreme de 17 minute. Se beau trei cești pe zi, între mese.

• Tulburări nervoase, isterie

Rețetă: 3 g rădăcină de pelin se amestecă cu o ceașcă de apă încăl­zită la 37 de grade. Se bea o ceaș­că dimineața și alta după-amiaza.

• Vermifug

Rețetă: 19 g de frunze de pelin se opă­resc cu 1 litru de apă clocotită. Se infu­zează 9 minute. Se strecoară și se în­dul­cește cu miere. Se bea câte un pahar, dimineața și seara, de preferință călduț.

• Sănătatea tubului digestiv

Sirop de pelin: 150 g frunze și vârfuri de flori de pelin (în cantități egale) se pun la infuzat 5 ore și 10 minute într-un litru de apă clocotită. Se pune pe foc și se lasă să fiar­bă până se reduce cu o trei­me. Se stre­coară, se lasă să se răcească și se amestecă cu 500 g miere. Se pune la fiert din nou, pe foc mic, ridi­cân­­du-se spuma, până se obține un produs de con­sis­tență medie. Se ia câte o lingură, după mesele principale.

Pelinul e contraindicat în ur­mă­toarele cazuri: sarcină și alăp­tare, tendință către congestie cere­brală, în caz de iritație gas­trică și intestinală.

Uz extern:

Rețetă: se prepară un decoct dintr-un pumn de frunze de pelin. Se pune la fiert în apă rece și se lasă apoi să clocotească po­tolit, vreme de 5 minute. Se folosește la curățarea plăgilor atone, a ulcerelor de piele și la pișcături de in­secte.

Brusturele

(Arctium Lappa)

În Franța e numit și „planta regilor”, pen­tru că are renumele de a-l fi vindecat de si­filis pe re­gele Hen­ri al III-lea. Crește pe mar­gini de drum și în locuri umede. Se folosesc, rădăcina, frunzele și se­min­țele. Înflorește în timpul verii. Are flori purpurii și frunze mari, pe care copiii și le pun pe cap, ca să se apere de soare.

Între cele mai importante însușiri me­dicale ale brusturelui sunt urmă­toa­rele: diu­re­tic, elimină aci­dul uric, co­leretic, antisi­fi­litic, antidiabetic, anti­bio­tic natural contra bacte­rii­lor gram-pozi­tive, ca sta­filococul auriu, streptococii și pneumococii.

Indicații terapeutice

Uz intern:

Planta trebuie folosită cât mai proas­pătă cu putință.

• Litiază renală

Rețetă: se pun 37 g rădăcină într-un litru de apă rece. Se lasă până dă în fiert, apoi încă 12 minute. Se beau trei căni pe zi, între mese.

• Diabet

Rețetă: se pun 59 g de rădăcină într-un litru de apă rece. Se pune pe foc, se lasă să clocotească 9 minute. Se beau trei căni pe zi, între mese. Se observă rapid o diminuare a nivelului glicemiei.

• Curăță sângele, în afecțiunile pielii

Rețetă: 48 g de rădăcină se pun într-un litru de apă clocotită. Se lasă la infu­zat 10 minute. Se beau 5 căni, peste zi, prima dimineața, pe nemâncate.

Uz extern:

• Afecțiuni ale pielii: eczemă, acnee

Rețetă: 19 g de rădăcină se fierb 19 minute în 250 ml apă. Se lasă să se infuzeze, se strecoară și se șterg locurile cu pricina cu tampoane de vată înmuiate în lichid.

• Ulcere ale picioarelor (inclusiv cancerigene)

Rețetă: se macerează rădă­cini de brus­ture în ulei virgin de floarea-soa­relui sau măs­line. Se umple o sticlă pâ­nă la gât cu plan­te, se toarnă dea­supra ulei și se lasă la macerat 14 zile.

• Reumatism, dureri sciatice

Rețetă: se zdrobesc frunze proas­pete de brusture, se pun la macerat în untdelemn presat la rece, în care se ada­ugă și puțin camfor. Durerile trec rapid.

• Afecțiuni pulmonare

Rețetă: frunze proaspete de brus­ture se pisează cu o sticlă și se pun așa, zemuinde, pe pieptul bol­navilor de afecțiuni pulmo­nare cronice sau de răceli persis­tente. Se obține o ușurare rapidă a stării de boală.

Gramajul farmaceutic al rețetelor este stabilit de specialiștii Colegiului de Studii Celto-Dru­idice din Franța. În principiu, 4 grame de plantă echiva­lează cu o linguriță și 8 grame, cu o lingură.

MUȘEȚELUL

(Matricaria Chamomilla)

Semn planetar: Soarele.

Foto: Shutterstock

Este o plantă modestă ca înfățișare, dar deosebită prin miros și putere vindecătoare. Cu petalele de­licate și albe, înșirate împrejurul unui bănuț auriu, Mușețelul se află printre plantele în care cele­brul Pli­nius avea o încredere nestră­mutată, reco­man­­­dând-o ca leac sigur, care vindecă muș­cături de șar­pe, ex­pulzează feții morți din pântecul ma­mei și elimină pietrele la rinichi. Datorită înfățișării lui vesele, a mirosului plăcut și a virtuților medi­cale, Mușețelul este pus în legă­tură cu Venus, zeița iu­bi­rii. Folosirea lui în antichi­tate era legată tot de fe­mei. Bănuțul au­riu, bombat și gol pe dină­untru este si­metric, ca simbol, cu colul ute­rin. De pe vremea cel­ților și până astăzi, mușe­țelul este un leac redu­tabil contra scurgerilor vaginale sau infec­țiilor cu fungi.

Indicații terapeutice

Uz intern:

• Anxietate, atonie intestinală, migrene

Rețetă: o linguriță de flori uscate se infuzează cu o cană de apă cloco­tită, vreme de 3 minute. Se bea o ca­nă după fiecare masă principală. Se poate în­­dulci cu miere.

• Tonic digestiv, gastrite, infecții urinare

Rețetă: 3 lingurițe de flori uscate se infuzează într-o cană de apă clo­cotită, vreme de 10 minute. Se stre­coară. Se beau 4 căni pe zi, înainte de fiecare masă prin­cipală.

Tinctură de mușețel: o lingură de flori uscate de mușețel se lasă la macerat vreme de o săptămână, în 100 ml de alcool de 70 de grade. Se strecoară, se pune în sticluțe de cu­loare închisă și se păstrează la frigi­der. Se beau 15 picături, puse într-un sfert de pahar de apă, după mesele principale.

Uz extern:

• Dureri reumatismale, entorse, lovituri, dureri legate de sciatică sau de deplasarea vertebrelor

Se folosește cu succes un unguent pe bază de mu­șețel.

Ulei de mușețel: se fierb pe baia de aburi, vreme de 2 ore și 30 de minute, 5 lingurițe de flori uscate de mușețel, în trei sferturi de litru de ulei de măsline. Se adaugă un vârf de cuțit de Camfor. Se lasă să se răceas­că și se strecoară printr-un tifon. Se masează părțile dureroase foarte încet, mereu de jos în sus.

• Eczeme

Rețetă: puneți 100 g flori de mușețel într-un săculeț de tifon și lăsați-l în baie, legat cu un șiret de robinetul cu apă fierbinte. Așteptați până ce apa devine suporta­bilă și intrați în ea. Baia cu mu­șețel aduce mai repede vinde­carea în boli de piele, dar și în caz de hemoroizi.

• Scurgeri vaginale, infecții cu ciuperci

Spălături vaginale cu decoct de mușețel. Înlătură infecțiile și mâncă­rimile.

Rețetă: 2 linguri de flori de mu­­șețel se opăresc cu 250 ml apă clo­co­tită. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se stre­coa­ră și se lasă să se ră­cească la tem­pera­tura cor­pului. Se amestecă cu 2 linguri de zer sau de oțet de mere. Se in­troduce lichidul într-o seringă de unică folosință, cu capacitatea de 10 ml, apoi se intro­duce în vagin. În ca­zu­rile acute de scurgeri va­gi­nale se poate folosi de 2-3 ori pe zi. Nu exa­gerați cu reme­diul, pen­tru că folosit prea des usucă mucoasa care căptușește vaginul.

Amestec de ulei eteric de mu­șețel (se găsește în pră­văliile naturiste, dar se poate pre­para și acasă, con­form re­țetei de mai sus) cu iaurt.

Rețetă: 2 lin­guri de iaurt + 1 pi­cătură de ulei de mu­șețel. Se ames­tecă și se intro­duce în vagin, cel mai bine prin îmbibarea unui tampon de tipul celor fo­losite în tim­pul men­stru­a­ției.

În medicina celtică, se folo­seau și compresele cu ceai con­cen­trat de mu­șețel, aplicate pe locurile bol­na­ve, pre­cum și băile de șezut în fier­tură de mușețel. Se foloseau scăl­dă­toare din lemn de plop.

Avertisment:

Mușețelul nu este o plantă peri­culoasă, dar nu tre­­buie abuzat de el pe cale internă, pentru că orga­nismul se obișnuiește ușor cu el și își pierde calită­țile vindecătoare. Amăreala plan­tei se atenuează adă­­u­gând în ceai o frunză de mentă sau o linguriță de miere.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.