„N-am văzut prea mulți bogătași care să stea la țară”

– A venit luna Mai, și primăvara nu mai poate fi alungată. Dumneavoastră trăiți la țară, departe de oraș – ce priveliști vă bucură ochii?

– Cred că primăvara o simte cel mai bine omul de la țară, așa, ca mine, când te duci în grădină și vezi că toți pomii au înflorit, prunii, merii, și când vezi cum crește iarba… E fericire curată să fii înconjurat de atâta frumusețe cum e cea de la țară. Și orășeanul simte primăvara, dar ea vine altfel la bloc, decât la țară. Mi-a înverzit și grădina: salata, morcovii, pătrunjelul, ceapa, usturoiul. Deși a fost frig și la noi, nu au înghețat nici florile pomilor fructiferi și nici legumele.

– Mutatul la țară reprezintă o tendință în creștere, în România. Care sunt avantajele? Nu există și dificultăți?

– Acum, depinde de persoană, să știți. Eu nu am vă­zut prea mulți bogătași care să stea la țară. În schimb, omul simplu nu are atâtea pretenții, se mulțumește cu mai puțin, se mulțumește cu ce are. Dacă-i e foame, se duce și smulge două fire de ceapă, merge în cuibar și ia un ou de la găini, o bucată de slănină, și e mulțumit. E adevărat că mulți și-au cumpărat prin sate case vechi, le-au transformat și se mulțumesc să vină la țară pentru aer, pentru odihnă, pentru relaxare. Aici, la noi, se aud greierii, se aud broaștele, natura cântă. Doar că, să stai la țară, să ai gospodărie, înseamnă să muncești încontinuu, să ai grijă de grădină, de animale, nu numai să te odihnești. În zona noastră, majoritatea celor care s-au întors acasă sunt cei că­rora le-au murit părinții și acum locuiesc ei în casa natală. Se repopulează satele, dar cel care revine la țară vine cu gândul de a munci, de a trăi din ceea ce pro­duce, nu vine să stea la televizor.

„Eu cred că țăranul nostru are încă suflet de român”

– În afară de liniște și de aer curat, mai găsesc orășenii vechiul suflet al satului românesc: tradițiile, sărbătorile colective, viața de obște?

– Eu cred că țăranul nostru are încă suflet de român adevărat, și asta v-o spune un om care n-a vrut să-și părăsească satul, căruia-i place să păstreze tradiția, să-i vină copiii, nepoții, să-și petreacă împreună sărbătorile. La noi, nu prea există case de vacanță, nu prea vin orășeni doar așa, să vadă cum e la țară. Cei care vin sunt cei care-și au aici părinții, bunicii, și vin la sărbătorile mari, să fie-m­preună. Dar sărbătorile nu se mai țin ca odinioară, nu mai sunt cum erau odată.

– Cum vedeți viitorul satului românesc? Mai este el depozitar de spirituali­tate și cultură, sau toată lumea stă la televizor?

– Nu cred că spiritualitatea și obiceiurile or să dispară, noi am învățat de la părinți să ținem sărbătorile, și așa le țin și copiii noștri, c-au învățat de la noi. Și cred că și copiii noștri or să dea mai departe tradiția, la copiii lor. Noi avem un obicei vechi: în fiecare an, preotul alege pe cineva din comunitate, care să dea Paște la tot satul. În Săptămâna Mare, acea familie face mari pregătiri pentru întreaga suflare a satului. Sunt duse la biserică în Joia Mare pita coaptă-n cuptor și vinul roșu, și-s lăsate acolo. În Vinerea Mare, cel care dă Paște taie pita în bu­cățele mai mari decât anafura și le lasă la sfințit. Separat, se mai pregătesc ouă înro­șite (anul ăsta am înroșit cam 200 de ouă), cozonaci, prăjituri, iar sâmbătă noaptea, la miezul nopții, după ce se gată slujba, luăm cu toții Lumină, părintele ne miruiește, pupăm crucea, și fiecăruia ne dă câte un păhărel pe care scrie Hristos a înviat! Paște fericit! (aceste pahare se găsesc în zona noastră, făcute și inscripționate special pentru acest moment), și în care s-au pus bucățele de pită și vinul sfințite, adică Paștele. Ieșim apoi cu toții afară și ne așezăm la mesele pregătite tot de cel care dă Paște. Ciocnim ouă, închinăm un pahar de vin, mâncăm din bunătățile aduse, petrecem și ne veselim, c-a înviat Iisus. Anul ăsta, cel care o dat Paștele la biserică a fost chiar unul din fiii mei, Neluțu, care are 56 de ani. Așa că am fost la biserică cu toții, cu copii, cu nepoți, cu toată lumea, și am dat Paștele, după tradiție. Se zice că cel care dă Paștele o să aibă o bucurie mare în acel an, că Dumnezeu îi va trimite o arătare și-o să-i îndeplinească o dorință. Lumea vine cu mare încredere la cel care dă Paște pentru că fiecare își amintește, că atunci când a dat și el Paște i s-a-ntâmplat ceva de bine. Iar cum băiatul meu are fată de măritat, sperăm să primim și noi o veste bună.

– Sunteți interpretă de folclor transilvănean autentic. Mai rezonează lumea cu el? Ajunge muzica populară veche și la tânăra generație?

– Oamenii rezonează în continuare cu muzica popu­lară, nu e uitată. Vedeți că azi, aproape toate genurile muzicale se inspiră, până la urmă, din muzica populară. Am fost invitată pentru vara aceasta, pe 16 August, la Costinești, la unul dintre evenimentele muzicale organizate de Selly (vlogger, actor și antreprenor român, în vârstă de 25 de ani), să le cânt tinerilor. Mi-a spus Selly că-și dorește ca, prin cântecul meu, tinerii să nu-și uite rădăcinile. Voi cânta muzica mea tradițională, din Ardeal, dar și cântece patriotice. E extraordinar cum acest băiat s-a gândit că și cântecul tradițional poate fi promovat în rândul tinerilor. O să cânt „Așa-i românul”.    

„Basarabie frumoasă/ Pregătește-te mireasă”

– Cum simțiți publicul la concertele dumneavoastră? Mai există vibrație pentru trecut?

– Da, chiar există vibrație pentru trecut, am simțit asta de curând, la Chișinău, la spectacolul „Noi suntem români”, în fața a peste 4.000 de spectatori. Basarabia s-a unit prin cântec cu România! Pentru un artist, cea mai mare bucurie este să-i fie publicul alături, să rezoneze cu el. Când am cântat „Basarabie frumoasă/ Pregătește-te mireasă/ Că-ți aducem pețitor/ Mândrul nostru tricolor!”, toți oamenii s-au ridicat în picioare, au fluturat steaguri deasupra capetelor și-au cântat cu mine. A fost impresionant! Aceste cântece, pentru c-au și venit după o perioadă lungă de interzicere, te umplu de un sentiment greu de descris în cuvinte. Să vezi cum se ridică oamenii în picioare și lăcrimează pe muzica ta e ceva extraordinar!

– Ce mai cântați și pe unde?

– Anul acesta a fost până acum cam sărac în evenimente muzicale, buget n-a mai fost, spectacole – nu prea. S-a renunțat la multe festivaluri, la zilele satelor și ale orașelor. Repertoriul meu este cam același. Nu lipsește Cântecul Iancului, care ridică și acum oamenii în picioare, oriunde l-aș cânta. Sunt foarte mulți tineri care-și lansează CD-uri sau au spectacole, mă cheamă și-mi spun că sunt un model pentru ei. Și asta e cea mai mare bucurie: să știi că ești un model pentru cei care merg pe drumul cântecului popular. Melodiile mele sunt cele știute: „Așa e românul, Hai să-ntindem hora mare, Măi române, românaș, Basarabie frumoasă, Țara moților, Pe câmpia libertății, Trăiască duhul lui Iancu…”.

– Care este marele vis al vieții dumneavoastră, în acest moment?

– O, Doamne, visul cel mai mare al meu este să fiu sănătoasă, alături de copiii mei, de familiile lor, de nepoți, și să trăiesc atât cât vrea Dumnezeu. Nu vreau să trăiesc nici 100 de ani, nu vreau nici să mor mâine, doar Dumnezeu știe ce vrea cu noi și cum rânduiește. Așa-i bine!