Țesutul social e un organism complex, care nu poate fi redus la distribuția reprezentării politice. Două societăți pot avea o distribuție politică parlamentară aproape identică, dar niveluri foarte diferite de coeziune socială, capital social, mobilitate economică sau încredere între cetățeni. Reprezentăm mai mult decât alegerile pe care le facem o dată la câțiva ani, când suntem chemați la vot, iar asta se vede și în felul în care părți ale societății răspund la politici publice punctuale. Din acest punct de vedere, încercările de asanare bugetară încercate de Guvernul Ilie Bolojan – aflat în fruntea unei coaliții „pro-occidentale” tocmai alese de popor, cu un program de guvernare clar asumat de toată lumea, în fața președintelui Nicușor Dan – au provocat o necesară radiografie a societății noastre. Măsurile economice, unele dure, au fost în general acceptate de oameni: n-am asistat la proteste, cu toate încercările PSD-ului de a-și folosi sindicatele fidele pentru slăbirea autorității premierului. Dar, aproape invariabil, orice tentativă de reformă generală sau sectorială s-a lovit de opoziția inflexibilă a celor vizați. „Să fie reformă, dar nu în domeniul meu de activitate!”. Toată lumea e de acord că Învățământul e un sistem cu mari probleme, că Sănătatea e disfuncțională, că instituțiile de control ale statului sunt depășite și/sau corupte, că sistemul administrativ model 1960 nu mai poate funcționa în România lui 2030. Cu toate astea, chiar în ciuda opțiunilor lor politice, puțini sunt cei care acceptă schimbarea, chiar și acum, când țara se află sub o presiune bugetară de nesuportat…
Vedem acum mai limpede ca oricând: în cele peste trei decenii de la căderea comunismului încoace, cei care au condus efectiv statul – iar aici, cei din umbră sunt cu siguranță mai mulți și mai vorace decât cei pe care i-am văzut expunându-și agramatismul pe scena publică – n-au fost cu adevărat interesați decât să-și perfecționeze rețelele de extracție a rentelor. Fiecare prilej, fiecare șansă de dezvoltare a României a fost subordonată, în principal, acestui scop, de la fondurile de investiții publice și diversele ajutoare europene până la marile programe de achiziții militare din prezent. Vorbim de o rețea de grupuri de interese care trec dincolo de distribuția politică și care, în timp, și-a fidelizat, prin tot felul de „bonificații”, de la vârste de pensionare aberante, la salarii mult peste nivelul acceptabil pentru România, o bună parte din sectoarele care azi se opun reformelor care duc la pierderi de beneficii. „Follow the money!” – „Urmărește banii!” – spune o regulă de aur din jurnalismul de investigație. Tot ce trăiește România în aceste zile tulburi, în care se repetă din nou, a câta oară?!, un scenariu folosit obsesiv în ultimii 36 de ani, se rezumă la încercarea coaliției extractorilor de rente de a-și supune țara în continuare. Ni se vorbește de „responsabilitate”, de „patriotism”, de „pro-occidentalism”, de „linii roșii” și tot felul de principii. De fapt, singura „linie roșie” e legată de banii lor. Oricine atentează la privilegiile lor poate fi dat jos într-o săptămână – nu contează că e război la graniță, nu contează că pierdem miliarde de euro din fondurile europene, nu contează nimic.
