Suntem în pragul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele mai iubite praznice ale creștinătății, o sărbătoare care așterne pe drum sute de mii de credincioși. La Mânăstirea Nicula, în Ardeal, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pelerinii sosesc zile de-a rândul, pentru a se închina și a-i cânta „Măicuței”, cum o numesc ei pe Fecioara Maria. Părintele Andrei Coroian, care a fost monah și apoi și stareț la Mânăstirea Nicula, e un călugăr cu multă evlavie la mijlocitoarea noastră către Hristos. De aceea l-am ales drept interlocutor pentru numeroase interviuri.

„O, Măicuță Sfântă,/ Te rugăm fierbinte/ Să ne-asculți de-a pururi/ Marea rugăminte”

– Părinte Andrei Coroian, aș vrea să începem dialogul nostru prin a vă întreba cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru Fecioara Maria? Ați deprins-o în anii copilăriei sau evlavia e din perioada maturității?

– Am deprins-o de acasă, de la mama, pe care o vedeam cum se ruga în fața unor icoane vechi, pe sticlă. După aceea, faptul că mergeam în pelerinaj la Mânăstire la Rohia, unde era o mare evlavie față de Maica Domnului, mi-a întărit această dragoste. Mergeam împreună cu cei din sat, pe jos, cântând: „O, Măicuță Sfântă,/ Te rugăm fierbinte/ Să ne-asculți de-a pururi/ Marea rugăminte”.

Preasfinţitul Iustin al Maramureșului, pe atunci tânăr ieromonah la Rohia, apoi stareţ, cânta cu tot poporul, şi așa am învăţat şi eu cântările. Apoi, la maturitate, am studiat, cred că am adunat în bibliotecă peste 20 de ani cărţi, ca să fac un doctorat despre Maica Domnului. Doctoratul nu l-am mai făcut, dar mi-au rămas cărţile. Așa i-am citit pe Sfinții Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Gheor­ghe al Nico­midiei, Maxim Mărturisitorul… Rugându-mă, citind, evlavia mea față de Maica Domnului a tot crescut. Eu cred că ea e firească pentru orice creş­tin ortodox. Nu ne putem dezvolta viaţa duhovnicească fără ocrotirea Maicii Domnului, aşa cum nu ne putem dezvolta viaţa fără mamă. Mama oricărui om, practic, urmând-o pe Maica Domnului, naște în suflet credința și îmblânzește, cumva, umanizează pornirile și neastâmpărul patimilor care există în noi din copilărie și ne duce astfel pe calea evlaviei.

– Părinte Andrei, cum se ruga mama dumneavoastră Maicii Domnului?

– Aşa cum se rugau femeile simple, așa cum a învăţat ea când era copilă, acum 80 de ani. Prima rugăciune către Maica Dom­nului am învăţat-o și eu de la mama – Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Prea­sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin!

Apoi, peste rugăciunea aceasta a copilăriei, o altă treaptă în apropierea mea de Fecioara Maria a fost Mânăstirea Nicula, prin icoana făcătoare de minuni de acolo. Îna­inte să mă călugăresc la Nicula, cred că am fost, până la Revoluție, o singură dată acolo, în 1983, la un hram. Dar după Revoluție, după ce Preasfinţitul Vasile a mers acolo stareţ, am început să merg mai des la Nicula, pentru că mă spovedeam la el. Preasfințitul a fost duhovnicul ideal pentru mine, după chipul lui Hristos, duhovnicul cu viață sfântă, pe care l-am găsit, așa cum citisem eu în Dostoievski, în Fraţii Karamazov, că era stareţul Zosima. El a fost martorul readucerii în Mânăstirea Nicula a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după 30 de ani.

Călătoriile Maicii Domnului

– Poate că se cuvine să deschidem o paranteză și să ne spuneți cum a plecat această icoană, fără îndoială cea mai vestită din tot Ardealul, din Mânăstirea Nicula, și cum s-a întors.

– Povestea aceasta o știu de la trei martori oculari, părinții Serafim Măciucă, Gheorghe Brădățeanu și Ilarion Mureșan. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost luată din mânăstire în timpul instaurării regimului comunist, în 1948, de foștii călugări greco-catolici, și ascunsă undeva cam la 5 km de mânăstire, în satul Lunca Bonţului, în casa lui Vasile Chezan, zis „Moșuțu”. Acolo a fost găsită de părintele Serafim Măciucă, care a fost un mare stareț al Mânăstirii Nicula. Părintele a fost o figură deosebită, a trăit 97 de ani, era ucenic al cuviosului părinte Daniil (Sandu) Tudor, a întemeiat vreo zece mânăstiri, a zidit și biserici. Părintele a găsit icoana pe 30 Ianuarie 1962, când s-a dus, din dragoste creștină, să-l aducă la mânăstire, ca să-l îngrijească, pe bătrânul Vasile Che­zan, care era tatăl unui fost călugăr greco-catolic. Bă­­trânul nu mai avea foc în casă de o săptămână, era iarnă, pe 30 Ianuarie, era bolnav, l-au găsit învelit cu mai multe țoale și, când au ajuns, i-au zis: „Hai, nene Vasile, să te ducem la mânăstire, să te îngrijim noi”. Atunci Moşuţu a scăpat o vorbă către ei: „Nu pot veni, că am în casă o comoară”. Părintele Serafim şi-a dat seama la ce se referea şi, cu toiagul lui, a împins în pereţi, care erau din bârne tencuite cu lut şi date cu var. La un moment dat, pe peretele de miazăzi, toiagul a intrat în tencuială. Acolo era icoana! În jurul ei se făcuseră cuiburi de şoareci, dar icoana scăpase neatinsă. Patrusprezece ani stătuse acolo! Părintele Serafim Măciucă a adus atunci icoana la mânăstire, unde a stat doar trei zile, pentru că, după ce au adus-o, până dimineața s-a umplut biserica, au venit sute de oameni, dar după ei au venit și două autocare de milițieni, care l-au somat pe părintele să spună poporului să plece acasă.

Până la urmă, Securitatea a con­fiscat icoana, dar n-au știut ce să facă cu ea, pentru că era atât de faimoasă, încât se temeau să nu fie furată. Atunci a intervenit Arhiepiscopul Teofil al Clujului, de vrednică pomenire, care şi-a asumat răspunderea în fața Securității și a autorităților statului comunist că o va păstra el fără ca nimeni să știe de ea. Și așa a făcut – a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în capela lui personală, timp de 30 de ani, până în 1992. Iar în 1992, chiar de Bunavestire – am fost şi eu martor ocular – s-a readus sfânta icoană la mânăstire. De atunci, practic, Mânăstirea Nicula s-a deschis lumii. A fost un fenomen, s-a creat un pelerinaj naţional la icoana Maicii Domnului, veneau la hram de Adormirea Maicii Domnului câte 3-400.000 de oameni.

Iar eu, călugărindu-mă la Nicula, am avut o legătură specială cu această icoană. Plecarea mea la mânăstire s-a datorat atât Preasfinţitului Vasile, cât și Maicii Domnului. Am visat-o pe Fecioara Maria înainte să plec la mânăstire şi, după zece ani, am constatat că arăta exact aşa cum era zugrăvită în icoana de la Nicula.

„Înfrunzeau copacii uscați pe unde trecea!”

– Părinte Andrei, majoritatea creștinilor o    cinstesc pe Maica Domnului. Există, însă, şi o parte protestantă care o respectă mult, dar nu putem spune că o cinsteşte. De ce o cinstim noi, toţi ceilalţi care nu suntem protestanţi și ne rugăm ei, uneori mai des decât lui Hristos?

– Ar trebui să spunem că cinstirea adusă Maicii Domnului e foarte veche, de la începuturile creștinismului, imediat după Înălțarea Domnului Iisus Hristos, doar că nu a fost de la început un cult atât de dezvoltat ca acum. La început i se spunea Povățuitoarea, pentru că îi povățuia pe apostoli. Ea a fost o prezență în biserică cu totul specială în timpul cât a trăit pe pământ. Există în sinaxare o scrisoare a Sfântului Dionisie Areopagitul către Sfântul Timotei al Efesului – ambii ucenici ai Sfântului Apostol Pavel – în care Sfântul Dionisie spune: „Mi-am dorit, iubite frate, să o văd pe ceea ce a născut Cuvântul și îți mărturisesc că dacă n-aș fi fost bine întărit în dogmele în care ne-a întărit preiubitul nostru dascăl” – adică Sfântul Apostol Pavel – „m-aș fi închinat ei ca unui Dumnezeu”. Așa har, așa prezență avea Maica Domnului. Înfrunzeau copacii uscați pe unde trecea! Era o ființă cu totul specială, de aici a venit și cinstirea pe care i-au adus-o creștinii. Mai apoi, din secolul III, a fost numită Mijlocitoarea. Și așa a rămas în conștiința bisericii, ca mijlocitoare a mântuirii noastre, pentru că a trăit la cea mai înaltă măsură duhovnicească. Nimeni nu a mai ajuns pe pământ la o măsură duhovnicească cum a avut Maica Domnului. Nu doar că a fost cea mai înțeleaptă făptură, dar a avut și are cea mai puternică rugăciune. Sfântul Nicolae Cabasila se uimește și spune: „Cine te-a învățat pe tine să te lupți cu toate imperiile drăcești și să le biruiești? De unde ai luat îndrăzneală, de unde ai luat înțelepciune?”. A avut o asemenea forță lăuntrică încât să se ia la luptă cu toate imperiile drăcești, cu toate categoriile de demoni care ne trimit gânduri deșarte și păcătoase și să le biruie, să nu păcătuiască nici măcar cu gândul. Și biruindu-le, s-a făcut Cămara Dumnezeirii, de aceea a venit Dumnezeu în inima și apoi și în pântecele ei: Pântecele tău, mai desfătat decât cerurile l-a lucrat, spune un imn al bisericii.

Este drept că, până în secolul 4-5, a fost cinstită doar așa, simplu, cum se cinsteau martirii. Mai apoi i s-a dezvoltat cultul și au apărut cinstirea nașterii ei, iar mai apoi cinstirea adormirii ei, pe care o prăznuim în fiecare an, pe 15 August. Adormirea a fost un eveniment unic, pentru că Domnul Iisus o înviază pe Maica Sa și o mută cu trup cu tot la cer. Maica Domnului e prima ființă îndumnezeită, ceea ce vom trăi noi doar după învierea cea de obște.

– Părinte Andrei Coroian, cu toate aceste mărturii impresionante pe care le-ați adus, un lucru este cert și, în același timp, tulburător: Sfintele Evanghelii nu o pomenesc aproape deloc pe Fecioara Maria…

– Este firesc lucrul acesta, pentru că nu puteau să fie primite de către cei chemați la convertire mărturiile venite de la o rudă atât de apropiată ca mama, nu ar fi fost credibile. Apoi, chiar dacă textul evangheliilor este sărac în mărturiile legate de Maica Domnului, totuși ea este cea care a spus, la nunta din Cana Galileii, într-un singur cuvânt, aş zice mai mult decât textul scris în toate cele patru Evanghelii: Faceţi tot ce vă va spune El! Or, a face tot ce spune Iisus Hristos înseamnă, în doar câteva cuvinte condensate, toate cele patru Evanghelii și toată Sfânta Tradiție. E toată învăţătura Bisericii într-o singură frază, o pătrundere şi o sinteză cum nu mai poate exista în istorie, nici în Cer, nici pe pământ.

Și ar mai trebui să spunem că ceea ce nu este în Evanghelii e cuprins în tradiția bisericii din Ierusalim, care păstrează până astăzi un adevăr mai puțin știut – că Maica Domnului a fost prima martoră a Învierii, că Domnul Iisus Hristos ei i s-a arătat pentru întâia dată, nu femeilor mironosițe. Nu pentru că Fecioara Maria ar fi avut nevoie de încredințarea Învierii, pentru că ea a fost singura ființă care nu s-a îndoit nicio clipă de dumnezeirea Lui, ci din pricina legăturii lor atât de strânse. Ea, zic unii sfinţi părinţi, precum Sfântul Grigorie Palama, ar fi preferat să moară împreună cu Iisus pe cruce, de milioane de ori. A suferit ca o mamă văzându-şi Fiul zdrobit pe nedrept, bătut, scuipat, desfigurat pe cruce, a suferit cum nimeni n-a mai suferit. Așa cum Domnul Iisus Hristos a suferit pe cruce o durere cum n-a mai fost, așa a fost și inima Maicii Domnului, străpunsă de sabia suferinţei. De aceea, știm asta din tradiție, ea nicio clipă nu s-a despărțit de mormânt. A rămas după îngropare acolo, pentru că n-a putut să se despartă de Fiul Ei și de asta s-a și învrednicit prima de vederea Lui după Înviere. Iisus i s-a arătat ei mai întâi, ca să-i dea bucuria biruinței morții, biruinței iadului, biruinței veșniciei lucrării lui satan. Și, sigur că, prin această unire a ei cu Hristos, pentru că niciodată nu a mai fost cineva atât de unit cu Dumnezeu ca Maica Domnului, prin această unire s-a umplut de har.

– Părinte Andrei, ne apropiem de finalul acestui interviu și aș vrea să vă întreb cum putem, de fapt, să ne apropiem de Fecioara Maria? Dumneavoastră ce îi sfătuiți pe ucenici?

– Apropierea de Maica Domnului nu poate fi un scop în sine. Pentru că ea este un vârf, dar este în același timp și la poalele muntelui, pentru că ne duce spre Hristos și ne unește cu El. Ea Îl ține în braţe tot timpul pe Cel ce ţine toate şi ne povățuiește spre El. Ea mijloceşte, dar ea e şi Cea plină de dar, datorită smereniei ei, pentru că este cea mai smerită dintre toți oamenii. Ea este tot timpul alături de ultimul fiu al bisericii, pe care îl ajută să urce. Deşi are locul ei lângă Sfânta Treime, e mai mult în lume, printre noi. Păi, cine mângâie oile rătăcite? Maica Domnului! Zice părintele Steinhardt undeva că ea îi ajută pe cei pe care nu îi ajută nimeni. E ajutătoarea celor fără de ajutor, nădejdea celor fără de nădejde. Chiar și pe cel care şi-a trădat prietenii, care rămâne singur din pricina aceasta, Maica Domnului îl mângâie şi stă alături de el. Îi ajută pe cei pe care nu îi ajută nimeni, pe cei oropsiţi de soartă, pe cei deznădăjduiţi. Maica Domnului e cel mai aproape de noi.

– Dar cei care nu suntem nici oropsiţi, nici deznădăjduiţi, părinte, cum să ne apropiem de ea?

– Păi, noi suntem sub acoperământul ei! Noi, vrem, nu vrem, nu ne putem trăi viaţa creştină decât în Hristos și sub acoperământul Maicii Domnului. Tot timpul simțim harul și ajutorul ei. Noi o pomenim la toate slujbele, peste tot. Viaţa noastră e împreună cu Maica Domnului, ea e ajutorul nostru cel tare în viața creștină, un ajutor care merge de la pruncul care se naște, care e ocrotit de ea și până la cel care pleacă în cealaltă lume.

– Părinte, există o tradiție foarte adânc înrădăcinată în biserică, anume, că Maica Domnului nu e doar cea care-i ajută pe creștinii de aici, dar ea e cea mai mare ocrotitoare și salvatoare a celor care ajung în iad.

– Sigur că Maica Domnului îi ajută și pe cei din iad. Noi, la fiecare liturghie, îi pomenim pe cei morți, ne rugăm pentru zeci de categorii de oameni, și pentru cei buni, și pentru cei răi. Și, încet-încet, biserica poate să scoată din iad. Ei, tot ce este în biserică și tot ceea ce lucrează biserica prin taine, lucrează și Maica Domnului, că ea e chipul și icoana bisericii. Lucrează și ea prin rugăciunile ei, fiindcă e fără prihană, a ajuns la nepăcătuire, ca și biserica, care în esență e fără prihană, pentru că e trupul lui Iisus Hristos. Ea are putere nebiruită pentru că are în cer mijlociri care nu pot fi refuzate. Zicea Înaltpreasfinţitul Bartolomeu în predicile sale de la Nicula că până și la Înfricoșătoarea Judecată, Maica Domnului va avea un cuvânt de spus: „Fiul meu, adu-ţi aminte că au purtat trup. Eu știu cât de greu e să porți un trup!”. Chiar și atunci ea va fi avocata noastră, mijlocitoarea noastră.