Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pancreatita

• Se poate vindeca cu plante și dietă •

Foto: Shutterstock – 6

Este o afecţiune extrem de periculoasă, al cărei tra­tament adesea este de competenţa medicinei de urgenţă. Ca atare, intervenţia medicinei naturale, care de cele mai multe ori are o acţiune lentă, necesitând tra­ta­mente de lungă sau de foarte lungă durată, ar putea părea cel pu­ţin hazardată. Şi totuşi, următoarea povestire, care îl are ca protagonist pe domnul profesor doctor în bio­logie Constantin Pârvu, ne va pune într-o lumină diferită asocierea, aparent bizară, dintre această afec­ţiune şi tratamentul natural. Iată ce ne povesteşte această personalitate a lumii ştiinţifice, un cercetător ale cărui lucrări din lumea botanicii şi etnoiatriei au fost premiate, în 1993, cu premiul Academiei Române, şi în 1994, cu premiul Salonului de Carte de la Paris:

„De la un timp, începusem să slăbesc, devenisem extrem de pa­lid, mâncam cu greutate şi făceam adesea indigestie, având nişte du­reri crunte în abdomen. Diagnos­ticul: pancreatită – o boală cu un nume aparent inofensiv, dar care are adesea un efect mortal. Intere­sant este însă că leacul – deşi pro­venit din medicina populară – nu mi l-am găsit la un vraci dintr-un sat izolat, ci în inima Bucureștiului, pe treptele Facultăţii de Biologie. În vremea aceea, mă simţeam din ce în ce mai rău, mă ţineam cu greu pe picioare, iar după ce am fost la Bucureşti, la consult, şi am aflat diagnosticul, am vrut, totuşi, să trec şi pe la facultate. Pe când urcam cu greu scările instituţiei, m-am întâlnit cu fostul meu pro­fesor de fiziologie a plantelor, un botanist redutabil – profesor uni­versitar doctor Tănăsie, care s-a uitat vesel la figura mea palidă şi îngrijorată, întrebându-mă ca în vremea studenţiei: «Ce-ai păţit, Pârvule?». I-am spus de boala mea, iar el nu mi-a împărtăşit de­loc îngrijorarea, ci mi-a spus cu o siguranţă care m-a uimit: «Uite ce trebuie să faci: te duci acasă şi iei cinci grame de rostopască uscată şi mărunţită, pe care le opăreşti cu un litru de apă clocotită şi le laşi apoi să stea 12 ore să se infuzeze (de seara, de la ora 6, până dimi­neaţa la 6). Vezi ca vasul să fie smălţuit, ca să nu intre deloc în con­tact infuzia cu metalul. Ime­diat du­pă stre­curare, mai pui 200 de grame de mie­re de salcâm sau polifloră (nu altceva) şi amesteci bine. Iei o lingură din acest pre­pa­rat din oră în oră, indife­rent dacă ai stomacul gol sau dacă eşti imediat du­pă masă. În două luni, o să fii sănătos tun». Am ajuns aca­să şi am făcut exact cum mi-a spus dom­nul profesor Tănă­sie, care s-a dovedit a fi, spre uimi­rea mea, şi un as al terapiei cu plante. După ce am băut primele două-trei sticle de pre­parat, în doza şi la intervalele de timp indicate, s-a produs un adevă­rat miracol. Am putut din nou să mănânc, treptat mi-a revenit vigoa­rea, obrajii au început să-şi reca­pete culoarea, de unde eram alb ca hârtia. Puţine plante se pot com­pa­ra ca putere vindecătoare cu ros­to­pasca, care pe mine, şi nu nu­mai pe mine, m-a salvat efectiv.”

Să vedem în cele ce urmează şi alte leacuri din lumea plantelor:

PLANTE MEDICINALE

Tratamente interne

Puține plante se pot compara cu rostopasca

* Rădăcina de cicoare (Ci­chorium intybus) – substanţele a­ma­re pe care această plantă le con­ţine sunt un excepţional drenor bi­liar (în condiţiile în care adesea pancreatita apare ca o reacţie se­cun­dară la anumite probleme ale căilor biliare), un bun antiiflamator şi stimulent al activităţii pancrea­su­lui. Se reco­mandă pentru profilaxia pancreatitei, dar şi ca tratament în pan­creatita cronică, fiind în schimb contraindicată în faza acută. Adminis­trarea este sub formă de pulbere de rădăcină, din care se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi, în cure de 30-60 de zile, urmate de alte 15 zile de pauză.

* Frunzele de măs­lin (Olea europaea) – este o plantă cu puternice efecte antiinfla­matoare asupra vezicii biliare şi a pancreasului. Se admi­nis­­­trează sub formă de capsule, care conţin un amestec de ex­tract uscat şi de pulbere de frun­ze. Zilnic se iau câte 4 capsu­le, în cure de două-trei săp­tămâni, urmate de 1-2 săp­tă­mâni de pauză, după care trata­mentul se reia.

* Rădăcina de obligeană (A­co­rus calamus) – o linguriţă de plantă uscată mărunţită se lasă în­tr-un pahar de apă de seara până di­mineaţa, după care se filtrează, iar extractul obţinut se pune deoparte. Se bea un pahar de macerat dimi­neaţa, imediat după trezire, şi unul seara. Are efecte antiinflamatoare, tonice digestive, normalizează ape­titul (care este una din marile pro­bleme ale bolna­vilor de acest tip), normali­zea­ză activitatea la ni­velul colonului. Se fac trata­mente de o lună, ur­ma­te de zece zile de pau­ză, după care se reia.

Tratamente externe

* Tătăneasa (Sym­phytum offi­cinalis) – este un foarte puternic antiinflamator, în spe­cial datorită alantoinei, un principiu activ cu efecte excepţionale în reducerea in­flamaţiilor cu cele mai diverse lo­ca­lizări. Se aplică sub formă de cataplasmă, preparată astfel: două linguri de pulbere de rădăcină de tătăneasă se pun într-un vas, în care se adaugă apoi apă călduţă, ames­tecând în­con­tinuu cu o lingură de lemn, pâ­nă când se formează o pas­tă. A­ceastă pastă se pune, printr-un tifon subţire, pe locul afectat, unde se păs­trează una-două ore, după care se îndepărtează şi se lasă pie­lea să se zvânte. Adesea, tătăneasa se com­­bină cu următoarea plantă:

* Mărul-lupului (Aristolochia clematitis) – două linguri de tătă­neasă şi două linguri de mărul-lu­pului (ambele sub formă de pul­bere) se pun într-un vas în care se adaugă apoi apă călduţă, ameste­când încontinuu, până când se for­mează o pastă. Această pastă se pune, printr-un tifon subţire, pe zona pancreasului, unde se păstrea­ză una-două ore, după care se în­depărtează şi se lasă pielea să se zvânte. Este o aplicaţie extrem de eficientă în tratamentul pancrea­titei, precum şi în tratamentul de eliminare a sechelelor acesteia.

Apiterapia

Efecte excelente în tratamentul pancreatitei are tinctura de propolis sau, în cazurile acute, când cel mai mic aport de alcool este strict con­traindicat, extractul glicolic (pentru uz intern!) de propolis. Se ţin cure de câte 4 săptămâni, timp în care se administrează câte 50 de picături de tinctură sau de extract glicolic, de trei ori pe zi, cu puţină miere.

Cura cu lăptişor de matcă se reco­man­dă după depăşirea fazei acute a pancrea­titei, pentru refa­cerea rapidă, atât fizică, cât şi psi­hică. Se admi­nis­trează câte un gram de lăptişor de matcă zilnic, în stare ne­pre­lucrată (eventual con­ser­vat în miere), în cure de 21 de zile. A­cest tratament are efecte tonice, ajută la refacerea echilibrului siste­mului nervos, imu­nitar şi endocrin, are efecte puternic anti­depresive, nece­sare bolnavilor epui­zaţi de accesele dure­roase, de privarea de hrană şi de incapacitatea de efort.

CÂTEVA ELEMENTE DE DIETĂ

Mai în glumă, mai în serios, pentru a preveni şi trata pancreatita, cu­­vântul-cheie este ABȚI­NERE. În cele mai multe cazuri, apariţia pan­creatitei ţine, pe lângă o predis­poziţie înnăscută, de anumite abuzuri alimen­tare, iar trata­men­tul, pentru a fi efi­cient, este nece­sar să fie corelat cu câteva inter­dic­ţii ferme. Iată, în continuare, ca­re sunt aceste in­ter­dicţii, dar şi câ­teva recomandări:

* Renunţaţi com­plet la con­sumul de carne – aceasta solicită pentru a fi dige­rată şi meta­bo­lizată foarte mult pancreasul şi ve­zi­ca biliară, blo­chează procesele de eliminare. Carnea va fi înlocuită de proteinele vegetale uşor digerabile, cum ar fi cele din cerealele inte­gra­le şi din hrişcă.

* Consumaţi sucuri de legume şi supe din legume pasate – sunt foarte uşor digerabile, iar prin    con­ţinutul lor de enzime, de vitamine, de minerale şi fibre alimentare, aces­tea constituie un adevărat elixir în tratamentul pancreatitei.

* Eliminaţi toa­­te produsele cu aditivi sintetici – afânătorii, aro­mele sintetice, conservanţii şi colo­ranţii artificiali determină în marea lor majoritate apariţia şi agravarea pancreatitei, utilizarea lor pe scară tot mai largă în ultimele decenii fiind una dintre explicaţiile pentru care pancreatita a devenit atât de răspândită în zilele noastre. Re­nunţaţi la aceste otrăvuri, la fel ca şi la alimente cum ar fi zahărul, mar­garina, făina albă, conservele de tot felul.

* Nu mâncaţi prăjit – cercetări re­cente arată că transformările su­fe­­rite de amidon şi de grăsimi în pro­cesul prăjirii duc la formarea unor substanţe cu un potenţial de declanşare a afecţiunilor pancrea­tice şi biliare foarte mare.

* Un nu hotărât alcoolului şi tutunului – este un îndemn care, prac­tic, nu mai are nevoie de justi­ficare. Este demn de men­ţionat, în­să, că cele două vicii pot duce la apa­riţia sau reac­tivarea pancrea­titei, cu efecte letale asupra bolna­vului.

* Consumaţi proteine şi gră­simi vegetale naturale – acest îndemn este valabil doar după depă­şi­rea fazei de convalescenţă. Se recomandă protei­nele şi grăsi­mile din leguminoase (linte, năut, soia), din nuci, din arahide şi alu­ne neprăjite, din se­min­ţe de dovleac şi de floarea-soarelui, din susan. A­ces­tea constituie alimen­tele cu to­xicitatea cea mai scăzută şi care conferă în schimb organis­mului o energie extraordinară, menită să-l ajute să prevină boala.

* Evitaţi medicamentele de sin­teză pentru slăbit – adesea ele pot declanşa pancreatita. De ase­menea, curele drastice de slăbire prin înfo­metare pot declanşa pan­creatita.

* Consumaţi scorţişoară – este singurul condiment picant per­mis în cazul acestei afecţiuni. Un vârf de linguriţă de pulbere se a­mes­tecă foarte bine cu puţină miere şi se administrează la înce­putul fie­cărei mese. Are puternice efecte antiinflamatoare şi tonice digestive.

RESPIRAȚIA ABDOMINALĂ

O respiraţie sănătoasă, amplă şi profundă este un ajutor excep­ţional în tratarea tuturor bolilor din zona abdominală, inclusiv a pan­creatitei. De ce? Vom afla în continuare, însă mai întâi să vedem tehnica de execuţie a respiraţiei abdominale:

Ne aşezăm co­mod pe un sca­un, cu spatele drept, ne plasăm palma stângă pe abdomen şi pe cea dreap­tă pe torace. Expirăm profund, pentru a goli complet plămânii de aer, după care inspirăm lent, dila­tând cât mai mult nările şi rela­xând cât mai profund muşchii abdo­me­nului, aşa încât să permi­tem lobilor inferiori ai plămânilor să se umple cu aer. Du­pă ce am umplut plă­mânii în zona lor in­ferioară cu aer (ceea ce va avea un efect de bombare a abdome­nu­lui, care va împinge în sus palma mâi­nii stângi), ne oprim şi facem o scurtă retenţie pe plin, după care expirăm aerul pe gură. Reluăm această res­piraţie de 40 de ori pe zi, mini­mum. Atunci când respi­răm abdo­minal, obligăm muşchii din această zonă să se relaxeze (persoanele bolnave sunt foarte con­tractate), ceea ce va duce la normalizarea pro­ceselor şi va fa­voriza lupta orga­nismului contra bolii. Mai mult, respiraţia abdomi­nală reali­zează un masaj natural profund al tuturor organelor abdo­minale, stimulându-le armonios activitatea, iar în plus, are un ex­cepţional efect calmant asupra psi­hicului, un factor care adesea face diferenţa între viaţă şi moarte, în cazul boli­lor grave. Cel mai puternic efect îl are respiraţia abdominală atunci când este înso­ţită de o vizualizare creatoare co­res­punzătoare.

VIZUALIZAREA CREATOARE

Pentru persoanele sceptice faţă de nou şi profund ataşate de ideea că fiinţa noastră este exclusiv mate­rială, metoda care urmează poate părea cel puţin hazardată. Şi totuşi, aplicând-o, bol­navul, ale cărui mij­loace de acţiune sunt altfel extrem de reduse în aceste cazuri, nu are nimic de pierdut. De altfel, vizua­lizarea crea­toare este un mij­loc de vindecare încă puţin experimentat în cazurile de pancreatită, dar care în multe alte afecţiuni grave a avut efecte terapeutice ui­mi­toare. Există mai multe moduri de efec­tuare a vizualizării creatoare, însă acum vom prezenta o va­riantă foarte sim­plă şi totodată eficientă, corelată cu respiraţia. Iată tehnica de execuţie: atunci când faceţi respiraţia abdo­minală, vizua­lizaţi cum odată cu aerul inspirat pătrunde în zona ab­do­minală şi o energie strălucitoare, de culoare verde (ca a frunzelor la începutul verii), care ameliorează inflamaţia, calmează durerea, vin­decă şi reface în profunzime ţesu­turile afectate. De asemenea, aceas­tă energie lumi­noasă    alungă boala, pe care o veţi reprezenta mental ca o pată de culoare gri şters sau maro palid. Cu fiecare inspiraţie, ne ima­ginăm cu putere şi totală convin­gere cum această energie verde, pură şi extrem de puternică ne pă­trunde în organism, iar în retenţia pe plin vedem cum această energie vindecă şi curăţă zonele bolnave. Apoi, când expirăm, vizualizăm cum toate energiile reziduale sunt eliminate, lăsându-ne organismul curat şi sănătos, fără urmă de boală. Efectuaţi acest tratament inedit şi aparent simplu minimum 20 de mi­nute zilnic, vreme de 3 luni mă­car. Eficienţa sa vă va uimi!

Alimente care nu trebuie con­sumate de persoanele cu afecțiuni pancreatice sau diabet

* Pâine albă şi derivatele ei.

* Margarină, grăsimi în exces, dulciuri, bom­ boane, gumă de mes­tecat. Margarina este un plastic am­ ba­ lat fru­mos, cu tot felul de arome de gust. Nu este un aliment, nu poate fi sin­ te­ tizată de orga­ nism şi se depune pe vasele sanguine. Diabetul este o boală a vaselor, deci trebuie să luăm aminte la asta! Bomboanele şi guma de mestecat sunt pline de chimicale.   

* Sucuri „colorate”, îngheţată – toţi coloranţii sunt substanţe chi­mi­ce care nu pot fi metabolizate de or­ganism. Îngheţata conţine 15 sub­stanţe chi­mice. Înainte, înghe­ţata se făcea din gălbenuş de ou, lapte, miere şi vanilie sau fructe. Poate oricine să-şi facă înghe­ ţată acasă!

* Mezelurile afumate sunt un ade­vărat dezastru pentru sănătate! La ora actuală, industria de prelu­crare a cărnii importă până şi… fum! „Fumul” este o soluţie în care se in­troduc mezelurile res­ pec­ tive, numai că este can­ ceri­ genă… Şi aţi văzut ce incidenţă are cancerul de colon la ora actuală! Ele nu sunt afumate tra­ di­ ţional, pentru că asta ar necesita us­care, dezin­ fec­ ţie, presupune timp pentru aroma­ tizare şi multe lemne sau ru­ meguş – deci, costuri supli­mentare şi cantităţi mai mici de pro­dus finit.

* Brânza topită, în special cea cu arome de şuncă, ciuperci etc., care sunt de ori­gi­ne chi­mică.

* Conservele, inclusiv cele de post.

* Alcoolul inferior, făcut din tot felul de chimicale, berea – care nu mai este produsă din malţ şi hamei, ca pe vre­ muri!

* Prăjelile sunt adevărate „bom­­­be” cu efect întârziat pentru orga­nism, deoarece prin prăjire la tem­peraturi înalte se sintetizează anu­miţi compuşi can­ cerigeni din ulei, mai ales dacă este folosit uleiul rafinat!

* Cafeaua şi tutunul trebuie re­duse treptat, până putem renunţa la ele din proprie voinţă. O cafea mică nu a omorât pe nimeni, dar sunt oa­meni care beau cafea în loc de apă – 1-2 litri pe zi, ceea ce este foar­te mult! Şi cred că n-are rost să amin­tesc aici efectele fumatului asupra orga­nis­mului!

* Şampania pentru copii este un produs fără rost, de „fiţe”, plin de substanţe chimice, care nu ar trebui con­su­mat de copii!

* Zaharina şi înlo­ cuitorii ei nu au ce căuta în bucătăriile românilor! Se ştie de mult că zaharina este can­cerigenă, deci nu ar trebui consu­mată. Oare de ce se mai produce?…

* Alimentele încălzite sau gătite la microunde sunt la fel de pericu­ loa­ se. Toţi nutrienţii valoroşi din ali­ mente (enzime, vita­ mi­ ne, micro­elemente) sunt distruşi sub influenţa microundelor, deci nu mai mân­ căm altceva decât… balast! Dacă încăl­zim morcovii la microunde, de e­xem­plu, tot caro­ tenul este distrus!

Alimente benefice persoanelor cu diabet sau afecţiuni pancreatice

* Pâine neagră sau integrală, cartofi sau orez; l Paste făinoase; l Carne slabă (vită, oaie, iepure, pui sau curcan de ţară) – fiartă sau la grătar; peşte oceanic; l Lac­tate şi brânzeturi; l Fructe de sezon (toate fructele!) – echiva­ len­ tul a 1/2 de kg pe zi, sâmburi de caise şi de măr. Bolnavii tre­buie să-şi asigure nevoia de dulce din fruc­te şi legume: prune, struguri, caise, piersici, pere, mere, morcovi; l Zarzavaturi crude – 250 g pe zi; l Legume crude (în special cele care conţin sulf) – 250 g pe zi, ca atare sau sub formă de salate; l Ouă fierte – trei pe săptămână, pentru sulful din gălbenuş; l Vin roşu, sec – un pahar la două zile – pentru bogăţia lui în vitamine şi săruri minerale; l Ulei de măsline şi ulei de floarea-soarelui, obţi­nute prin presare la rece; l Ciocolată neagră (85% cacao) – o tabletă pe zi; l Cacao – 1-2 linguriţe pe zi (atenţie, nu cacao degresată!); l Ciu­perci; l Nuci, alune, fistic, migdale – ne­prăjite!; Scorţi­şoară – 1 g pe zi; l Mie­re (în loc de zahăr) – 2-3 linguriţe pe zi (mie­rea conţine zinc, absolut necesar în pro­cesul de producere a insulinei); l Ce­reale – de preferat integrale: grâu, orz, ovăz; l Mămăligă; l Murături; l Post – mi­ni­mum 3-4 zile pe lună (fără carne); l MIŞ­CARE – cel puţin doi kilometri zilnic.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.