• Agricultura românească se transformă. Fermierii adoptă tehnologii noi, pentru a reduce costurile de producție și pentru a face față schimbărilor climatice. Acolo, în câmp, se petrec lucruri pe care publicul larg, beneficiarul final al alimentelor, nici nu le bănuiește. Ca să mai contribui cu un strop la cunoașterea acestor realități, m-am dus la un eveniment agricol desfășurat recent la o fermă din județul Călărași •
Investiții publice la tot pasul
Un telefon primit miercuri seara, de la jurnalistul de presă agricolă Tudor Calotescu, mi-a făcut programul pentru a doua zi. „Vii la Călărași, la o demonstrație cu niște semănători no till?” Am zis „da”. Joi dimineața iată-mă în drum spre comuna Alexandru Odobescu, din județul Călărași, în postura de pasager, admirând operele de infrastructură rutieră, inimaginabile în trecut, care înconjoară de acum Bucureștiul. Țara noastră s-a dezvoltat cum nu ne așteptam în urmă cu două decenii: avem autostrăzi cu inele de legătură, avem cartiere rezidențiale răsărite în locuri virane, cu parcuri fotovoltaice în apropiere. Orb să fii, neumblat câtuși de puțin în afara casei, lucrat mental de propaganda anti-europeană și anti-românească revărsată pe rețelele de socializare, ca să nu vezi, să nu conștientizezi, să nu accepți progresul civilizațional al României, după aderarea la Uniunea Europeană. Cred că nu a fost uitată expresia asta din discursurile comuniste/ceaușiste: „Vom ajunge pe noi culmi de progres și civilizație”? Am ajuns, dar nu datorită regimului totalitarist de dinainte de 1989, care, drept vorbind, ne-a dus, finalmente, la înapoiere și sărăcie, ci datorită Uniunii Europene, care a pompat peste o sută de miliarde de euro ca să ne dezvoltăm și să ne creștem nivelul de trai. Unii răspund: „Da, d-le, dar uite că dezvoltarea asta ne costă și pe noi, ca națiune, am urcat datoria publică până la cer”. Datoria este reală, dar nu o putem pune integral pe seama cofinanțărilor pe care statul român le-a acordat pentru proiectele europene. Miliarde și miliarde de euro împrumutate sau oferite de stat s-au dus, de-a lungul anilor, pe sinecuri, pe privilegii, pe proiecte inutile sau dubioase, au fost subtilizate, drenate te miri unde. Există un preț al progresului, firește, dar pe lângă asta, conducătorii noștri au încărcat otova nota de plată! Dar să revin la agricultură, un sector economic care beneficiază de vreo trei miliarde de euro de la bugetul european, în fiecare an, bani nerambursabili.
Magicele semănători
Ferma Ellia, comuna Alexandru Odobescu, județul Călărași. Proprietar, Cătălin Tudor. Suprafața lucrată, 230 de hectare. O fermă mai degrabă mică, dacă ne raportăm la fermele de mii și zeci de mii de hectare din Câmpia Bărăganului. Cătălin se află însă în avangarda agriculturii românești. A renunțat, de doi ani, să mai are terenul agricol și, mai mult, a ales să folosească soluții biologice pentru a fertiliza solul și pentru a combate bolile și dăunătorii. Pentru asta, și-a cumpărat două semănători speciale, echipate în așa fel, încât semințele sunt injectate direct în pământul care nu suferă nicio lucrare. Adio, brazde! „No till”, pe englezește. Semănătorile acestea execută, în același timp, și operațiunea de fertilizare. Seamănă și aplică îngrășăminte într-o singură trecere. Avantajele sunt multiple. În primul rând, fermierul reduce consumul de motorină la hectar, nemaifiind nevoit să efectueze cu utilajele alte lucrări. Nu mai ară, nu mai revine ulterior, ca să aplice fertilizanți. „Am nevoie de numai 5 litri de motorină pentru un hectar. Cheltuiesc numai 50 de lei”, mă asigură Cătălin. În al doilea rând, fermierul evită tasarea solului cu roțile utilajelor, care se întâmplă atunci când sunt efectuate mai multe lucrări agricole, în momente diferite ale sezonului agricol. Acum, utilajul trece o singură dată și rezolvă aproape totul, până la recoltare. În al treilea rând, dacă pământul nu mai este întors cu brazda, sunt șanse mai mari ca apa să fie reținută în sol, spre beneficiul plantelor, în sezoanele secetoase. E clar: noile tehnologii sunt rezultatul anilor de cercetare din institute, universități și companii, pentru a da un răspuns provocărilor economice și climatice. Semănătorile acestea nu sunt ieftine, costă 2-300.000 de euro. Fermierul nostru a reușit însă să obțină o finanțare europeană și astfel să le aibă în ograda lui. Joi, 1 Octombrie, zeci de fermieri le-au văzut în funcțiune, într-un exercițiu demonstrativ. În apropiere, am vizitat și o solă unde, în Septembrie, a fost semănat grâul după o cultură de rapiță, recoltată în Iulie. Plăntuțele verzi abia răsăriseră, tremurătoare în vântul aspru de toamnă, printre tulpinile albe, retezate, ale rapiței. Un mix de verde și alb, pe întinsul câmpiei, de neimaginat până la introducerea acestor noi tehnologii, care elimină arătura. Priveliștile acestea devin însă tot mai familiare în Bărăgan.
BioPlugul în acțiune
La câțiva kilometri depărtare, se răsfață, în soarele de Octombrie, o cultură de floarea-soarelui, ajunsă aproape la maturitate. Floarea-soarelui în mijlocul toamnei? Cine a mai pomenit așa ceva? Peisajul agricol românesc, mai ales în zona marilor câmpii, se schimbă. Ciclurile agricole sunt reconfigurate. Floarea-soarelui din aceste sole a fost semănată pe un teren de pe care a fost recoltată în Iunie o cultură de orz. Semințele negre au fost introduse prin tehnolgia no till, direct între paiele retezate. Plantele au crescut până la stadiul actual: viguroase, cu frunze cărnoase și capituluri (discuri) mari, pline de semințe. Jos, sunt încă vizibile paiele de orz. Acestea sunt transformate, topite lent, cu ajutorul unei soluții numite „BioPlug”, amalgam de microorganisme și enzime care accelerează procesul de descompunere al paielor. Rămân în urmă substanțe minerale, care sunt absorbite de plante. O soluție deșteaptă, vândută în pungă sau în bidon, care elimină din uz pesticidele. Da, tot mai mulți fermieri renunță la aplicarea masivă de pesticide chimice, de sinteză, în favoarea unor soluții ecologice. Pun la treabă ciuperci și bacterii bune care atacă ciupercile și bacteriile nocive pentru culturi. E un război invizibil dus acolo, între rândurile de floarea-soarelui sau de porumb, pentru a obține recolte bune, cu ajutorul unor aliați naturali. Natură contra natură, noul trend în agricultura lumii.
Brutăria din sat
Fermierul Cătălin Tudor a mai luat o decizie importantă: transformă recolta de grâu în pâine. Pentru asta, a cumpărat o moară de fabricație românească, din județul Neamț. Făina o transportă la brutăria proprie din satul călărășean. O construcție nouă, bine utilată. Da, aici ai șansa să mănânci o pâine caldă, obținută din grâul cultivat chiar pe câmpurile din împrejurimi. „La moară, obțin vreo 400 kg de făină pe oră. La brutărie, vreo 3.000 de pâini, zilnic. Folosesc și făină de la alți producători, nu numai de la mine. Pâinea o distribui la magazine sătești. Preparăm și plăcinte cu brânză”, îmi descrie fermierul lanțul de producție. Mirosul de pâine coaptă, caldă, aburindă, îmi adie pe la nări. Sunt entuziasmat, fiindcă rar mai găsești brutării prin satele Bărăganului. În împărăția grâului, franzelele vin cu mașina, de la fabrici din orașe. Acestea sunt obținute tot din grâu românesc, nu din aluat congelat, așa cum susține o teză propagandistică înfiptă în mintea multor români. Dar pâine caldă, scoasă din cuptorul brutăriei locale, nu găsești în multe sate, fiindcă nu mai sunt brutării locale. Cătălin Tudor e un caz demn de admirat și un exemplu bun de urmat de alți fermieri. Agricultorul de nouă generație a înțeles că singura lui șansă este să adopte noile tehnologii, beneficiind și de fondurile europene, și să integreze producția de grâu din câmp. Numai așa poate răspunde provocărilor economice și climatice, care pun simultan presiune pe sectorul agricol. Cu fermieri ca el, agricultura României are viitorul asigurat.
Fotografile autorului
