Localele pe viață și pe moarte

Campania pentru localele anului 2020 a fost una total atipică. Pandemia a blocat manifestările „clasice” pentru o asemenea acțiune. Mitingurile cu băi de mulțime pentru candidați au fost interzise, iar „tradiționalele” ospețe cu „mici și bere pentru popor” au dispărut. În locul chiol­ha­nurilor în care își „vrăjeau” în direct susținătorii (eventual stimulați și cu „atenții” simbolice), candidații au trebuit să găsească alte căi de a ajunge în atenția electoratului. Mij­loacele mediatice și producătorii de materiale pu­bli­citare au fost mai mulțumiți ca niciodată. Reclamele le­gate de „realizări și proiecte” au inundat televiziunile, in­ternetul și ce a mai rămas din presa scrisă. Au fost fa­vo­rizați primari și consilieri locali în funcțiune, care – pentru a fi realeşi – au utilizat din greu fondurile aflate la dis­po­ziția instituțiilor pe care le conduc. Niciodată Capitala și alte orașe ale țării nu au arătat mai frumos și mai curat ca în prezentările (plătite din banii cetățenilor), reluate la ore de maximă audiență, de la diversele de tele­vi­ziune. După revărsările idilice de imagini, locuitorii ma­rilor orașe ar trebui să voteze cu ochii închiși adminis­tra­țiile existente, care – timp de patru ani – i-au fericit cu atâ­tea realizări edilitare. E drept, când deschid ochii, mulți văd altceva, dar majoritatea candidaților la realegere au grijă să vorbească de „marile proiecte” cu care îi vor bucu­ra în viitor. Cele ratate în mandatul trecut nu s-au realizat din vina guvernului (care n-a alocat suficiente resurse) și a opoziției, ce, prin manevre meschine și re­cla­mații la „organele judiciare”, a blocat bunele intenții ale „păstorilor” comunității. În micile localități, „chestiu­nea” este mai simplă, primarii fiind un fel de „șefi de trib” care controlează viața tuturor celor din „turma” lor. Edilii din zonele rurale nu sunt schimbați, în genere, în funcție de ascensiunea, în plan național, a unui partid sau a altuia, ci – mai degrabă – schimbă ei partidul, în funcție de aceas­tă ascensiune. Ei știu foarte bine că primăriile sau consiliile locale de aceeași culoare cu formațiunea politică ajunsă la guvernare au acces mai facil la fondurile de dezvoltare drenate de administrația națională. Traseismul este o caracteristică definitorie a scenei politice românești.

Chiar dacă a fost afectată dur de pandemie, campania localelor din 2020 nu pare a fi adus mari transformări în „obiceiurile pământene”, legate de bătăliile electorale din ultimele trei decenii. Și totuși, în ciuda modificărilor formale de desfășurare – impuse de primejdia infectării cu Covid-19, ea este atipică dintr-o perspectivă mult mai adâncă pentru viitorul țării. În 2016, cel mai mare partid din România, PSD-ul, a reușit o victorie zdrobitoare, com­parabilă cu cele ale FSN-ului (din care se trage), ob­ținută în anii ‘90 ai secolului trecut. PSD-ul a câștigat majoritatea absolută a administrațiilor locale și cea mai consistentă posibil majoritate parlamentară. Victoria a fost garantată de cel mai populist program de guvernare cunoscut vreodată de țară, un program ce revărsa „o ploa­ie de aur” asupra cetățenilor și dădea libertate autorităților locale să își gospodărească cum voiau resursele. Moti­va­ția populismului deșănțat o știe de acum toată lumea. Li­derul partidului, Liviu Dragnea, a impus diversiunea ge­ne­rozității sociale, pentru a-și acoperi tentativa de subor­donare politică a Justiției, cu care avea mari probleme. Nereușita tentativei a obligat partidul să încerce aplicarea „programului”, deși acțiunea a dus la tăierea masivă a fondurilor de dezvoltare ale țării, la stoparea majorității investițiilor în proiecte esențiale. Pandemia a dezvăluit brutal cât de precare au ajuns sistemele instituționale și structurile în funcțiune ale statului român, lăsate în paragină de foștii lui cârmuitori pesediști. Iar libertatea acordată autorităților locale în alocarea și distribuirea fondurilor de dezvoltare a dus, din aceeași perspectivă de „partid”, la tot felul de abuzuri, cheltuieli haotice și co­rup­ție generalizată. Cu excepția fondurilor UE – ne­ac­ce­sate, pentru că nu pot fi deturnate arbitrar – majoritatea ve­niturilor alocate de la bugetul statului au fost „înghițite” de contracte „cu adresă”, pentru proiecte aberante, de „răs­plăți” pentru clienți și administratori incompetenți dar fideli șefilor, pe manifestări de fațadă, menite să ia ochii cetățenilor. După 2016, PSD-ul și-a dat jos masca, dez­vă­luind faptul că, în realitate, este o grupare oligarhică, organizată în vederea apărării intereselor particulare de dominație ale șefilor lui și ale clientelei lor. Amenda a venit după înțelegerea de către electorat a consecințelor populismului diversionist al „dragnismului”. PSD-ul a pierdut europarlamentarele și prezidențialele din 2019 și, în final, a pierdut și guvernarea ce ducea România spre o catastrofă social-economică majoră. Ieșirea de la guvernare a dat însă grupării un „respiro tactic” pentru re­or­ganizare, în vederea alegerilor locale și parlamentare următoare, pierderea lor însemnând, practic, prăbușirea „partidului” și – mai ales – respingerea manierei lui „po­litice” de a guverna. PSD-ismul dragnist a împins elec­toratul să aspire la o schimbare radicală.

„Localele” au devenit, în acest context, o țintă fun­da­mentală pentru „marele partid”. Noua atitudine a elec­to­ratului a accentuat fenomenul traseismului, pe care PSD-ul l-a stimulat cu entuziasm în 2016. Sute de primari ai săi au trecut, acum, în preajma alegerilor, la PNL, aflat la gu­vernare, sau la alte partide mai puțin compromise. PSD-ul s-a regăsit amenințat în „baza sa de masă”, adică în primăriile micilor localități în care, după cum se știe, alegătorii își urmează edilul. Nici în centrele urbane, în care electoratul este mai informat și, în consecință, mai atent cu „realizările” reprezentanților săi, nu stă prea bine. Dezvăluirea matrapazlâcurilor a schimbat atitudinea a destui cetățeni ce acceptau, până acum, spectacole de „sunet și lumini” sau „borduriadele” primarilor PSD-iști. „Par­tidul” a trecut, din această cauză, la o „campanie mur­dară”, cu ponegrirea fără scrupule a adversarilor săi, cu inventarea de „probe” împotriva lor, cu lansarea de zvo­nuri false despre moralitatea și cinstea acestora. Îl ajută o formidabilă armată de mercenari mediatici, plătită din greu din „fondurile de avarie” strânse în ultimii ani de mandat de către PSD. Campaniile murdare implică însă riscuri și pot avea, la electorat, efecte perverse. La dis­pe­rare, însă, formațiunea celor mai bogați oameni ai țării ape­lează la absolut toate mijloacele, inclusiv la descu­ra­jarea, sub pretextul pandemiei, a prezenței la vot. Liderii PSD au înțeles mai bine decât oricine că rezultatul lo­calelor este esențial pentru supraviețuirea formațiunii lor.