
În ultimii ani, n-a fost tocmai ușor pentru alegătorul obișnuit să realizeze dacă un vot pe care l-a dat, la un moment anume, a fost mai degrabă bun sau mai degrabă prost. Cu excepția punctuală a anilor de criză, din jurul lui 2010, România a dus-o constant mai bine: banii pompați de Uniunea Europeană, investițiile locale și străine și creșterea, în sine, a Produsului Intern Brut al țării au produs schimbări importante – s-au modernizat orașe, s-au reparat drumuri, au apărut fabrici noi, în locul celor închise în urmă cu 30 de ani. La fel, salariile au crescut, ușor-ușor, de la cele mai mici până la cele mai mari, acoperind o parte bună din distanța uriașă care ne despărțea de Occident înainte de aderarea la UE. Ei bine, tot acest progres a ascuns, de multe ori, situații grave, de stagnare și de degradare a unor lucruri fundamentale. Vorba proverbului: „din afară vopsit gardul, înăuntru, leopardul”. Iar cel mai clar exemplu în acest sens este situația Capitalei la capătul celor patru ani de mandat ai Gabrielei Firea. Un oraș înghețat, la propriu, în care, numai în ultimele săptămâni, în jur de 2.700 de imobile din sectoarele 2, 3, 4 și 5, în majoritate blocuri, au rămas fără apă caldă și cu caloriferele călâi, la început de decembrie! La final de 2020, în plină criză sanitară – care cere, implicit, o igienă cât mai strictă, oameni obișnuiți, cercetători, profesori sau șefi de multinaționale, deopotrivă, își fac toaleta încălzind, ca pe vremea de tristă amintire a lui Nicolae Ceaușescu, cratițe de apă pe aragaz.
Cum s-a ajuns aici? Risipind banul public vreme de 30 de ani, fără să se facă investiții majore în infrastructura energetică a Capitalei, împărțind funcții „călduțe” camarilei de partid, incapabilă să facă planuri și să atragă bani europeni pentru lucrările costisitoare, ignorând, cum s-a întâmplat vara aceasta, realitatea, de dragul câștigului electoral (lucrările de întreținere a țevăraiei ar fi deranjat alegătorii, așa că au fost lăsate pentru la anul). Și, mai grav decât toate, mascând tot acest dezastru (care venea implacabil și despre care specialiștii în energie vorbesc deja de ani de zile) cu bani aruncați pe nimicuri, pe spectacole de prost gust, pe iepurași siniștri, pe garduri inutile, pe borduri supraetajate în batjocură.
Pentru toate astea și pentru un vot dat cui nu trebuie, la un moment anume, decontul a venit acum: realitatea e atât de evidentă, încât nu mai poate fi ignorată nici de cel sărac, nici de cel bogat, nici de cel care stă toată ziua cu nasul în știrile politice, nici de cel dezinteresat de votul său. În Capitală, apa curge la fel de rece și pentru unii, și pentru alții. Nici măcar cei cu centrale de apartament nu pot sta liniștiți: conductele de apă rece și cele de gaz nu stau nici ele mai grozav, oricând poate plezni conducta și în Nord, și în Cotroceni, și în Dorobanți… Evident că problemele de azi sunt vechi de zeci de ani, iar responsabilitatea e disipată de-a lungul timpului. Cert e, totuși, un lucru: Bucureștiul a pierdut patru ani esențiali în mandatul Gabrielei Firea, când nu s-a făcut absolut nimic pentru remedierea situației, iar banii uneia dintre cele mai mari și mai bogate capitale europene s-au dus pe „sclipici”. Aici nu mai e vorba de gargară electorală sau de priorități pe care unii le acceptă, iar alții nu: Bucureștiul a ajuns la nivelul nevoilor primare ale civilizației. A ajuns să se bucure de un duș fierbinte și de un calorifer cald în ajun de Crăciun!