Sufletul Crăciunului

Fiecare lună a anului are frumusețea și bucuria ei. Dintre toate însă, decembrie se desprinde, se înalță până la ceruri, coborând apoi printre pământeni, spre a-i ferici.
Oamenii mari au acum ochi și suflet de copil. Se apropie cu emoție adâncă de verdele bradului, și cu mâini tremurânde, anină în crengile lui un globuleț colorat și-un gând bun.
Mica flacără a lumânării, alături de icoană, încălzește sufletele (alteori împietrite, poate) și, oprind, pare-se, timpul în loc, ne aduce aproape ființele dragi. Simțim pe mâini, pe obraji, pe frunte, pe inimă, mângâierea duioasă, tandră, încărcată de putere a mamei, aflată departe, poate în ceruri, îi vedem privirea blândă, curată, dăruită nouă până la ultimul strop.
Simțim pe umeri mâna prietenilor în care am avut încredere.
Focul jucăuș încălzește și luminează încăperea.
Săniile își croiesc drum prin zăpada imaculată. Pe porțile deschise, primitoare, intră colindătorii și glasurile lor se înalță de la ferestre până dincolo de nori. Întregul univers vibrează.
Pentru ca bucuria să fie întreagă, prin văzduh, călătorind printre stele și printre brazi, o sanie trasă pe întrecute de reni străbate depărtările, aducându-l pe Moșul drag. Îl așteptăm cu aceeași vie nerăbdare, la toate vârstele, uitând de limite, de timp și de spațiu. Trăind doar clipa aceasta plină de farmec, contopindu-ne cu cei ce sunt și cei ce au fost, alcătuind o singură inimă mare, caldă, frumoasă și adevărată: sufletul viu al Crăciunului.
MIRUNA ZOICAȘ – Ploiești
Creanga de prun
Zăpada acoperise totul. Era o iarnă ca-n poveștile rusești. În casele oamenilor, dar mai ales în sufletele lor, în acea noapte de mare taină cobora din înaltul cerului o rază dintr-o stea. Era steaua care ne încălzește, ne luminează și ne călăuzește sufletul de două mii de ani încoace.
Era noaptea de Crăciun – Nașterea Mântuitorului Hristos. În căsuța de sub poalele pădurii de salcâm licărea o lumină: era flacăra unei lămpi agățată-n cui, scânteia focului din vatră și bucuria de nestăpânit a celor trei copii ce se învârteau în jurul unei crenguțe de prun, împodobite pentru ei mai frumos decât brăduțul pe care și-l doriseră și nu-l putuseră avea.
O, brad frumos, o, brad frumos…
Fetița cu codițe aurii sărea într-un picior și strângea în brațe o păpușă din petice. Băiețelul cu cârlionți dădea bice de zor căluțului de lemn, pe care încălecase și care se încăpățâna să o ia din loc. Al treilea copil eram și sunt eu.
E iarăși Crăciunul. În casă, miros de cetină de brad, clinchet de clopoței, colinde… Sub pom, Moș Crăciun a lăsat daruri pentru toată lumea. Mă aplec și eu să-mi iau darul pe care-l primesc în fiecare an: o crenguță de prun, împodobită cu amintiri și… doruri.
ANDREEA POPOVICI – Bacău
Iubirea, mai presus de orice

Viața este un miracol. Fiecare zi care începe împrăștiindu-și geana de lumină peste lume este un dar pe care divinitatea, în nemărginita ei iubire, îl revarsă peste noi. Suntem un mic univers cufundat într-un ocean de constelații, o lume care poartă în fiecare alcătuire a ei, chipul lui Dumnezeu.
De fapt, divinul este în fiecare dintre noi, suntem zămisliți din iubire, iar dacă iubirea crește în noi și dă rod, devenim părtași la minunea creației. Cea mai frumoasă parte a creației este Iubirea. Iubirea de tot și de toate. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de toate cele în care freamătă viața cu susurul ei dulce-amar.
Viața e așa de frumoasă în simplitatea ei, tot ceea ce trebuie să facem e să ne dăm un pas înapoi, să avem o privire de perspectivă asupra ei, să o privim cu lumină, și nu cu umbră, făcând abstracție de lipsurile, neajunsurile, sărăcia sau degradarea morală a unora dintre noi.
Dacă există iubire, există înțelegere și toleranță, există respect, și toate astea îți dau putere.
Dăruiți iubire, oameni buni! Să avem milă și înțelegere față de aproapele nostru, să omorâm fiara din noi, să lăsăm binele să se separe de rău, să-i ajutăm pe cei cu mai puțin noroc, cu mai puțină putere, cu mai multe nevoi decât noi.
E capăt de an, sărbătorile trec și vin, încărcând lumea de mai multă lumină. E minunat să petreci împreună cu familia ta, să le faci bucurii celor dragi, e divin să dăruiești. Acum, poate mai mult ca oricând, tot ce e mai bun în noi se ridică la suprafață. Să extindem această stare benefică și asupra celor nefericiți. Să trăim bucuria darului împărțit cu cei care nu cunosc sărbătoarea și bucuria. Sunt atâția oameni striviți de tăvălugul vieții, sunt atâția copii care n-au zâmbit niciodată, îngeri triști, bolnavi sau fără părinți, zbătându-se singuri în neputință. E imposibil ca iubirea să nu nască iubire și recunoștință!
Vreau să fiu printre primii cititori care-ți urează Sărbători fericite, „Formula AS”! Mi-ai înseninat diminețile, mi-ai întărit credința că suntem un popor binecuvântat de Dumnezeu. Paradoxal, deși majoritatea românilor sunt cumplit de săraci, totuși, suntem atât de bogați sufletește, în fiecare din noi zace un sâmbure de iubire, de compasiune, de înțelegere. Într-o lume cuprinsă tot mai mult de indiferență, tot mai egoistă și înghețată, sufletul nostru viu e mai presus decât sărăcia. E semnul viului, tiparul lui Dumnezeu. Să trăiești, „Formula AS”, ai adus atâta lumină și înțelepciune în casele noastre! Pe măsură ce mă cufundam în universul tău, mi-am regăsit scara valorilor și am învățat ce înseamnă puterea de a dărui.
Sărbători fericite,
DANA MUNTEAN