Conf. Dr. AVRAM FIȚIU (Subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii): „Să părăsim modelul „Grânarul Europei”, care ne ține în sărăcie, și să îmbrățișăm modelul „Hambarul Europei” – ceea ce presupune ca țăranul român să vândă pâine, nu bobul de grâu”

Odată cu formarea noului guvern, credem că a venit, în sfârșit, timpul „leacurilor” pentru bolile cronice ale agriculturii românești. Un subiect care ne stă de multă vreme la suflet și pe care îl propunem spre analiză unui spe­cialist: conferențiar doctor Avram Fițiu, sub­se­­cretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dez­vol­tării Rurale. Originar din Sălaj, absolvent al Fa­cultății de Agricultură din Cluj, predă cursuri, in­clusiv în limba franceză, de Politică Agricolă Co­mună, Agricultură Ecologică, Tehnologii Horticole și Agricole, cooperează cu universități și federații agricole vest-europene. În librării poate fi găsită cea mai recentă carte semnată de Avram Fițiu, cu titlul „Salvarea Fermei Țărănești” – proiectul său de ţară pentru România.

„România cheltuie 20 de miliarde de euro, ca să importe mâncare din țările vest-europene”

– Cum vede un „țăran universitar”, născut în­tr-un sat din Sălaj, bolile și leacurile agriculturii românești? De ce a ajuns România să importe peste 70 % din mâncarea procesată?

– România cheltuie 20 de miliarde de euro, în 7 ani, prin Politica Agricolă Comună, ca să importe mare parte din mâncare din țările vest-europene. Această situație hilară are două motive structurale. Primul motiv este legat de paradigma greșită a securității alimentare, care presupune achiziția de alimente de pe întreg globul, cu prețul cel mai mic (prin ignorarea costurilor de mediu și de sănătate), chiar dacă acestea provin de la distanțe de mii de kilometri. Soluția la această boală economică se numește suveranitate alimentară, îmbrățișată deja de Franța și Germania ca soluţie de autonomie alimentară, şi presupune alimentarea populației cu produse rezultate majoritar din economia locală. Al doilea motiv este legat de comportamentul agro-economic specific țărilor sărace, ce presupune export de materie brută şi import de alimente procesate. Soluția la această boală este să părăsim modelul „Grânarul Europei”, care ne ține în să­ră­cie, și să îmbrățișăm modelul „Hambarul Europei” – ceea ce presupune ca țăranul român să vândă pâi­ne, nu bobul de grâu. O țară care vinde porcul „pe picior”, vițelul „pe picior”, mielul „pe picior”, lem­nul „pe picior” și resursele minerale brute este con­dam­nată să rămână o țară săracă, pe modelul Afri­cii. Ieşirea din sărăcie se va putea realiza prin le­gali­zarea unui milion de gospodării țărănești ca Cen­tre de Prelucrare pentru produse agroalimen­tare. Propun noțiunea de Gospodărie Familială Ță­rănească, ce are o valență istorică pentru circa un milion de gospodării, respectiv noțiunea de „Fer­mă Familială”, pentru unitățile agricole și agro­alimentare organizate doar pe funcție econo­mică.

„Ca să ai drepturi ca țăran ar fi trebuit să existe o „Lege a Statutului Țăranului”, ca în toate țările vest-europene”

– Câte gospodării sau ferme are România?

– În 1989, România avea circa 4,3 milioane de gospodării țărănești, dar în 31 de ani, fără o politică structurală a statului, s-a ajuns să mai avem în jur de 800.000 de gospodării și ferme agricole. Dacă nu se va interveni prin măsuri structurale, ca în țările vest-europene, până în 2027 vom mai pierde câteva sute de mii de gospodării.

– Ce drepturi are astăzi un țăran român și cum poate fi ajutat să reziste?

– Ca să ai drepturi ca țăran ar fi trebuit să existe o „Lege a Statutului Țăranului”, ca în toate țările vest-europene, or, la noi nu există așa ceva. Când nu știi cum te cheamă, și ți se zice ba că ești țăran, și de regulă în sens peiorativ (Măi, țărane), ba că ești fermier, ba agricultor, ba exploatant agricol, atunci evident că nu ai drepturi. Nu ai drept la pensie și servicii de sănătate, deși sunt peste un milion de tineri țărani ce nu cotizează în sistemul de pensii și CAS. Nu ai drept la un statut social în societate, dacă nu știi cum te cheamă prin lege. Ești doar o biată frunză în bătaia vântului! Definirea funcțiilor socio-culturale, socio-economice, socio-politice și ecologice ale țăranului în societatea rurală, ca funcții de supraviețuire, conservare și dezvoltare a spațiului rural, se face prin definirea statutului economic, statutului fiscal, statutului cultural și statutului ecologic.

„România a ajuns, în ultimii 31 de ani, o țintă predilectă a fenomenului land-grabbing (înșfăcare de pământ)”

– Un poverb românesc spune „să-ți faci vara sanie și iarna plug”. Pentru plug e nevoie să ai ce ara. Or, România a devenit „campioană” eu­ro­peană la vânzarea pământului. La pol opus se află Franța, cea mai puternică țară agricolă europeană…

– În ultimii 31 de ani, România a ajuns o țintă predilectă a fenomenului land-grabbing (înșfăcare de pământ), printr-o legislație excesiv de liberală, care privește pământul „ca marfă” și permite vân­za­rea discreționară a acestuia, fără a ține cont de inte­resele legitime ale comunităților interesate, sau de obiectivele strategice ale statului. Țările euro­pe­ne au o adevărată politică de protejare a tere­nu­rilor agricole și silvice, pentru tinerii agricultori. Sta­tul vest-european își exercită dreptul de preem­țiu­ne la cumpărare de teren agricol, în funcție de obiectivele strategice ale politicii publice naționale. Fiecare țară membră a Uniunii Europene a creat agenții naționale și/sau regionale, care intervin și controlează politica publică funciară, prin două mecanisme de menținere a fermei familiale țără­nești ca nucleu de bază al agriculturii europene. În timp ce Franța a creat o multitudine de meca­nisme de protecție a patrimoniului funciar, fiind cam­pioa­na Uniunii Europene la protejarea gliei franțuzești, România se află la polul opus și are foarte multe hibe, permițând acțiuni speculative la scară indus­trială. În Franța, sunt obligatorii condițiile refe­ri­toare la nivelul minim de pregătire agricolă. În România, nu s-au impus restricții față de nivelul de pregătire al cumpărătorului. În Franța, sunt obli­ga­torii condițiile referitoare la locuirea în țară a cum­părătorului, pe o durată minimă înaintea cum­părării. România nu a impus condiții legate de locuirea minimală în țară anterior actului de cumpărare. În Franța, un rezident originar dintr-o altă țară U.E., ce nu poate dovedi că a locuit între 3 și 10 ani în Franța, nu poate cumpăra teren agri­col. România nu menționează acest lucru. În Franța, ca și în alte țări europene, sunt aplicate con­di­ții limitative legate de vânzarea terenului în in­travilan. Străinii pot cumpăra o casă și câteva mii de metri pătrați. În România, terenurile agri­cole din intravilan nu sunt vizate de lege. Se poate vinde și vatra satului!

„Agricultura ecologică trebuie să reprezinte 50% din toată agricultura, până în 2030, pentru zonele montane și colinare”

– Când vorbim despre sărăcie, ne gândim, mai ales, la bătrâni, la bolnavi, la șomeri. Intră și țăranul român de azi pe această listă?

– Un studiu al Academiei Române a arătat că pur și simplu zonele de sărăcie ale mediului rural se suprapun la perfecțiune cu harta fermelor in­dus­triale, cu zonele cele mai poluate din țară, cu satele cu cea mai mare criminalitate în mediul rural și cu harta votului popular de culoare roșie, pesedistă.

– Ultima „modă” legată de lucrul pământului este agricultura ecologică. Poate România să năzuiască la ea?

– Putem fără probleme, dacă avem inteligența de a valorifica la nivel european un potențial uriaș de produse de nișă (locale, ecologice, tradiționale, mon­tane) și prin promovarea unei agriculturi du­rabile (tradițională, integrată și ecologică). Trebuie să facem promovarea și susținerea publică a agri­culturii prietenoase cu mediul, respectiv să extin­dem agricultura ecologică în zonele montane şi colinare. Această agricultură trebuie să reprezinte 50% din toată agricultura, până în 2030, pentru zo­nele montane și colinare, și de 10 % în zonele de câmpie. De asemenea, putem fi campioni dacă introducem un instrument de măsurare a nivelului rezidual de substanțe toxice în alimente; dacă intro­ducem un instrument de măsurare a calității nutri­ționale a alimentelor; dacă introducem hrana ecolo­gică în instituțiile publice (școli, spitale etc), într-o proporție de 30% până în 2027. Ne trebuie un program politic aliniat, ca obligație printr-o direc­tivă europeană. În acest scop, avem obligația de a declara gospodăria familiei țărănești montane ca element de excepție culturală (depozitar de patri­moniu cultural ancestral), în negocierile europene. UE așteaptă ca țara noastră să valorifice resursele genetice locale, prin declarare de rase și populații locale, ca elemente de patrimoniu cultural.

– Există în România rase locale de animale unice în UE?

– În Catalogul Oficial European și în Registrul de Rasă de la Bruxelles, guvernul român trebuie să introducă rapid bivolul, porcii Mangalița și Bazna; vaca Brună de Maramureș, oile Carpatină și Ți­gaie; Calul Huțul și Semigreu etc. Nu putem uita al­bina carpatină, cânepa românească, cerealele lo­cale, pomii, legumele și viile. Suntem obligați să ur­mărim strategia europeană de la furcă la fur­cu­liță (circa 1000 de miliarde de euro la nivel euro­pean, între anii 2020-2030), prin care trebuie să dispară intermediarul dintre țăran și consumator. Guvernul României este obligat să ac­țio­neze prin strategia europeană de pro­tecție a biodiversității. Numai așa își va merita postul de conducere a moderni­zării țării.