
Una dintre temele mari ale programului de dezvoltare a UE este energia nucleară. Chiar în timpul pandemiei se discută și se iau măsuri privind un „viitor mix” al acestei energii. Șapte dintre cele 13 țări din Uniune apără rolul acesteia. Este vorba de Franța, Ungaria, Polonia, Cehia, România, Slovacia și Slovenia. Apelul acestora, trimis la Bruxelles, este considerat „de urgență”, deoarece nu doresc să fie ocolite de la împărțirea banilor, dat fiind că centralele lor nucleare nu afectează mediul și nu pun în pericol protecția naturii, cum acuză Germania și Austria. Acestea sunt întrebate direct: „Doriți o perspectivă curată și neutră a climei europene? Urmați principiul neutralității tehnologice! Principiu care include centralele nucleare, fie că sunteți sau nu de acord”. Speriată de catastrofa de la Fukushima, de acum zece ani, Germania a decis să-și închidă reactoarele. Noroc cu Franța, al cărei președinte a promis că „viitorul nostru energetic şi ecologic include şi domeniul nuclear”. Decizia recentă a Curții de Justiție a UE, spune și ea: „Construcția de centrale nucleare poate fi sprijinită de stat”. Exact ce își dorea Bucureștiul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă! De notat că Tratatul de funcționare al UE acceptă subvenția de stat în sectorul energiei nucleare. Detaliu pe care „antiatomiștii” îl uită în mod intenționat. Câtă vreme un proiect energetic nuclear protejează mediul, nimeni nu se poate opune construirii unei centrale atomice. Cum s-ar spune, energia nucleară se califică pentru a obține finanțare de la UE, așa că miliardul și jumătate de euro necesar noilor grupuri de la Cernavodă poate fi luat de la Bruxelles, nu extras din sărmanul buget al României. Pentru țara noastră, dezvoltarea de noi capacități nucleare este inclusă în „Strategia Energetică” până în anul 2050, fiind gata să întâmpine schimbările climatice ce ne amenință. Prin „Tratatul de Instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice”, se face un mare pas pentru obținerea de energie, având o serie de avantaje: materie primă puțină, materiale radioactive regenerabile, energia obținută este stabilă, centralele nucleare sunt sigure, există o mare varietate de informații în domeniul proceselor nucleare. Cu toate dezavantajele cunoscute (deșeurile radioactive și posibilitatea unui accident – vezi Cernobîl și Fukushima), energia nucleară rămâne sursa inepuizabilă de energie a lumii de mâine.