
Am vârsta de 80 de ani și am fost diagnosticat de medicul oftalmolog, în urma unei tomografii computerizate, cu această afecțiune, care se manifestă prin faptul că văd liniile drepte puțin ondulate. Afecțiunea s-a manifestat inițial la ochiul stâng, iar apoi s-a extins și la ochiul drept. Altfel, vederea este încă bună. Medicul mi-a spus că încă nu ar fi cazul de operație și mi-a prescris un tratament cu Lutax, Adrusen Mega și Nutrof Total, luate alternativ (medicamente din categoria vitaminelor), tratament pe care îl urmez de circa doi ani. În timp, boala a evoluat puțin nefavorabil, dar nu îngrijorător. Aș dori să aflu dacă există și alte tratamente pentru stoparea acestei afecțiuni, pentru a evita operația. Mulțumesc anticipat!
GHEORGHE R. – București
„Am carotida înfundată de depuneri de colesterol”
Bună ziua. Am vârsta de 87 de ani, sunt singur și nu am cu cine mă consulta ca să ajung la un rezultat pozitiv. Din cauza unor afecțiuni manifestate la nivelul capului, am primit un diagnostic destul de grav: am circulația sângelui îngreunată de colesterolul depus pe carotidă. Medicul mi-a spus că trebuie să se intervină chirurgical pentru curățarea carotidei. Îi rog pe oamenii cu inimă mare și frică de Dumnezeu, să-mi recomande un tratament eficient pentru problema mea de sănătate. Cu mulțumiri,
TRAIAN – Brașov
„Sufăr de polineuropatie senzitivă”
Sufăr de aproape trei ani de polineuropatie senzitivă la tălpi. Medicul neurolog mi-a spus că boala mea e cauzată de un deficit vitaminic. Am urmat tratamentele recomandate, dar fără niciun rezultat. Amorțelile și furnicăturile de la tălpi persistă și am senzația că au început să „urce” pe picioare. Câteodată nici nu pot merge cum trebuie. Știe toată lumea cum e să calci pe un picior amorțit. Vă rog să-mi recomandați un tratament naturist și un regim alimentar pentru boala mea. În ultimii ani am tot mâncat fructe și legume, pentru vitamine, și am ajuns să nu mai suport atâtea crudități. Poate îmi vor răspunde și specialiștii dvs. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!
ILINCA – Galați
„Am picioarele acoperite de o eczemă microbiană”
Dragă „Formula AS”, te citesc săptămânal și, ca pe o prietenă dragă, te rog să mă ajuți să mă vindec de boala de care sufăr: eczemă microbiană. Picioarele mele sunt umflate, roșii și dureroase. Fac tratamentul prescris de medicul dermatolog cu Detralex, Aerius și Furosemid. Noroc că am ieșit acum un an la pensie și am timp de un întreg ritual de îngrijire zilnică: dezinfectez picioarele cu acid boric, apoi pun Oximed și pansez. Cu toate acestea, nu se vede nicio ameliorare. De aceea, îi rog pe cititorii și pe specialiștii dvs. să-mi spună ce pot face pentru a mă vindeca mai repede. Cu mult drag,
LILI – Zimnicea
„Caut un leac pentru dischinezie esofagiană”
Bună ziua. Mă numesc Victor, am 46 de ani și în ianuarie am fost diagnosticat cu dischinezie esofagiană. Am dureri pe tot traseul esofagului. Medicul mi-a prescris Coordinax, dar durerile nu cedează sub tratament. Îmi poate recomanda cineva un leac eficient pentru această boală? Vă mulțumesc!
VICTOR S.
„Sufăr de episclerită cronică. Mă poate ajuta cineva?”
Stimată redacție, sufăr de aproape un an de episclerită cronică. Ochii îmi sunt roșii și dureroși. Tratamentul prescris, pe bază de cortizon, are efect numai pe moment. Mă poate ajuta cineva cu un tratament naturist? Cu mulțumiri,
AURORA S. – Bacău
„Tatăl meu are hidrosadenită supurativă axilară”
Bună ziua. Tatălui meu, în vârstă de 59 de ani, i-a apărut la subraț un furuncul. Pentru că era foarte dureros și nu se spărgea, ca să iasă infecția, a ajuns la medic. I s-a pus diagnosticul hidrosadenită supurativă axilară. A urmat tratamentul prescris, cu Triderm, dar fără niciun rezultat. Nici Mibazonul sau Baneocinul nu au fost de vreun folos. Dacă cineva știe un alt tratament, chiar și naturist, îl rog să îmi răspundă. Vă mulțumesc.
ANDREI – București
„Am poliglobulie și din două în două luni fac flebotomie”
Stimați cititori, sufăr de poliglobulie de cinci ani. Singura soluție pentru mine pare să fie flebotomia – sângerare terapeutică –, care mi se face la spital, din două în două luni. Vă scriu cu speranța că cineva știe vreun tratament pentru această afecțiune. Am 57 de ani și deja m-am săturat de drumurile la spital. Vă mulțumesc.
IANCU D.
„Sufăr de glosodinie”
Bună ziua. Sufăr de glosodinie, care se manifestă cu arsuri la gingii, limbă și buze. Tratamentele prescrise de medici n-au dat niciun rezultat. Știți vreun leac naturist? Vă mulțumesc.
AGNES – București