Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

HORIA MOCULESCU: „Sunt un om vesel. Am convingerea că o viață fără zâmbet e searbădă și… nocivă. Pentru toți”

„Pandemia a «interzis» relația public-artist. Ce păcat!”

Viața pe clape

– Vă numărați printre cei mai iubiți com­pozitori și interpreți de muzică ușoară româ­nească. Decenii întregi, aparițiile dvs. pe micul ecran și în concerte au repre­zentat un regal. Astăzi, unde vă pot în­tâlni cei cărora le este dor să vă vadă?

– De-a lungul a aproape șaptezeci de ani de muzică, nu cred că aparițiile pe scenă sau la televiziune au reprezentat un interes major pentru public sau pen­tru mine. Mult mai importantă a fost alegerea mea de a scrie muzică, pe care s-o cânte interpreții cărora le-am încre­dințat melo­diile. Satisfacția e mult mai mare când un solist de primă mână pri­mește ropote de aplauze, cân­tându-mi o compoziție! Lumea mă cunoaște și mă definește în calitatea mea de compo­zitor. Chiar și atunci când am apărut ca solist vo­cal, mi-am cântat tot propriile melodii (cu o singură excepție: „Și dacă”, melodia lui Vasile Vese­lovski). De altfel, e greu să pot spune dacă în zilele de astăzi publicul te mai poate urmări pe vreo scenă, pentru simplul motiv că pandemia a „interzis” relația public-artist. Ce păcat!

– Cum vă simțiți printre muzicile de azi?

– Îmi place formularea „muzicile de azi”. Societatea s-a remodelat și, odată cu ea, și cânte­cul. Dinamica vieții noastre este alta decât pe vre­mea profesorilor mei sau chiar pe vremea tine­reții mele. Nu veți mai găsi melodii senti­mentale sau drama­tice, pentru simplul motiv că lumea NU MAI ARE TIMP, iar ritmul în care vie­țuim este sugerat de obsedanta tobă mare, din aproape toate cântecele pe care le ascultăm as­tăzi: bum, bum, bum! Este aproape o sărbătoare, dacă prin­tre cântecele, une­le chiar caraghioase sau ab­surde, apare un „Vals” ca acela compus de Smiley. Eu cred însă, în continuare, că su­fle­tul are nevoie și de melodii mai afectuoa­se, așa cum le scriu eu sau mulți alți colegi de-ai mei. De patru ani și jumătate, alcătuiesc o emi­siune la „Radio Româ­nia Cultural”, în fiecare sâm­bă­tă, între ore­le 22.00 și 24.00. Am reușit să pro­pun ascultă­torilor peste 2000 de melodii de muzică ușoa­ră românească, de la Anton Pann și până la crea­țiile tinerilor de astăzi. Direc­torul postului, alături de care prezint emisiunea, Radu Croitoru, este foarte mulțumit de audiență. Așa că am dreptul să spun că mă simt ca acasă, prin­tre toate aceste muzici despre care mă în­trebați.

„Viața mea din afara profesiei a fost una «efervescentă»”

– Cum e să treci din luminile rampei în um­bra lor? Cu ce ați înlocuit eferves­cența de altă­dată?

Cu Nidia, fiica lui

– Efervescența despre care vorbiți mă inclu­dea doar până în urmă cu… cincizeci de ani (!), când aveam o orchestră minu­nată cu care cântam la mare, la „Ambasador” sau „Intercontinental”. În ge­neral, viața mea din afara profesiei a fost una „efer­vescentă”; și probabil că de aceea ma­rea ma­jo­ritate a cântecelor compuse de mine au fost lirice. Spre compensare!

– Există o rețetă prin care bu­curia scenei poate fi mutată în viață? Sunteți un om bucu­ros?

– Sunt un om vesel. Am con­vingerea că o viață fără zâmbet e searbădă și… nocivă. Pentru toți. Nu mi-am mutat bucuria scenei nicăieri. Am scris muzică și mi-am imaginat-o cântată pe… mai multe scene.

– Cum arată o zi din viața dum­neavoastră, domnule Mocu­lescu?

– Nu există un tipar fix al unei zile. Nici chiar în aceste 16 luni „pandemice”, cu toate interdic­țiile, nu cred să fi avut două zile iden­tice. Nu sunt dezor­ganizat, dar nici tipicar, precum cei născuți în zodia Fecioarei, din care cunosc câteva specimene spec­tacu­loase!

– Vă gândiți uneori la viitor? Dacă da, cum îl visați?

La Paris, pe Champs-Elysees

– Problema „viitorului” e vala­bilă pentru alți subiecți intervievați! Nu mă întrebați cum îmi vi­sez viito­rul. Cam cât timp cuprinde viitorul dum­nea­voastră, pentru care vă faceți visuri?

– Ce vă doriți cel mai mult în acest moment al vieții?

– La vârsta mea, dorința de să­nă­­tate e pri­mordială, deși în tinerețe nu realizam ce înseam­nă sănătatea, de aceea am fumat în neștire și am piedut mii și mii de nopți (în ge­neral, cântând). Și îmi doresc ca fiica mea, Nidia, să aibă o viață mai rectilinie decât aceea pe care am avut-o eu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian