– O veste bună face înconjurul țării: Roșia Montană a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Cum se va răsfrânge această victorie asupra guvernării actuale și care ar trebui să fie viitorul sit-ului istoric, care cuprinde exploatări miniere de pe vremea dacilor și romanilor?
– Deși a tergiversat depunerea cererii de includere a Roșiei Montana pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO și pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, guvernul Cîțu va rămâne în istorie pentru acest succes, care a tranșat o veche dispută între o parte a societății civile, istorici și oameni de cultură, pe de o parte, și „Compania Gabriel Resources”, favorizată de unele guverne, de cealaltă parte. Probabil premierul nu a vrut să fie asemănat cu Viorica Dăncilă, care a retras dosarul de includere, sub amenințarea companiei canadiene, care cere despăgubiri la Curtea de arbitraj de la Washington. Iar de acum, chiar va trebui să-și oprească activitatea, pentru că UNESCO recunoaște „vulnerabilitatea sitului și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”, ceea ce înseamnă exact încetarea mineritului bazat pe cianuri, care distruge mediul. În ciuda riscului real de a fi obligat să despăgubească societatea canadiană, guvernul merită aprecieri pentru curajul de a salva un patrimoniu important al României. O parte a opiniei publice, mai ales electoratul USR-PLUS, se va bucura. Doar că, în loc să încaseze redevențe din minerit, statul român va trebui să cheltuiască bani pentru a proteja situl și a crea o infrastructură rutieră și turistică, cea mai sigură sursă de venit pentru locuitorii Roșiei Montane. Șansa investiției într-un viitor cu un potențial imens merită să fie valorificată: un proiect viabil pentru situl UNESCO – Roșia Montana va pune România pe harta culturală a Europei, ceea ce poate aduce câștiguri importante în viitor, și poate da un impuls pentru reabilitarea altor situri de valoare, aflate în prezent în curs de deteriorare. Fără să vrea, guvernul Cîțu ar putea iniția o renaștere culturală, care să relanseze, cu adevărat, România.
– România a marcat, zilele trecute, retragerea completă a trupelor sale de pe teatrele de operațiuni din Afganistan, la capătul a aproape două decenii de prezență militară sub comandament NATO. Ce a însemnat pentru țara noastră această activitate militară externă și ce am câștigat prin participarea militarilor noștri în Afganistan?
– Participând la misiunea NATO în Afganistan, militarii români au câștigat experiență, iar România a câștigat prestigiu și o bună reputație, ca aliat serios și implicat. Nu este puțin lucru pentru o țară pe care guvernanții ei corupți au aruncat-o la periferia Europei și care nu este în stare să repare dezastrul lăsat în urmă de epoca Dragnea. Armata română dispune acum de un corp de militari profesioniști, care se bucură de aprecierea partenerilor din NATO, mai ales a Statelor Unite, o țară care se implică tot mai mult în apărarea acestei zone de frontieră a Alianței Nord-Atlantice. Nu întâmplător, probabil, România ocupă, prin Mircea Geoană, postul de secretar general adjunct al NATO, iar armata română beneficiază acum de o dotare tehnică mult superioară. Experiența acumulată de militarii români în Afganistan nu are cum să nu fie utilă și în plan intern, având în vedere că țara noastră se află la frontiera dintre NATO și spațiul ex-sovietic, unde nu poate fi exclus nici un pericol din partea unui Kremlin agresiv și imprevizibil. Desigur, nu a fost o misiune ușoară, iar România a plătit implicarea în misiunea NATO cu pierderea a 27 de militari, căzuți la datorie. Numele lor s-au auzit cu prilejul ceremoniei organizate pe 21 iulie, la defilarea trupelor românești care s-au retras din Afganistan, la sfârșitul misiunii. Trebuie spus că atât ei, cât și militarii supraviețuitori, ar fi meritat un eveniment mai bine organizat, la sfârșit de săptămână, când bucureștenii puteau participa și ei la defilare, și nu încropit în mijlocul săptămânii, când blocajele de circulație au eclipsat parada militară. Poate merita această elită a națiunii ca domnul președinte să-și sacrifice un weekend pentru militari. Din păcate, la sfârșitul misiunii în Afganistan, rămâne gustul amar al unei retrageri înainte de consolidarea unei democrații funcționale din considerente ce țin exclusiv de politica internă a SUA. Pentru noi, însă, a fost prima misiune NATO care a permis României să se afirme ca un aliat de nădejde, ceea ce nu este puțin lucru.
