
La vârsta de 28 de ani, simțindu-mă foarte rău (stări de oboseală, tulburări de echilibru, sufocări, „nod în gât”), am fost diagnosticată la Spitalul Parhon cu nodul tiroidian dreapta. Mi s-a propus operația, însă nu am acceptat. Am început un tratament cu un medicament pe care trebuia să-l iau zilnic, toată viața. Nu l-am suportat, starea mea de sănătate era din ce în ce mai rea și ca urmare am renunțat la el. După o scurtă perioadă, am avut marele noroc de a afla despre alimentația naturistă și alte proceduri de acest gen. Acum am 55 de ani și, mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt bine, grație unui regim alimentar „curat”.
* Așadar, renunțați la cafea, tutun, alcool, zahăr, pâine albă pentru tot restul vieții; sarea se va înlocui cu sare iodată sau sare de mare, consumată în cantități mici; zahărul se înlocuiește cu miere de albine; pâinea albă – cu pâine neagră sau graham. Cel puțin pentru o perioadă de trei luni de zile, renunțați total la carne, apoi puteți consuma în cantități foarte mici, dar numai carne de vită sau pasăre.
* De asemenea, faceți zilnic câte o clismă, la ora 21 (ultima masă va fi la ora 18). Pentru clismă, puneți o lingură cu rostopască în 2 litri de apă fiartă.
* Puneți în jurul gâtului frunze de varză zdrobită ușor.
* Consumați salate de legume și fructe crude, cartofi fierți în coajă, apoi dați la cuptor 20 de minute. Mâncați ghiveci din legume, pilaf de orez (fără carne), dovleac la cuptor sau fiert. Folosiți mult grâu încolțit și ceai de coada-calului.
* Timp de o lună de zile, luați dimineața, pe nemâncate, o lingură cu polen și o lingură cu miere de albine curată.
* Faceți plimbări zilnice, culcați-vă devreme și evitați cât se poate televizorul. În zilele în care vă simțiți foarte rău, luați la ora 8 dimineața (după masă) 2 tablete de calciu lactic, iar la ora 12 – o tabletă de vitamina A+D2, pentru fixarea calciului. Nu uitați, în caz de sufocare, o lingură de miere de albine vă va fi de cel mai mare ajutor. Dar primordială pentru însănătoșirea dvs. este credința în Dumnezeu. Rugați-vă curat la Dumnezeu, fiți bună și ajutați-i pe cei mai necăjiți decât dvs., țineți post miercurea și vinerea. Vă doresc sănătate!
MIRELA C. – București
„Urinez des și mult” (Răspuns pentru IUSTINA B., F. AS nr. 1453)
1. M-am confruntat și eu cu această afecțiune supărătoare, timp de două luni de zile, fără să-mi dau seama ce se întâmplă. Ajunsesem să scap urina până ajungeam la WC și urinam mult mai des decât dvs. (de 10-12 ori pe noapte); aproape că nu mai dormeam. Derutată fiind de faptul că ecografiile ieșeau perfecte și analizele de urină la fel, dădeam vina pe soluția de Clorocalcin, pe care o folosesc mereu împotriva spasmofiliei. Dacă am văzut că niciun medic nu-mi găsește nimic la rinichi, la vezica urinară ori la uretre, am trecut pe remedii naturiste. Nu ezitați să folosiți următorul tratament, care pe mine m-a scăpat de chinul din fiecare noapte. Beți 1,5-2 l ceai de coada-calului (la o ceașcă de apă se pune o linguriță de plantă și se clocotește la foc mic, timp de 15 minute) pe durata zilei. Să nu vă fie teamă de ultima ceașcă, pe care o veți lua seara, deoarece veți urina în cantitate mare și veți simți vezica descărcată. Senzația de „neterminare” și disconfortul fizic local va dispărea după prima ceașcă de ceai! Vă rog să aveți încredere și să perseverați, căci rău nu vă va face. Vă doresc multă sănătate!
SANDA – Suceava
2. Boala dvs. este tratabilă în următorul fel:
* Timp de trei zile, din 15 în 15 minute, puneți comprese calde pe spate, înmuiate în ceai de coada-calului, la nivelul rinichilor, pe toată partea dorsală, și aplicați deasupra un prosop uscat. Ceaiul de coada-calului se prepară în felul următor: în 1/2 l apă în clocot se pun 4 linguri de coada-calului și se lasă la infuzat (acoperit cu capac) timp de 15 minute.
* Seara, faceți băi de șezut cu apă caldă, în care puneți 1 lingură bicarbonat de sodiu și două cristale de hipermanganat.
* Evitați frigul! Picioarele și spatele să vă fie calde mereu! În 3-5 zile, o să urinați normal. În cazul în care nu vă îngrijiți, boala recidivează și tratamentul se reia. Nu umblați desculță prin cameră, este foarte dăunător.
* Pentru orice eventualitate, luați de trei ori pe zi, pe zahăr sau coajă de pâine, câte 10 picături de propolis 30%, timp de 10 zile, trei luni consecutiv. În cazul în care boala nu cedează, va trebui să faceți analizele necesare de laborator, să vedeți dacă nu cumva aveți colibaciloză (atunci, va trebui să vă tratați cu antibioticul la care colibacilul este sensibil, în paralel cu tratamentul naturist prescris mai sus). Multă sănătate!
MARIA G. – Alba-Iulia
„Am arterită obliterantă și mi s-a amputat un picior” (Răspuns pentru MARIA – București, F. AS nr. 1482)
Pentru arterită se poate face tratament naturist cu tinctură de spânz. Se introduce într-o sticlă de culoare închisă rădăcină de spânz (pulbere), peste care se toarnă alcool de 60°. Se pune la macerat timp de 30 de zile. La o parte de spânz se adaugă 6 părți de alcool. Se pun comprese și se fac masaje ușoare. După folosire, se spală bine mâinile, iar sticla cu tinctură țineți-o închisă bine în dulap. Este toxică! (Tinctura de spânz se găsește și la magazinele naturiste.)
* Eficient este și ceaiul de păducel (flori + frunze) – infuzie concentrată (3 lingurițe cu vârf la o cană cu apă). Se bea fracționat, de-a lungul zilei, cu lingura. Se bea o singură cană pe zi!
* Tinctură de tătăneasă – se ung în fiecare seară picioarele și se pun comprese ziua și noaptea.
* Macerat de usturoi – 8 căpățâni de usturoi se dau prin mașina de tocat și se pun într-un borcan de 3 l. Se adaugă un litru de apă rece și se amestecă bine. Se pot adăuga și două rădăcini de pătrunjel, pentru atenuarea mirosului. Se lasă la macerat 2 ore. Se consumă zilnic 5-10 linguri de macerat. Maceratul se strecoară numai cât se bea o dată.
* Băi de picioare – două mâini de rădăcină și frunze de urzică proaspete se lasă peste noapte în 5 l de apă rece. A doua zi, se încălzește până dă în clocot. Se introduc picioarele în baia cât mai fierbinte și se țin 10 minute. Urzicile rămân în lighean pe timpul băii.
* Tinctură de muguri de plop negru – se consumă 30 de picături, de trei ori pe zi, diluate în ceai.
* Dietoterapie – pâine integrală, carne slabă, ulei de porumb și soia, legume, cereale, brânză de vaci, iaurt, usturoi crud (2-3 căței pe zi), suc de ceapă (10-30 picături pe zi, timp de 30 zile), sucuri de legume (1-2 zile pe săptămână). Alimente interzise: pâine albă, produse de patiserie, dulciuri, fasole, linte, mazăre, cafea, alcool, sare în exces.
GEORGE B.