„Am fost recunoscuți de Uniunea Europeană, înaintea magiunului de Topoloveni”
– Domnule Silviu Zetea, aici, în nordul țării, în Țara Oașului și în Maramureș, prepararea pălincii e o tradiție de-a dreptul nemuritoare. Dovadă sunteți chiar dvs.: ați reușit să faceți un brand internațional din țuica și pălinca de Medieșu Aurit. Cât de veche e această tradiție a pălinciei, în familia dumneavoastră?

– N-aș putea zice chiar că m-am născut, dar de crescut am crescut printre cazane de țuică. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt din pălincia veche a tatălui meu, pe care, copil fiind, îl ajutam cât puteam. Pălincia de aici, de la Medieșu Aurit, a fost construită de tata în 1964. Din păcate, el a trecut prea repede la cele veșnice. Am rămas eu cu mama și n-am avut încotro, am învățat să mă ocup de pălincie încă de când eram elev. De mic îmi plăcuseră lucrurile tehnice, iar asta m-a ajutat mai târziu să perfecționez și tehnologia de distilare. Făceam tot felul de mici inovații, mai îndoiam o tablă, mai sudam un fier. Tradiția familiei noastre e mai veche de 100 de ani: bunicul meu, Ioan Zetea, meșter zidar, și-a construit o pălincie înainte de 1900, la Viile Apei, lângă Seini. S-o fi gândit că are nevoie de un „întăritor”, când se întoarce de la munca dură de zidar. De la el încoace vine tradiția, dar mai mult ca sigur că și el o fi învățat tainele pălinciei de la cei mai bătrâni din familie.
– Fabrica dvs. de țuică seamănă cu un atelier de alchimie medieval, plin de retorte și țevi. Care e secretul obținerii unei pălinci bune?
– Ce înseamnă, de fapt, alchimia? Înseamnă să faci imposibilul posibil. Acum câțiva ani, când am început să fac niște produse din categoria de lux, lumea zicea că am înnebunit. Dar ceea ce atunci părea imposibil, azi a devenit standard pentru pălincia noastră. E nevoie de perseverență, de pricepere, dar și de un dram de nebunie. Secretul e să înțelegi filosofia pălincii sau a țuicii, să știi ce anume trebuie să elimini, ce trebuie să pui în plus, cum să-i dai personalitate băuturii. Asta nu poți face doar că ai citit undeva, într-o carte. E nevoie de multă practică, de multe încercări. Eu, când m-am apucat de treabă, acum 30 de ani, am vrut să mă asigur că fac un produs care să nu poată fi concurat dacă a doua zi își face un vecin o pălincie lângă mine. Dar una e să te pricepi la pălincă, și alta e să începi să faci un produs. Am început să citesc literatură de specialitate, să mă pregătesc științific, să înțeleg procesele care au loc în cazanele din pălincie. La final, am făcut o simbioză între tradiție și știință și am creat o metodă proprie de producție a pălincii, metoda Zetea, apoi am reușit ca Țuica Zetea de Medieșu Aurit să fie recunoscută ca indicație geografică protejată la nivel european. Am fost recunoscuți de Uniunea Europeană înaintea magiunului de Topoloveni și a altor produse de mare tradiție de la noi! Metoda Zetea, ca triplă distilare, apare în jurnalul oficial al Uniunii Europene și în mai multe lucrări de licență. E deja în literatura de specialitate…
– Ce au special țuica și pălinca din nordul țării, de sunt așa de apreciate în toată lumea?
– Un produs e cu atât mai bun, cu cât e procesat mai corect. O verighetă din aur care e brută, nelustruită, e mai puțin frumoasă decât o verighetă frumos lustruită. E tot aur, dar nu e la fel de frumos. În zona de sud a țării, fructele sunt distilate o singură dată. În zona Ardealului, băuturile se fac prin dublă distilare. La prima distilare se extrage tot conținutul, „până când arde pe comânar”, cum se spune. Din 1.000 de litri de macerat de fructe, extragi 200 de litri de concentrat alcoolic. Prin a doua distilare, rafinezi și mai mult băutura, poți controla mai bine procesele și atunci iese o pălincă de calitate mai bună. Eu am introdus o a treia distilare, și prin asta mă deosebesc de ceilalți. Ca să faci o pălincă bună, sunt importante și materia primă, și procesul tehnologic, și perioada de maturare a băuturii. Dar, dintre toate, cel mai important e procedeul de distilare. Dintr-o materie primă foarte bună, printr-o distilare nereușită, scoți un produs îndoielnic. Dintr-o materie primă mai puțin bună, prin modul în care faci distilarea și elimini ce trebuie eliminat, poți să scoți un produs de calitate deosebită. Practic, priceperea celui care face distilarea e ingredientul de bază pentru o pălincă bună.
La noi, în Ardeal, făcutul pălincii e o sărbătoare. Toamna, când își fac pălinca, oamenii au obiceiul de a face puiul în jarul de la focul cu lemne. E un eveniment deosebit, e o așteptare ca la marile praznice. Din păcate, această sărbătoare e în pericol. Legiuitorul cere ca ceea ce faci tu în casă, la cazanul tău, pe cucta ta, să fie impozitat. Asta înseamnă că fiecare om care are 1 litru de pălincă în cămară ar trebui să plătească impozit. E și inuman, și nerealist! În loc să se bucure și să facă o sărbătoare din fiertul pălincii, a ajuns omul să se ascundă!
„Dragostea de viață înseamnă și o pălincă bună”
– Domnule Zetea, de ce e așa de populară pălinca aici, în nord? Nu există să intri în vreo casă și să nu ți se pună în față un pahar…

– Aici, la noi, și la nuntă lumea te întâmpină cu sticla de pălincă! Nu te întâmpină cu șampanie. Noi am importat tot felul de obiceiuri, ca să fim mai simandicoși, dar omul de aici știe că cel mai mult contează calitatea a ceea ce oferi celui care îți calcă pragul. Pâinea, sarea, pălinca, astea sunt esența vieții pentru noi. Noi trăim cu asta și nu o să ne poată lua nimeni dragostea noastră de viață, care înseamnă și o pălincă bună.
– Există o legătură între pălincă și iuțeala oamenilor de aici, gata să dea cu pumnul în masă, de să sară paharele în tavan?
– Alcoolul îți dă energie. Sângele circulă mai repede, și atunci te simți și tu mai aspru, cum zicem noi. Strămoșii noștri, dar și noi, cei de azi, luau un pahar de pălincă, o slăninuță, și pe urmă mergeau să dea la coasă. Din straița cosașului niciodată nu lipsesc slănina și pălinca! Apa o găsești la izvor, dar pălinca ți-o duci de-acasă! Atâta timp cât consumi cu moderație, pălinca te revigorează și îți dă o stare de bine. La noi, când ți se oferă un pahar de pălincă și nu-l bei, se uită gazda suspicios la tine: „Ăsta ori are ceva cu mine, ori îi bolnav!”.
„România poate fi America Europei”
– Aveți o experiență de 30 de ani într-o industrie foarte grea, cea a băuturilor alcoolice. Ce ar trebui să facă statul român pentru a ajuta mai mult investitorul local?

– Sincer, nici nu ar trebui să facă mare lucru: ar trebui să ne lase să ne dezvoltăm, să se uite la noi ce facem, să vadă dacă suntem sinceri și corecți, că ne plătim dările, obligațiile, dar să nu se implice în munca noastră, să nu vină să ne spună cum să băgăm pe foc, ce să facem, cum să facem, să nu ne sigileze cuptoarele, de parcă am fi suspectați tot timpul de hoție. Statul ne vede ca pe unii care vor să-l tragă în piept, nu ca pe niște oameni serioși, care ducem mai departe o tradiție. Cei care ne organizează destinele ar trebui să lase lucrurile mai lejer. Iar dacă vor să reglementeze ceva în domeniu, să se sfătuiască cu noi. Apar unii care nu au făcut nimic la viața lor, și te învață pe tine cum să faci lucruri pe care tu le faci de-o viață!
Eu spun că România poate fi America Europei, pentru că avem aici toate posibilitățile de dezvoltare. Dar pentru asta, statul trebuie să facă în așa fel încât oamenilor să le placă să stea în România. Eu, unul, așa am făcut la firma mea. Am făcut o afacere gândită să meargă încă sute de ani de acum înainte. Nu am făcut-o ca să am bani și să huzuresc pe Coasta de Azur. Am făcut un loc în care să îmi placă să trăiesc. Vreau doar să trăiesc în România, vreau să îmi placă să trăiesc în România. Așa ar trebui să gândească și statul român!
– Ați fost și primar aici, în Medieșu Aurit. Cum vedeți viitorul zonei?
– Așezat între două zone tradiționale străvechi, Oașul și Țara Codrului, Medieșu Aurit e o zonă foarte importantă din perspectivă istorică. Avem aici artefacte de acum 3.500 de ani! Dacă atunci Medieșu a fost o zonă propice dezvoltării, cu atât mai mult trebuie să fie azi. Ca primar, deși am prins un guvern care a tăiat banii comunelor mari, m-am zbătut să fac Medieșul mai atractiv. Am tăiat la minimum impozitele pe clădiri, tocmai ca să creăm un cadru propice investitorilor. Apoi, am asfaltat drumurile: drumul de legătură dintre Medieșu Aurit și Satu Mare a devenit drum național, reabilitat în regim de urgență! Și așa am atras investiții majore în zonă. La ora asta, în comună funcționează peste 300 de firme, din care o parte sunt chiar firme foarte mari! Avem o fabrică de componente de avioane (o fabrică de 70 de milioane de euro, unde a fost și un aport guvernamental). Acum se mai construiește o fabrică, la fel de mare. Să ai o fabrică de componente de avioane care lucrează pentru „Airbus”, nu-i de colea! Asta aduce acum impozite și ne ajută să ne dezvoltăm. Noi avem o vorbă: „Cei care nu vor să facă nimic, să nu-l facă la noi!”.
Acum ne luptăm să promovăm turistic comuna, să vină lumea să viziteze satul olarilor daci, să viziteze castelul medieval… Vrem să vină turiștii și să își lase banii aici, să ne ia brânza, să ne bea pălinca. Am mare încredere în dezvoltarea comunei și îi invit pe cei care citesc interviul în revista dvs. să ne viziteze și să mă caute, să le dau și alte argumente de încredere, la un pahar de pălincă!