
În contextul pandemiei de Covid-19, conceptul de creștere a rezistenței organismului a căpătat o altă dimensiune, având în vedere interesul manifestat de o largă masă a populației, pentru a se apăra. Dacă în anii anteriori, prevenția în perioada de expunere la virusul gripal era mai mult preocuparea mămicilor pentru copiii lor, precum și a persoanelor vulnerabile sau a celor mai expuse îmbolnăvirii prin natura activității prestate, acum protecția ne preocupă aproape pe toți și încercăm tot mai mult să înțelegem care sunt posibilitățile de a ne întări imunitatea.
Rolul sistemului imunitar
Sistemul imunitar este cel care asigură starea de echilibru a organismului (homeostazia), identificând și neutralizând substanțe dăunătoare, precum bacterii, viruși, paraziți, fungi. De asemenea, luptă împotriva celulelor din organism, care își schimbă structura (cum sunt celulele canceroase). Este important, pe de altă parte, să conștientizăm faptul că bolile au întotdeauna o cauză anterioară, de natură energetică, care este adesea precedată, la rândul ei, de o cauză mentală sau sufletească. Astfel, cunoscând şi înlăturând din timp adevăratele cauze ale îmbolnăvirilor, vom căpăta imunitate faţă de factorii agresivi exteriori şi vom evita instalarea bolii în corpul fizic.
Mecanisme imunitare activate de gemoterapie

Cercetările din domeniul imunologiei au identificat receptori ai membranei celulare, cu implicaţie deosebită în răspunsul imunitar („Toll-like receptors”), comuni regnului animal şi vegetal, fapt ce vine să susţină eficacitatea unor ţesuturi vegetale ce au un conţinut de celule stem vegetale, cum sunt cele ale părților tinere de plantă.
Cercetător imunolog, cunoscător și practician în domeniul gemoterapiei, doamna dr. Didi Surcel descrie astfel mecanismele subtile prin care acționează gemoterapia:”Gemoterapicele intervin reglator, prin mecanism energetic, în rețeaua complexă de celule și molecule biologic active, asigurând astfel armonia energetică între compartimentele sistemelor implicate, refacerea comunicării celulare, recuperarea energetică, funcțională și morfologică a țesutului afectat, cu readucerea organismului în armonie cu mediul înconjurător”. În ultimii 10 ani, la conferințele și congresele de imunologie organizate în întreaga lume, doamna dr. Didi Surcel a fost un redutabil promotor al gemoterapiei.
Prevenție prin gemoterapie
Gemoterapia, prin definiţie, sprijină procesul natural de detoxifiere celulară, prin intermediul celulelor stem vegetale din muguri și mlădițe, având ca efect echilibrarea proceselor fiziologice. Acest proces de curățenie profundă de la nivel celular este extrem de important pentru întreținerea sănătății. De asemenea, are efecte terapeutice specifice – antiinflamator, antiviral, antibacterian, antifungic – apără organismul de agresiuni fizice, chimice sau biologice. În sezonul rece, ne protejăm căile de pătrundere în organism a microorganismelor, dar avem grijă și de întărirea imunității de la nivel intestinal, un loc important pentru susținerea rezistenței întregului organism.
Gemoterapice cu acțiune imunomodulatoare

Extractele gemoterapice din Muguri de Mesteacăn pufos sau Mesteacăn argintiu, și cel din Mlădițe de Măceș contribuie esențial la creșterea rezistenței organismului.
Pentru o cură de întărire imunitară, se vor administra timp de două luni de zile, câte 2 ml din fiecare, dimineața și seara.
Cura poate fi completată cu Extract din muguri de Cătină, cu acțiune tonică și vitaminizantă. Complexul de vitamine și minerale conținut în mugurii de Cătină, dar și în mlădițele de Măceș, reprezintă o sursă naturală de biocompuși, ce sunt absorbiți și folosiți optim de către organism.
Pentru persoanele slabe, anemice, care fac des infecții respiratorii, acestor gemoterapice li se va adăuga și Extractul din muguri de Porumbar, revitalizant puternic, care trebuie avut în vedere și în cazul influenţei negative a unor factori ambientali, chimici, farmacologici, bacterieni sau virali, precum și ca recomandare pentru o refacere rapidă în perioada de convalescenţă.
Dacă urmează să vă vaccinați antigripal sau anti-Covid, tot Extractul din muguri de Porumbar este gemoterapicul indicat pentru o cură de câteva zile înainte de vaccinare, și două săptămâni după vaccinare, câte 2 ml de două ori pe zi.
Gemoterapia și fitoterapia clasică se completează reciproc
O altă abordare a curei de întărire imunitară este cea prin asocierea extractelor gemoterapice imunoactive cu extracte fitoterapice cunoscute pentru întărirea organismului, cum sunt de exemplu extractele de Echinacea purpurea sau de Soc (Sambucus nigra – inflorescențe sau fructe). De asemenea, în această perioadă, extractele cu puternică acțiune antioxidantă sau antiinflamatoare și antivirală – Orz verde, Turmeric – sunt importante, și ele, pentru protecția plămânilor. Combinând extractele gemoterapice de Măceș, Porumbar și Mesteacăn cu extracte fitoterapice, în gama „Polygemma” de la Plantextrakt au fost concepute două variante de produse naturale pentru întărire imunitară: Polygemma 17– Imunitate (care conține și suc de Echinacea purpurea) și Polygemma 22 – Imunitate și vitalitate (fără Echinacea, dar cu extracte de Soc, Orz verde și Turmeric), aceasta din urmă, concepută special pentru protecție pulmonară.
Întărirea imunitară de la nivel intestinal

Nu putem discuta despre întărirea imunitară, fără să ne referim la tubul digestiv, căci la nivel intestinal este sediul a aproape 80% din totalul celulelor imune, totodată locul în care se formează majoritatea anticorpilor.
Extractul din mlădițe de Merișor este un redutabil reglator la florei intestinale, util pentru refacerea funcționalității la acest nivel. Dacă suferiți de un dezechilibru la nivel gastric și intestinal, asociați la cura de întărire imunitară și Extractul din muguri de Smochin, cu rol reglator al secreției gastrice (de tip hiper sau hiposecreție) și cicatrizant al microleziunilor de la nivelul mucoaselor tubului digestiv.
Întărirea imunității trebuie avută în vedere și după trecerea prin boală (infecții virale sau bacte-riene). De aceea, extractele gemoterapice prezentate mai sus pot fi incluse într-o cură de o lună de zile, și după dispariția simptomelor. Iar dacă a existat și o afectare pulmonară, puteți susține refacerea plămânilor cu Polygemma 16-Plămâni și Extractul din mlădițe de Caprifoi, administrate de două ori pe zi, câte 2 ml din fiecare, timp de una sau chiar două luni, dacă este vorba de refacerea post Covid-19.
Închei cu prețioasa recomandare făcută de medicul imunolog dr. Didi Surcel: „Calitatea și durata sănătății noastre reprezintă un rezultat direct a cât de bine ne acordăm biocâmpurile. Pentru aceasta trebuie: să ne eliberăm de stres, să amplificăm sau să creăm sentimente de pace și liniște interioară profundă; să curățăm toate structurile celulare de „rugină”, poluanți, amintiri și emoții negative, să vindecăm structura celulară și să eliberăm bagajul emoțional negativ, să ne regenerăm astfel celulele, creându-le o sănătate vibrantă și radiantă”.
Sănătatea este un bun personal, iar pentru întreținerea ei trebuie să ne asumăm responsabilitatea. Gemoterapia este o terapie blândă, cu utilitate atât în prevenție, cât și în tratarea dezechilibrelor ce pot să apară în organismul uman.
Farm. sp. CARMEN PONORAN