Stimată redacție „Formula AS”,
Sunt Florin, am 50 de ani, locuiesc în București, de meserie taximetrist, și întotdeauna m-au chinuit durerile de spate, datorită faptului că trebuie să conduc toată ziua. Într-o zi am făcut o criză puternică, de nu mă puteam mișca. Am chemat salvarea și am fost internat la spital, unde doctorii mi-au spus că trebuie să mă opereze de hernie de disc. Am fost speriat, gândindu-mă ce mă fac mai târziu și am căutat alt tratament.
Soacra mea e cititoare fidelă a revistei „Formula AS” și a aflat acolo despre un doctor chinez care face tratamente cu acupunctură. Am zis să încerc, neavând altă soluție. Am făcut 15 ședințe și mi-a dat să iau și niște medicamente din plante pentru dureri. După terminarea tratamentului, m-am simțit bine, mi-au dispărut durerile complet. A trecut un an și jumătate și n-au mai revenit, pot să lucrez normal, să fac treabă prin curte, pe-acasă.
Toate acestea au fost posibile datorită domnului doctor Li, care m-a ajutat să scap de operație. Îi sunt recunoscător și mulțumesc și revistei „Formula AS”.
Pentru cei care vor să meargă la domnul doctor Li Luoxi, adresa este: str. Vasile Lascăr nr. 169, sector 2, București, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69.
FLORIN – București