THEODOR STOLOJAN (Europarlamentar, fost prim-ministru al guvernului României): „În Guvernul Stolojan, din 21 de miniștri, 8 aveau titlul de doctor în științe, unul era doctorand, 12 aveau activități universitare, toți aveau experiență în activitatea de conducere”

De când este europarlamentar, l-am văzut mai rar pe unul dintre cei mai buni prim-miniștri ai României din ultimele trei decenii: Theodor Stolojan. Plecat din rândul puținilor profesioniști autentici ai politicii post­decembriste, se bucură încă de prețuire din partea intelectualității, în timp ce publicul larg mai are în el un model pe care și-l dorește reeditat.   

„În primii ani ai tranziției românești, a existat o deschidere reală spre profesioniști”             

– Sunteți printre puținii politicieni profe­sio­niști care s-au aflat la conducerea României după 1989. Chiar dacă succesele nu au fost în­tot­dea­una pe măsura așteptărilor, s-a simțit că „știți carte”. Țara părea să aibă o direcție bună. Oa­menii aveau încredere în dvs. D-le Stolojan, unde au dispărut intelectualii, politicienii școliți, fără de care România seamănă cu o corabie în derivă?

– În primii ani ai tranziției românești la de­mo­crație și economia de piață, a existat o deschidere reală spre profesioniști. După voluntarismul de­ciziilor din socialism, era nevoie să fie restabilit adevărul, că a conduce înseamnă a lua decizii bune pentru țara ta; iar deciziile bune se bazează pe cunoaștere. De exemplu, în 1992, în Guvernul Stolojan, din 21 de miniștri, 8 aveau titlu de doctor în științe, iar unul era doctorand; 12 miniștri aveau activități universitare și de cercetare științifică; toți miniștrii aveau experiență în activitatea de con­du­cere.    Privind în urmă, această calitate pro­fesională nu a scutit guvernul respectiv de unele decizii gre­șite, dar acele decizii au fost luate cu bună credință, pe baza cunoștințelor, a informațiilor și împreju­rărilor existente la vremea respectivă. Din păcate, pe măsură ce au trecut anii, deși partidele politice vorbeau la unison despre necesitatea promovării unor oameni cu integritate și competențe profe­sio­nale dovedite, în realitate, avem nu puține exem­ple de miniștri fără rezultate profesionale vi­zibi­le și cu probleme serioase de integritate.

– Ce soluții există pentru profesionalizarea politicii? Cum scăpăm de fostele secretare și de foștii șoferi, de fostele dame de consumație, ajun­se în fruntea bucatelor?

– Soluția este cunoscută și simplă: o direcție stra­tegică de acțiune a fiecărui partid politic este de a genera și aplica politici publice, care să răs­pun­dă cerințelor oamenilor pentru dezvoltare și condiții de viață mai bune, precum și la provocările de­terminate de globalizare, schimbarea condițiilor climatice, pandemiile, crizele economice și ame­nințările la securitatea țării și a persoanelor. În acest scop, partidele politice își organizează comisii de specialitate, pe diferite domenii economice și sociale, cu un triplu obiectiv: să genereze proiecte de politici publice; să fie deschise și să atragă în dez­baterea politicilor publice și specialiști din afara par­tidelor politice; să permită partidului să cu­noas­că cine sunt specialiștii pe care poate conta atunci când este la guvernare sau în opoziție.    În fapt, nu­mai în opoziție aceste comisii de specia­litate func­ționează relativ bine. Odată ajunse la guvernare, par­tidele politice nu își mai recrutează viitorii par­lamentari, miniștrii și consilierii din ca­drul comi­siilor de specialitate pe baza competenței, ci pe ba­za a cu to­tul altor criterii care țin de jocurile de pu­te­re din in­teriorul partidelor și de relațiile personale.

„De regulă, cei lipsiți de experiență consideră că, prin simpla numire pe o funcție, au și devenit capabili să o exercite”

– Se pare că experiența politică are și ea un cuvânt greu de spus. USR-ul a venit cu multe ini­­țiative moderne, doar că stilul lor de condu­ce­re, superior și arogant, te făcea să schimbi pro­gra­mul televizorului când îi vedeai. Se poate învăța undeva stilul și diplomația politică?

– Cu siguranță, experiența politică este im­portantă; înveți cum să comunici direct cu oamenii, cu colegii din partid, cum să muncești în echipă, în care fiecare membru contează, cum să creezi o majoritate favorabilă ideilor pe care dorești să le promovezi. Se spune, pe bună dreptate, că pe un om îl cunoști bine numai atunci când se confruntă cu o problemă grea sau când i s-a încredințat o func­ție prin care exercită o anumită putere.    De regulă, cei lipsiți de experiență consideră că, prin sim­pla numire pe acea funcție, au devenit și capa­bili să o exercite, afișând o aroganță nejusti­ficată, care îndepărtează oamenii.    Cu timpul, politicianul realizează că este ca un pește în acvariu și că fie­care gest contează în fața oamenilor care îl urmă­resc; învață și stilul, și diplomația necesare, dacă dorește să ajungă un politician de succes; în multe situații, este suficient să ai bun simț.

„Compromisul este inevitabil pentru a se ajunge la definirea «binelui comun»”

– Nici măcar iubirile mari nu pot exista fără compromisuri. Cum pot fi ele aplicate în politică?

– În democrație, există instituții și reguli prin care numeroasele și variatele    cerințe individuale ale oamenilor și ale unor comunități mai largi sau mai restrânse să poată fi transformate în opțiuni și programe politice, iar compromisul este inevitabil pentru a se ajunge la definirea „binelui comun”.    Ajungerea la un compromis este un proces politic normal, atât timp cât sunt îndeplinite două condiții: sunt respectate valorile și principiile care te definesc ca partid politic sau ca om politic, respec­tiv „compromisul nu te compromite”.

– Unul dintre marile compromisuri, realizate chiar în prezent, este gestul, greu de înțeles, al PNL-ului, care a poftit la guvernare PSD-ul. O alianță ca un anus contra naturii. Credeți că va rezista?

– Nimeni nu a dorit acest compromis. A fost un act politic extrem, aproape în disperare, în raport cu situația complicată în care se află România, confruntată nu numai cu criza sanitară și econo­mică, dar și cu cerința unor acțiuni urgente pentru punerea în aplicare a Programului Național de Redresare și Reziliență (29,2 miliarde de euro din fonduri europene și împrumuturi), precum și cu definitivarea negocierilor cu Comisia Europeană, pentru definirea priorităților în utilizarea fondurilor europene alocate României, în perspectiva 2021-2027 (50 miliarde euro).    Ar fi de dorit ca alianța de guvernare PNL-PSD să reziste până la finele anu­lui 2023.    Cu siguranță, această alianță nu va re­zis­ta în anul 2024, când vor fi declanșate cam­pa­niile electorale pentru alegerile locale, europarla­men­tare, parlamentare și prezidențiale. În aceste campanii, cele două partide politice se vor afla față în față în competițiile electorale, iar guvernarea va fi practic limitată la gestionarea curentă a treburilor țării.

– Cum vă explicați incapacitatea de reînnoire a PSD-ului? Cu excepția doctorului Rafila, numit ministru al Sănătății, restul miniștrilor, cu unele excepții, sunt tot cei vechi, dați afară pentru in­competență.

– Politica poate fi viciată nu numai de bani (prin corupție), dar și prin deturnarea ei de la con­cen­trarea pe elaborarea și aplicarea politicilor pu­blice favorabile oamenilor și țării. Indiferent de ceea ce se afirmă public, în interiorul PSD-ului (și nu numai în interiorul acestui partid), concentrarea este pe problema exercitării puterii, a controlului deciziilor și a resurselor.    În consecință, nu profe­sio­nalismul și integritatea sunt criteriile principale ale promovării în funcții de mare răspundere, ci relațiile de putere și cele personale. Iar nu de pu­ține ori, politicile și acțiunile de partid sunt de­ter­minate de către cei cunoscuți ca „baronii” locali ai partidului.

„Nu știu ce culoare are optimismul, dar eu sunt optimist pentru viitorul României”

– Cum vedeți alianța PNL-PSD? Își vor putea impune liberalii programul? Deocamdată, PSD pu­ne aceeași placă electorală: pensii, ajutor social, impozitarea averilor. Despre progres eco­no­mic, despre dezvoltare, nimic.

– Există deja un program politic de guvernare convenit. Acesta conține angajamentul pentru prin­­­cipalele cerințe ale PNL: bugetul consolidat al țării să aloce cel puțin 7% din PIB pentru inves­tiții, deoarece fără investiții și un sistem eficient de alocare a resurselor (de stabilire a priorităților în ce privește obiectivele de investiții) nu putem avea creștere economică și dezvoltare; bugetul pe anul 2022 să prevadă o reducere a deficitului bugetar la 5,84% din PIB (față de 7,13% în anul 2021); reducerea să continue în anul 2023, astfel încât bugetul pe anul 2024 să revină la un deficit sub 3%.    Avem în vedere că bugetul este principalul ins­tru­ment politic prin care se elimină decalajul dintre ambițiile partidelor politice și resursele dis­ponibile într-o anumită perioadă de timp; să nu fie introdusă impozitarea progresivă pe venit și avere. Potrivit Programului Național de Redresare și Reziliență, România s-a angajat să revizuiască re­gimul fiscal care a devenit incoerent, inclusiv prin multe privilegii fiscale acordate sau prelungite în mod nejustificat. Nerespectarea acestor angaja­mente va determina încetarea alianței de guvernare cu PSD.

– Anul Nou ne bate la ușă. Cum vedeți vii­to­rul României: alb, negru sau multicolor?

– Nu știu ce culoare are optimismul, dar eu sunt optimist pentru viitorul României. Consider că dacă România își va fixa bine prioritățile și le va urmări consecvent și coerent, avem șansa ca, la finele deceniului actual, să eliminăm decalajul de dez­voltare dintre țara noastră și media Uniunii Eu­ropene. Optimismul meu se bazează pe ex­periența din care am învățat că, indiferent de greutăți și erori de guvernanță economică, totuși, în cele din urmă, România face ceea ce trebuie, chiar dacă mai târziu decât alte țări, și cu costuri mai mari.