ITALIA – „Buon Natale!”
Patria Crăciunului

Perioada solstițiului de iarnă a avut o importanță deosebită în mai toate culturile antice. Lucru firesc, dat fiind că atunci noaptea este mai lungă decât în tot restul anului, iar lupta Soarelui cu întunericul pare aproape pierdută. Și totuși, minune mare: în fiecare an, după câteva zile în care pare să stea în cumpănă, de parcă ar fi prins în capcană, Soarele reușește iar să iasă la liman, călătoria lui pe cer redevenind, zi după zi, tot mai îndelungată. Acest moment de triumf al luminii asupra întunericului era marcat inclusiv în Roma antică, și anume, prin Saturnalii, o sărbătoare care dura mai multe zile la rând. Pe 25 decembrie era celebrat și Sol Invictus, „Soarele neînvins”. După apariția creștinismului, Biserica din Roma a căutat o cale prin care să înlăture religiile păgâne, cu tot cu sărbătorile lor. Una dintre primele încercări în acest sens a fost făcută în anul 217, de către Sfântul Ipolit Romanul, unul dintre cei mai importanți teologi ai acelor timpuri, care a stabilit data celebrării Nașterii lui Iisus Hristos pe 25 decembrie. Tentativa lui s-a soldat însă cu un eșec. Păgânismul a fost mai puternic și saturnaliile au continuat să eclipseze sărbătoarea creștină. Abia în secolul al 4-lea a reușit Biserica să se impună, după ce, în 354, Papa Liberiu a oficializat data de 25 decembrie ca zi a Naşterii lui Iisus, iar locuitorii Romei au început să dea uitării Saturnaliile, în favoarea Crăciunului, care s-a răspândit apoi în tot mai multe părți ale lumii. Italienii celebrează însă Crăciunul sub un alt nume: „Natale” (naștere), care vine din limba latină, iar urările de Crăciun sunt „Buon Natale” și „Felice Natale”.
Cel mai înalt brad din lume
Festivitățile de iarnă încep în Italia în 8 decembrie, când are loc Sărbătoarea Imaculatei Concepţii, și italienii se apucă să împodobească pomul de Crăciun. Tradiția bradului nu s-a născut în Italia, ci a fost importată, la fel ca și în celelalte țări ale Europei, pe la sfârșitul secolului al 19-lea, de la nemți, dar asta nu a făcut-o mai puțin apreciată. Ba dimpotrivă – în 1991, italienii au reușit chiar performanța de a intra în „Cartea Recordurilor”, cu cel mai înalt pom de Crăciun din lume. Înalt de 650 de metri și decorat cu sute de lumini, el este de fapt o structură impresionantă, amenajată pe versantul muntelui Ingino, care străjuiește orașul Gubbio, și care a devenit celebră în întreaga lume, putând fi zărită chiar și de la o distanță de 50 de kilometri.
Sfântul Francisc și scena nașterii Domnului
În aceeași zi de 8 decembrie, în care este împodobit bradul, italienii duc mai departe și o tradiție născută în urmă cu multe sute de ani: amenajarea unei scene a Nașterii Mântuitorului. Potrivit legendei, primul care a recreat scena Nașterii lui Iisus cu personaje vii, care interpretau diferite roluri (Fecioara Maria, Iosif etc.) a fost Sfântul Francisc din Assisi, care a încercat astfel, în anul 1223, să le redea oamenilor, într-un mod cât mai clar, povestea venirii pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că îndrăgitul sfânt a fost inspirat să recreeze scena Nașterii lui Iisus în urma unei vizite făcute în Țara Sfântă, unde i se arătase locul în care s-a produs marele eveniment.
Dovezile arheologice indică, însă, că originea scenei Nașterii lui Iisus, într-o formă sau alta, este, de fapt, mult mai veche. Dar indiferent de unde și cum a pornit tradiția, ea s-a bucurat de un mare succes în rândul italienilor și al altor catolici. La circa un secol după reprezentația Sfântului Francisc, s-a ajuns ca fiecare biserică din Italia să prezinte de Crăciun câte o scenă a Nașterii Domnului. Cu timpul, oamenii și animalele care interpretau diferitele roluri au fost înlocuiți cu niște sculpturi sau figurine, scenele devenind astfel statice. În zilele noastre, cele mai renumite și mai râvnite figurine care amintesc de Nașterea Domnului sunt confecționate la Napoli, unde există o stradă dedicată aproape în exclusivitate comercializării acestor produse și care a devenit faimoasă în lumea întreagă. De Crăciun, vin la Napoli să vadă aceste magazinașe peste o jumătate de milion de turiști. Pe lângă figurinele tradiționale, a apărut, treptat, obiceiul ca în fiecare an să fie realizate și unele noi și complet inedite. Una dintre cele mai de succes asemenea figurine este cea a marelui fotbalist Diego Maradona, care a jucat pentru echipa orașului, devenind astfel foarte iubit la Napoli. Oricât de iubit ar fi însă Maradona, el e așezat mai pe la marginea scenei care recreează Nașterea Domnului. În vreme ce locul central îl ocupă, desigur, Fecioara Maria. În ceea ce privește figurina care-l reprezintă pe Pruncul Iisus, aceasta nu este adăugată, potrivit tradiției, decât în seara de Ajun.
Sfânta Lucia și vrăjitoarea Befana
În Italia, darurile de Crăciun sunt aduse de personaje cum nu se poate mai diferite. În nordul țării, aducătoarea lor este Sfânta Lucia. În noaptea dintre 12 și 13 decembrie, ea vine călare pe un măgar. În așteptarea Luciei, copiii lasă de cu seară o ceașcă de ceai pentru Sfântă, dar și niște mâncare pentru măgăruș. Alt aducător de cadouri este Moș Crăciun, căruia în Italia i se spune „Babbo Natale”. Dar momentul principal pentru oferirea de daruri este noaptea dintre 5 și 6 Ianuarie, în care creștinii occidentali comemorează vizita celor trei magi de la Răsărit, care i-au adus cadouri Pruncului Iisus. Interesant este că micuții din Italia primesc în această noapte daruri de la un personaj care arată exact ca o vrăjitoare: o femeie bătrână, cu nasul mare și cu o mătură zburătoare la purtător. Una dintre cele mai răspândite legende spune că Befana era o gospodină de excepție, petrecându-și fiecare zi făcând curat și măturând de zor. Într-o zi, Cei Trei Magi au sosit la ușa ei, în căutarea Pruncului Iisus. Befana nu i-a ajutat, fiind prea ocupată cu curățenia. Dar simțindu-se vinovată, ea s-a răzgândit și a decis să-l găsească pe cont propriu pe Mântuitor, urmând o lumină care strălucea puternic pe cerul nopții. Bătrâna a luat cu ea o pungă plină de bunătăți și daruri pentru Iisus. Din nefericire, în pofida tuturor eforturilor depuse, Befana nu reușește niciodată să-l găsească pe Mântuitor. În schimb, pornind de la credința că Iisus poate fi găsit în toți copiii, ea le oferă acestora cadourile, constând de regulă în jucării, bomboane sau fructe. Micuții care au fost năzdrăvani trebuie însă să se mulțumească cu cărbune, bețigașe de lemn, ceapă sau usturoi.
PORTUGALIA – „Feliz Natal”
Feciorii mascați

Fiind catolici, portughezii au multe obiceiuri de Crăciun care seamănă cu cele ale italienilor, cum ar fi de pildă amenajarea unei scene a Nașterii Domnului. Dar în zonele mai izolate ale țării, la fel ca și în România, dăinuie și tradiții păgâne, care datează încă dinaintea creștinismului. Una dintre ele are loc, de exemplu, în localitatea montană Varge. Ea debutează pe 24 decembrie, când are loc o întâlnire a tinerilor neînsurați, care intră într-un soi de „Cantonament”, la fel ca și călușarii noștri. După Liturghia de Crăciun, din 25 decembrie, care are loc dis de dimineață, feciorii își fac apariția sub formă de „Caretos”, purtând costumații viu colorate și măști stranii, cu iz păgân („Capra” noastră). Ei fac larmă mare prin sat, dansând și chiuind în sunetul muzicanților care-i însoțesc. Băieții aruncă fân peste oameni, tachinează fetele și le stropesc cu apă. În această atmosferă neobișnuită, în care lumea mai că uită de frig, are loc „strigarea de laude”, în care tinerii iau în râs întâmplările negative din sat. De pe la ora prânzului încolo, Caretos încep să meargă din casă în casă, cântând, primind de la oameni cârnați, prăjituri și vin. Sărbătoarea continuă apoi cu un concurs între tineri, învinșii fiind obligați să le plătească o sumă prestabilită învingătorilor. A doua zi, după liturghie, are loc o festivitate la care participă atât băieții, cât și fetele – un simbol pentru puterea familiei.
Cele 9 liturghii din Madeira
Crăciunul e marcat și pe insula Madeira, într-o manieră aparte. În zorii zilei de 16 decembrie începe Festa. Oamenii se trezesc cu noaptea în cap și merg la biserică, pentru a participa la prima dintre cele nouă liturghii de Crăciun. Cele mai multe asemenea slujbe încep în zori, încă de pe la 5 sau maximum 7 dimineața. În numeroase comunități, credincioșii merg din casă în casă, astfel încât grupul de enoriași crește văzând cu ochii, pe măsură ce se apropie de lăcașul sfânt. Și, cuprinși de bucuria sărbătorii, oamenii cântă în drum spre biserică. Unii iau la ei și câte un instrument, cum ar fi o muzicuță. Alții aduc la biserică lichioruri și „Bolo de Mel”, desertul tradițional al insulei. Din câte se spune, această prăjitură, creată de prin secolul al 15-lea, poate rezista ani de zile fără să se strice. Dacă apucă… După liturghie, enoriașii se adună în curtea bisericii și petrec până la răsărit, în muzica acordeonului, ukulelelor și a muzicuței. Pe lângă prăjituri, se mănâncă supă de pui și sandwichuri cu carne de porc. Iar de băut, se beau lichior și cacao fierbinte. Iar a doua zi, oamenii o iau de la capăt, plecând în alai la biserică.
Cele nouă liturghii de Crăciun din Madeira comemorează cele nouă luni de sarcină ale Fecioarei Maria. Singura dintre ele care nu se ține dimineața este ultima. În 24 decembrie, are loc liturghia de la miezul nopții, numită „liturghia cocoșului”, întrucât se crede că această pasăre a fost cea dintâi care a vestit venirea pe lume a Pruncului Iisus.
Focurile de Crăciun
În multe părți ale Portugaliei, oamenii obișnuiesc să aprindă în seara de Ajun niște focuri mari, numite Madeiros, menite să-i țină de cald Pruncului Iisus. Potrivit tradiției, ideal e ca focul să fie cât mai înalt și să ardă cât mai multe zile la rând. În zilele noastre, cel mai cel dintre toate focurile de Crăciun din Portugalia este cel din Penamocor. Totul începe cu o adevărată procesiune a tractoarelor, care transportă tone întregi de lemn pentru a construi un rug uriaș, care depășește uneori chiar și 10 metri în înălțime. Spre deosebire de restul portughezilor, cei din Penamocor îi dau foc rugului încă din data de 23 decembrie. Iar dacă lucrurile merg bine, acesta arde cel puțin până în 6 ianuarie, așa cum o cere tradiția.
Castanele aruncate în foc
În micuța localitate portugheză Aldeia Viçosa există o tradiție unică de Crăciun: Magusto da Velha. În data de 26 decembrie, oamenii se adună în piața din fața bisericii pentru a urca în turnul lăcașului. De aici, ei aruncă aproximativ 150 de kilograme de castane în rămășițele focului care a ars în piață. Localnicii mănâncă apoi castanele coapte, dar și dulciuri și pâine prăjită, înmuiată într-un excelent ulei de măsline local, și beau din vinul oferit de primărie. Această tradiție neobișnuită s-a născut în memoria unei bogate femei bătrâne („velha”), care i-a făcut bisericii locale o generoasă donație, cerând în schimb doar ca enoriașii să se roage pentru ea de Crăciun. De atunci, oamenii au organizat veac după veac acest festival, care amintește de generozitatea celor care le ofereau hrană săracilor în epoca medievală, o perioadă caracterizată de foamete, războaie și boli.
SPANIA – „Feliz Navidad!”
Marile vedete: Cei trei magi de la Răsărit

Pentru copiii din Spania, ca și pentru cei din Italia, sărbătorile de iarnă sunt ceva mai îndelungate. În mod ciudat, cei trei magi de la Răsărit, Melchior, Baltazar și Gașpar, nu vin la Betleem pe 24 decembrie, ci pe 5 ianuarie, când în toată țara au loc parade în cinstea lor, iar copiii își pun pantofii în prag. Cei din familii mai tradiționaliste îi umplu cu fân. Alții pun lângă pantofi câte o farfurie cu dulciuri sau pâine și eventual și un pahar cu lapte, pentru cei trei călători osteniți. A doua zi dimineața, își găsesc pantofii plini de cadouri. Nu e așadar, de mirare, că pruncii spanioli sunt deosebit de atașați de cei trei magi de la Răsărit. După ce cadourile au fost deschise, urmează un ospăț bogat. Cel mai important fel servit cu acest prilej este un desert numit Roscón de Reyes, o prăjitură greu de făcut acasă, umplută cu cremă sau frișcă, decorată cu fructe confiate și înăuntrul căreia sunt ascunse o figurină a unui mag și un bob de fasole. Cine găsește figurina în bucata lui de prăjitură va purta o coroană, fiind astfel încoronat „regele” sau „regina” banchetului. Dar ghinionistul care dă peste fasole trebuie să plătească pentru Roscón de Reyes care va fi servit în anul ce urmează.
El Gordo – Loteria „cea grasă” de Crăciun
Un alt obicei de Crăciun al spaniolilor este să participe la o loterie ale cărei numere câștigătoare sunt anunțate în direct, la televizor, pe parcursul întregii dimineți de 22 decembrie. Tradiția loteriei de Crăciun a început încă din 1812, iar numerele câștigătoare sunt cântate de un cor de copii. Loteria a fost numită „cea grasă” grație premiilor impresionante care pot ajunge chiar și la milioane de euro…
Poveștile s-au sfârșit. Vă lăsăm pe dvs., dragi cititori, să alegeți între „Crăciunurile latino” și vechiul Crăciun Românesc, cu cetele lui de colindători. Tot de la Râm ne tragem și noi, dar parcă tradiția noastră are mai multă magie și e mai aproape de cer.