* András Forgách, „Dosarele mamei mele”, traducere de Andrei Dósa, editura Pandora M, colecția Anansi (tel. 021/300.60.90), 368 p.
Accesul la arhivele poliției politice din fostele țări comuniste a generat publicarea unei biblioteci burdușite de cărți semnate de cercetători, istorici, scriitori și alte persoane cunoscute care și-au citit dosarele de urmărire. Ceea ce au putut descoperi în ele și aduce în lumină publică e o lume pocită, capabilă să-ți zdruncine încrederea – câtă mai era – în calitățile naturii umane, mutilate de frică, interese, frustrări, cinism. Excepțiile, oameni de caracter, care au refuzat, cu consecințe teribile, compromisurile, sunt puține. O armată cu zeci de mii de ofițeri bine plătiți își justificau lefurile urmărind și anchetând potențiali sau inventați „dușmani” ai regimurilor. Recrutau prin șantaj – sau exploatând dorințe de parvenire, frustrări, invidii, libertatea de a călători „afară” – informatori din toate mediile sociale, astfel încât întreaga societate era prinsă în rețeaua cu ochiuri mici și urechi mari a supravegherii. Șocul „obiectivelor” ce și-au citit dosarele a fost să descopere printre turnătorii de voie-de nevoie oameni foarte apropiați: rude, prieteni, colegi, vecini despre care n-ar fi bănuit în veci că ar fi în stare de așa ceva. La noi, dosarele de la CNSAS, chiar incomplete și cu nume secretizate cum sunt, au dat naștere unei vaste bibliografii, pline de revelații dureroase, la care se adaugă mereu noi articole și volume pe măsură ce intră în arhivă noi loturi de documente. România nu e un caz special. În toate țările din fostul „lagăr” arhivele de acest fel au trecut în cărți cu mare impact. Cea pe care v-o recomand acum e semnată de un scriitor, scenarist, traducător și regizor maghiar a cărui faimă a depășit granițele Ungariei. Ca și congenerul lui, Péter Esterházy, scriitorul ungur cel mai cunoscut pe plan internațional (tradus integral la noi în seria de autor de la Ed. Curtea Veche), András Forgách publicase între altele o carte, Zehuze, despre părinții săi, a căror memorie o evoca prin documente de familie. La câțiva ani după aceea, și Esterházy, și Forgách au aflat, primul că tatăl admirat, căruia îi dedicase „Harmonia coelestis”, al doilea că mama lui au fost informatori. Despre această parte ascunsă a vieții lor, ambii scriitori au publicat fiecare câte o nouă carte: Esterházy – „Ediție revăzută”, Forgách – „Dosarele mamei mele”, senzaționale din toate punctele de vedere, în care reconstituie faptele ca romancieri și încearcă să înțeleagă ce i-a făcut pe părinții lor să colaboreze cu sistemul opresiv. Părinții lui András, Bruria și Marcel Forgách, se relevă din documentele păstrate în arhivele Oficiului Național de Istorie Contemporană din Ungaria (echivalentul CNSAS de la noi) niște personaje tragice, deloc singulare în regimurile totalitare din secolul trecut. Poveștii lor haotice, cu fanatisme ideologice, spionaj, viață de familie cu patru copii, fiul îi dă valoare literară adăugată structurând-o ca un roman în care include notele informative reale și rapoartele în limbaj de lemn ale ofițerilor de legătură. Cu nume de cod „Doamna Papai”, Bruria, care crescuse la Tel Aviv și se întorsese la Budapesta din „convingeri comuniste”, e folosită inițial ca translator și spion în cercurile sioniste, dar de la începutul anilor ‘80 începe să-i toarne și pe prietenii fiilor ei, artiști cărora li se deschiseseră dosare de urmărire. Reacțiile romancierului, comentariile lui despre ideologie, politică, istorie și memorie afectivă sunt emoționante prin sinceritatea și expresivitatea lor. Cu un tată paranoic, ajuns după o carieră de spion la balamuc, și o mamă iubită, căreia încearcă să-i găsească motivații, András Forgách creează, din propria dramă familială, din cazuri particulare intim cunoscute, romanul eșuării idealismului politic în nebunie, minciună și ticăloșie.
