* Ramon Solsona, „Șaptesprezece piane”, traducere și cuvânt-înainte de Jana Balacciu Matei, Editura Meronia, 336 p.
Editura Meronia, condusă de istoricul Horia C. Matei, a publicat numeroase enciclopedii tematice alcătuite cu profesionalism. Nici nu vă puteți închipui câtă muncă dedicată, acribie, investiții presupune editarea unor asemenea lucrări de referință, cât de neprețuite sunt timpul, răbdarea, atenția concentrată ale tuturor celor ce ni le pun la dispoziție, de la autorii specializați, la redactori, machetatori ș.c.l. Mai mult, unele volume trebuie aduse periodic la zi, precum „Enciclopedia statelor lumii”, care, cu aceiași autori – Horia C. Matei, Silviu Neguț și Ion Nicolae – a ajuns acum la a XVI-a ediție! Pe lângă enciclopedii, Editura Meronia are și o colecție intitulată „Biblioteca de cultură catalană”, în care au apărut până azi 44 de volume – poeme, proză, eseuri – traduse de Jana Balacciu Matei. Lingvista, care a făcut în tinerețe o pasiune pentru limba și cultura catalană, aproape necunoscute la noi până la înființarea acestei colecții, a promovat în România scriitori catalani din toate generațiile, unii de valoare universală. Vă recomand un roman recent apărut în traducerea Janei Balacciu și care are un interes special pentru noi: personajul în jurul căruia se țese intriga e un român, iar jumătate din acțiune se petrece la București. Legătura lui Ramon Solsona cu țara noastră a început, după cum ni se spune în preambul, în 2003, când a venit la București pentru lansarea unui roman al său tradus de Lavinia Coman, profesoară de pian la Conservator, care împreună cu soțul ei, compozitorul și poetul Nicolae Coman, învățaseră din pură plăcere limba catalană. Împrietenirea cu cei doi muzicieni filocatalani, discuțiile cu ei stau la originea acestei ficțiuni despre viața sub dictatura comunistă și rănile lăsate de acea lungă perioadă în existența ulterioară a românilor. Personajul al cărui mister se cere descifrat e absent de la început. Peter/Petru, român care își reneagă țara, stabilit la Barcelona, restaurator de piane vechi, cu mărci celebre, moare subit. Nu înainte de a-i spune concubinei, cu ultimele puteri, să vândă cele 17 piane aflate în atelierul lui doar la valoarea lor corectă. După opt ani de conviețuire, Mei, care nu știe mai nimic despre piane, se simte datoare să-i împlinească dorința testamentară. Asociată la o firmă de turism care-i ocupă aproape tot timpul, ea se încăpățânează să vândă și pianele. Cu această ocazie are de a face cu tot soiul de oameni – pianiști profesioniști sau amatori, negustori escroci, vecini cumsecade din preajma atelierului, colaboratori care i-au cunoscut iubitul mai bine decât ea. Tot ce se întâmplă în atelierul-magazin de piane e comentat de vizavi, dintr-o tapițerie fără clienți, unde se întâlnesc la taclale bătrânii cartierului. Ramon Solsona are un mod alert de a povesti, fără burți psihologizante, în stilul eficient al romanelor polițiste. Cei care se strâng în jurul lui Mei pentru a o ajuta în vânzarea pianelor alcătuiesc un fel de comunitate omenoasă, empatică. După ce își îndeplinește datoria față de Peter, despre al cărui trecut românesc nu știe decât vag, că a suferit persecuții, Mei pleacă la București să ducă urna cu cenușa lui, mamei și surorii rămase acolo. Felul cum descrie romancierul cu ochi proaspăt locuri familiare bucureștenilor e interesant pentru noi. Iar ceea ce află Mei despre trecutul laș și minciunile lui Petru, fiu de nomenclaturist comunist, despre persecuțiile unor oameni onești și teroarea Securității, vă las să descoperiți. Tot la București, barceloneza se împrietenește cu un cuplu de intelectuali al căror unchi, Dumitru Costandinescu, fusese victima familiei lui Petru. Între capitolele ce povestesc tribulațiile lui Mei, Solsona inserează poeme de protest ale acestui poet fictiv. Bine compus și ușor de citit, „Șaptesprezece piane” e o lectură captivantă.
