Se pot salva căsniciile?

Opinia specialiștilor

Cum se face că unele cupluri eșuează din cauza modului în care folosesc tubul cu pasta de dinți, în vreme ce alții reușesc să depășească adevărate catastrofe? Cum compensăm dispariția pasiunii dintr-o re­lație de durată? Și de ce pare să ne vină din ce în ce mai greu să avem o relație sănătoasă? Iată ce spun sociologii și psihologii despre falsele idea­luri și o schimbare de paradigmă în dra­goste. 

Iubirea nu mai e ce a fost

Nevoia de iubire a fost stabilită statistic. 90% dintre toți bărbații și toate femeile își doresc un parteneriat fericit. Studiile arată că un procent covârșitor al populației pune un mare preț pe o relație sănătoasă. „O relație de parteneriat ne ajută să ne integrăm ca individ în societate, unde ne oferă o poziție și o stabilitate”, spun so­ciologii. Rea­li­tatea statistică a cifrelor privitoare la divorțuri e mai puțin romantică. În fiecare an se despart, în medie, 28 de milioane de perechi. Patru din zece căsnicii sunt sortite eșecului, fiecare al treilea mariaj luând sfârșit după 14 ani. E evident că mul­tora le ca­de greu să mențină o relație de iu­bire pe termen lung. De ce se întâmplă asta? Căs­­niciile au fost multă vre­me o chestiune mai de­grabă pragmatică: ele slu­jeau, adesea, la asi­gu­rarea bunăstării mate­riale. Iubi­rea a două inimi, făurite una pentru alta, este o idee foarte nouă în istoria ome­nirii. Acest ideal s-a impus abia în urmă cu circa 200 de ani. Abia atunci s-a vor­bit despre căsătoria din dragoste.

Un ideal pus as­tăzi într-o tot mai ma­re mă­sură sub sem­nul întrebării de către reprezen­tanții gene­ra­țiilor tinere. „Ei reexaminează mo­de­le precum fidelitatea și căsnicia”, afirmă socio­logii. În plus, numărul persoanelor care trăiesc în cuplu, dar fără a avea un cer­tificat de că­săto­rie, a crescut în Europa cu 75,7%. Maria­jul cu acte în regulă a pierdut drastic din popu­lariate, în același interval. Iar procentul celiba­tarilor a crescut în această perioadă de la 17,5 la 22,8 procente. Pare că noua generație n-ar mai vrea pur și simplu să se așeze la casa ei.    O adevărată revoluție a mentalită­ților.

Calendarul iubirii

„Doar zece procente dintre re­lațiile care trec printr-o criză nu mai pot fi salvate”, spun cifrele ofi­ciale. Iar probleme există în orice relație. Pen­tru a înțelege lucrurile mai bine, am putea îm­părți evoluția fiecărei relații de cuplu în patru faze.

Orbul găinii

Bătăi rapide ale inimii, mâini trans­pirate, obraji îmbujorați: odată cu prima întâlnire, debu­tează faza fas­cinației. Totul, realmente totul, la ce­lălalt este minunat. Iubirea este ca o depen­dență. În această perioadă acțio­năm orbește. Îndrăgostiții se asea­mănă dependenților, ei sunt fixați asupra unei singure persoane și toate gândurile lor se învârt doar în jurul acesteia.

Rozul devine cenușiu

După circa două luni, majoritatea cuplurilor încep, pentru prima dată, să nu mai vadă lucru­rile numai în roz. Începe faza a doua, faza cu­noaș­terii celuilalt. Corpul se obișnuiește cu stă­rile de exaltare, și gradul de euforie scade. După circa un an, apar momente critice. Judecăm lucrurile mai limpede. Cum se poartă partenerul cu prietenii noștri? Se înțelege cu părinții mei? Și, de fapt, de când plescăie când mănâncă?

Reeducare

Proastele obiceiuri ale celuilalt încep brusc să ne deranjeze. Partenerul trebuie modelat pe po­triva unei imagini ideale. Este perioada câ­râielilor, a condiționării iubirii. Experiența de­monstrează că mai degrabă femeile sunt cele care-și doresc reeducarea partenerului. Aproxi­ma­tiv 72%, după cum o arată studiile. Problema este însă că 90% dintre bărbați nu vor să se schim­be. Frustrarea crește. La amândoi. Repro­șurile se agravează. Certurile devin tot mai dese.

Iubire și libertate

Cuplurile care recunosc cri­za, o acceptă și își găsesc apoi căile de rezolvare sunt consi­de­rate ca fiind cele care rămân mul­tă vreme împre­ună. Pentru că ideea potrivit căreia un cuplu trăiește mereu în consens e o iluzie. În schimb, o soluție poate fi ac­ceptarea liber­tă­ților celui­lalt. Fie­­care ar pu­tea face ce i se pare im­por­tant chiar și de unul singur. Se­cre­tul într-o relație bu­nă și totodată cea mai mare pro­vo­care este ca el sau ea să reac­țio­neze pozitiv la aș­teptările ce­luilalt, dar să acorde în ace­lași timp atenție îm­plinirii pro­prii­lor sale nevoi. Când un partener devine de­pendent de celălalt și nu e conștient de pro­prii­le nevoi sau nu le acordă atenție, cuplul eșu­ează. Libertatea trebuie să fie, însă, reciprocă și sănătoasă. Dacă parte­nerul nu ne mai trezește reacții emoționale, devine dificil. Cel mai rău este atunci când o lun­gă perioadă de timp nu ne mai pasă de ce­lălalt. Atunci, de multe ori, relația nu mai poate fi salvată. Specialiștii ne dau însă o speranță. Aproape fiecare pro­blemă dintr-o relație, oricât de mare ar fi, poate fi rezolvată. Dar numai dacă fiecare lucrează la el însuși – și nu caută soluția la celălalt. De multe ori, ne poa­te fi de folos și să ne ducem cu gândul la prima fază. Cu ajutorul amintirilor, fluturii din stomac pot fi din nou gata de zbor. De folos ne poate fi și să încercăm să ne punem în pielea ce­lui­lalt.

Consolidarea

Când un cuplu reușește să treacă împreună peste crize mai mici și mai mari, începe faza de con­solidare. Problemele se transformă în pro­ble­­muțe, care sunt întâmpinate cu toleranță și în­țele­gere și își pierd astfel din puterea distructivă. Este vorba de apreciere și respect. Atunci când par­tenerii de cuplu se laudă unul pe altul și îi spun celuilalt ce este special la el, relația este una deosebit de bună. Ne ajutăm de așa-numita re­gulă de cinci la unu: lăudăm de cinci ori și criticăm o dată. În general, e valabil principiul: „Fii generos cu recunoașterea meritelor celui­lalt”. Pentru că atunci când suntem lăudați, ne simțim în al nouălea cer. Este ca atunci când ne-am îndrăgostit prima dată.

Păstrați misterul

Experții mai au un sfat: nu vă puneți pe tavă! O relație bună presupune un anumit suspans. În cuplu există mereu un conflict distanță-apro­piere. Cu cât cineva e mai încredințat că îl are pe partener la degetul mic, cu atât crește proba­bilitatea ca sentimentele sale de iubire să pă­lească. Chiar și cu privire la activitatea sexu­ală, e important să existe o anumită ritmicitate, un echilibru corect între apropiere și distanță. O relație de dragoste poate rămâne vie doar dacă fiecare are propria sa viață: „Măcar una sau do­uă zile pe săptămână, fiecare ar trebui să facă ceva doar pentru sine”, spun specialiștii.

Dragoste la timpul prezent

Potrivit experțiilor, o problemă de fond a mul­tor perechi este legată de aș­teptările ne­realiste în privința iubirii: „Împreună pentru toată via­ța”. Adică ideea naivă, potrivit că­reia un cuplu trebuie să fie o unitate constantă, care rămâne puternică și frumoasă până la sfârșitul vieții. Dar de fapt, durata nu este un indicator al unei bune relații de cuplu. Specialiștii susțin că visul iubirii pentru toată viața este adesea influ­ențat de fanteziile de tip hollywoodian și trans­mite valori false. „Trebuie să renunțăm la ele dacă vrem să fim fericiți în dra­goste”, afirmă ei. Dragostea trebuie trăită în prezent. Trebuie culti­vată, mărturisită, trebuie să devină un rost per­ma­nent. Dragostea are ne­voie de atenție. Are nevoie să fie privită în ochi, ferită de obișnuință și de banalitate. Iubirea trebuie meritată. Ăsta este semnul duratei, cifrul eternității ei.