Leacuri de la cititori

– De la lume adunate și-napoi la lume date –

„Cum m-am luptat singur, vreme de 19 ani, cu spondilita anchilopoietică”

Dacă sorocul meu n-ar fi atât de aproape, aceas­tă scrisoare n-ar fi existat. Nu gândul nemuririi m-a îndemnat către scrierea ei, ci dorința de a împărtăși celor aflați întru aceeași suferință cu mine, o parte din expe­riența pe care am trăit-o și nutrind speranța ca aceș­tia să nu repete greșelile mele.

M-am luptat singur, vreme de 19 ani, cu ceea ce medicina clasică numește spondilită anchilo­poie­tică, încadrată, mai mult decât greșit, în grupa boli­lor reumatismale, tratând-o cu antiinflamatoare cât cuprinde și hidrocortizon, până la cortico-de­pen­den­ță, transformând un om în epavă, într-un timp relativ scurt. Probabil șansa mea a fost aceea că am refuzat categoric acest tratament, ori de câte ori mi-a fost impus, acceptând chiar și externarea pe pro­prie răspundere.

În primul rând: cel care are acest nefericit diag­nostic trebuie să ceară Institutului hematologic efec­tuarea analizei pentru punerea în evidență a anti­genului HLA-B27, care la majoritatea spondi­liticilor este prezent. Nenorocirea cea mai mare este aceea că acest antigen se transmite ereditar.

În al doilea rând: să parcurgă zilnic 5 kilometri sau să depună efort fizic echivalent. Mintea, psi­hicul și spiritul să fie condiționate volitiv, în sensul că această afecțiune este o bagatelă, mai banală de­cât o răceală, și să privească situația, cum spune româ­nul, în „bășcălie”. Să nu se considere în min­tea lui un om bolnav și să se comporte ca atare. Activitatea zilnică, de orice fel, este benefică pen­tru psihicul unui bolnav de spon­dilită anchilopoie­tică. Dar, totuși, să nu exa­gereze. Să învețe să-și asculte organismul și să păstreze echilibrul efortu­lui dozat, după cum acesta cere.

În al treilea rând: alimentația,variată, diferită, fără pofte iraționale. Să nu facă foamea, dar nici să nu facă cură de îngrășat. Totuși, anumite restricții există: fără spanac și fasole boabe, sub orice formă; brânzeturile, fermen­tate sau nu, în cantități cât se poate de bine stabilite și dozate; fără iaurt, sana sau kefir; zilnic să mă­nân­ce două ouă prăjite (ochi) – întrerupte numai când organismul spune că nu mai vrea și să le reia atunci când acesta cere; ardei iute, usturoi, rădăcină de țelină, suc de sfeclă roșie – cât se poate de mult, în decurs de 24 de ore.

În al patrulea rând: să nu fumeze deloc, fără alcool și în mod special băuturile spirtoase (cele distilate, coniac, vinars, vodcă, whisky, gin etc.). În func­ție de cerința organis­mului, se poate bea un pahar până la trei pahare, numai vin roșu. Dacă cerința de al­cool este prea mare, atunci ea poate fi stopată prin 2 l de infuzie de sunătoare (3 lingurițe plantă, la 250 ml apă, timp îndelungat, dar nu mai puțin de 3 luni, zilnic, fără întrerupere).

În al cincilea rând: după lungi peregrinări prin spitalele și sanatoriile de recuperare ale României, în urma cărora m-am trezit lefter, dar cu aceeași afecțiune și cu experien­țe nu tocmai plăcute (după tratamentul intensiv cu Indometacin m-am trezit cu ulcer duodenal cronic), am renunțat definitiv la medicina alopată și am trecut la fitoterapie, în­ce­­pând cu tratarea ulcerului. După lecturarea căr­ților de specialitate, combinată cu no­țiunile despre ce înseamnă spondilita din punct de vede­re fiziologic, am experimentat pe propriul or­ga­­nism multe combinații de plante, reușind să aflu formula cu ajutorul căreia am rezistat timp de 19 ani, fără ca sistemul meu osos să fie afectat vizibil (nu este deformat), fără ca articulațiile să ajungă în stadiul de anchi­loză. Condiția obigatorie ca acest amestec de plante să pro­ducă efecte în timp este aceea de a fi utilizat zilnic, indiferent de acti­vitate, oră, dispoziție, regim alimentar sau regim alcoolic, fără nicio întrerupere, chiar dacă la înce­put va părea greu sau chiar imposibil. Pen­tru mine nu a fost nici greu, nici imposibil și în cei 19 ani am făcut o singură întreru­pere care a pro­­dus distrugeri ce nu mai pot fi recuperate, fiind ire­versibile, iar timpul care mi-a mai rămas nu-mi permite să reiau de la capăt lupta. Știut este faptul că în fitoterapie, o întrerupere, chiar de o zi sau de o doză, atrage după sine anularea a tot ce s-a câștigat în timp, căci principiile active aflate în plante nu se sedimentează în organism la nivel celular precum oligoelementele din produsele de sinteză utilizate de medicina alopată.

Combinația de plante: 200 g flori de gălbenele, 100 g pir – rizomi, 300 g plop-negru – muguri, 100 g urzică moartă – frunze, 100 g frasin – frunze, 100 g vâsc – plantă întreagă, 300 g osul-iepurelui – rădăcină, 100 g frunze de nalbă-mare, 100 g isop – plantă întreagă, 200 g coada-calului – plantă întreagă, 200 g ienupăr – fructe, 200 g lemn-dulce – rădăcină.

Acest amestec se trece prin ma­șina de tocat pentru a fi foarte bine mărunțit, apoi se amestecă bine de tot pentru a se obține o dis­persare echilibra­tă a tuturor plantelor. Se prepară o infuzie din 3 1/2 lingurițe la 1 l apă clocotită, lăsată să stea 10-15 minute. Can­titatea utilă în 24 de ore este 2-3 litri, fără întrerupere, de la data stabilirii diagnosticului, până la adânci bătrâneți.

În situația când apar puseuri dure­roase în anu­mite zone, se procedează astfel: se face mișcare continuă pe sen­sul de propagare al durerii până la dispariția acesteia. La început, mușchiul va răs­punde foarte slab, iar durerea va fi foarte mare. Pe măsură ce mișcarea este repetată, fără forțarea muș­chiului, durerea se va atenua iar mușchii, con­comitent cu atenuarea durerii, își vor reveni la po­tența avută anterior apariției durerii. Seara, înainte de culcare, se va utiliza un­guentul realizat din urmă­toarea combinație de plante: 400 g flori de gălbenele, 200 g frunze de alun de pădure, 300 g muguri de plop-negru, 300 g usturoi pisat, zeama de la 3 lămâi. – Mugurii de plop-negru se zdrobesc cu un fă­căleț de lemn, pe un fund din lemn, și se pun la mace­rat în alcool de 40º (vodcă) timp de 14 zile, în proporție de 50 g muguri la 100 ml alcool. În ziua a 15-a, ma­ceratul se decantează și se păs­trea­ză în sticlă mată. Conco­mitent, se pun frun­zele de alun (tocate mărunt de tot) în alcool de 40º, în proporție de 50 g frunze tocate la 100 ml alcool, și se țin la macerat 24 de ore, după care se decan­tează. – Într-un vas la bain-marie (pe baie de aburi) se topește 1 kg un­tură de porc nesărată. Când un­tura devine fluidă, se toarnă florile de gălbenele care au fost trecute prin mașina de tocat, pentru a fi mă­runțite foarte bine, ceea ce s-a decantat de la tinc­tura de muguri de plop negru (partea grosieră) și usturoiul pisat bine de tot. Se fierb în acest fel timp de 3 ore, după care se ia de pe foc și se păstrează la loc rece până în ziua următoare. – A doua zi, se retopește amestecul din ziua precedentă (nu se scoate partea grosieră din amestec) și după 3 ore se toarnă tinctura de muguri de plop-negru, după care se mai lasă 1/2 oră la foc. Se ia de pe foc și se păstrează la rece, până în ziua următoare. – A treia zi, se retopește amestecul obți­nut în ziua prece­dentă și după 3 ore se toarnă tinc­tura din frunze de alun, după care se lasă încă 1/2 oră pe foc, după care se încorporează zeama de la lămâi, apoi se dă la rece, până în ziua următoare. – A patra zi se re­to­pește amestecul, și când a de­ve­nit fluid, se toarnă în borcane care se păs­trează la rece (pe ușa frigi­derului). – Seara, înainte de culcare, locul dureros se spală bine cu alcool sau cu tinctură din „rădăcină de untul-pământului” (în proporție de 50 g plantă, la 100 ml alcool de 40º), apoi se unge bine cu un­guentul prezentat mai sus. Se acoperă locul res­pec­tiv cu un prosop, nea­părat din bumbac, peste care se așează bla­nă de iepure sau tricot din lână de oaie. Se ține până dimineața. Se repetă trei seri la rând, după care, în mod normal, ar trebui să dis­pa­ră durerile pentru o perioadă lungă de timp.

Ar mai fi multe de spus, dar timpul a devenit prea scurt. Numele meu? Consider că mai impor­tant este ajutorul oferit, decât numele unui om, trecător prin această existență. Totuși, să zicem…

DANIEL

Leac contra impotenței

Vă rog să mă scuzați pentru rețeta pe care o propun, pentru menținerea pe cât posibil a unei căs­nicii normale. Nu avem ce face. Așa a lăsat Dumnezeu lumea și noi facem parte din ea. Secto­rul de muncă cel mai greu este mineritul subteran. De regulă, acești oameni (cu mici excepții) trăiesc puțin după pensionare și poartă cu ei destule dureri, în special reumatice, dar și de altă natură. Un coleg de-al meu, la vârsta de 45 ani a început să aibă pro­bleme cu potența. Era relativ sănătos, dar necazul apăruse, familia (respectiv nevasta, fiindcă nu avea copii) dădea semne de nervozitate (soția lui avea 39 de ani). În aceste condiții, la sugestia altui coleg de muncă (de foarte bună credință și discret) a apli­cat următoarea rețetă: a omogenizat 250 g miere polifloră, cu 100 g sâmburi de nucă măcinați și uscați, și 30 g cacao olandeză. A luat, de 3 ori pe zi, câte 2 lingurițe, după mese, dimineața, la prânz și seara. Nu a consumat bere, vin sau altă băutură, cu excepția a câte unui păhărel de 50 ml coniac de Vrancea (curat) dimineața și seara. Pentru aplicarea acestei rețete (după necesități și cerințe) organis­mul omului trebuie să fie rezistent și sănătos.

Așa s-a reînnodat firul unei căsnicii care du­rează și astăzi în armonie și înțelegere. Se mai în­tâmplă în viață și așa!

NICOLAE – Deva