
Săptămâna trecută ne pregăteam, optimişti, să îmbrăţişăm primăvara fără restricţii, s-o umplem de festivaluri, cântări şi bucurie. Când colo, Martie miroase a moarte. În plină renaștere a naturii, Rusia a ridicat asupra Ucrainei securea războiului. Mai unită ca niciodată, comunitatea internațională oferă sprijin material și moral. România se comportă și ea, exemplar, deschizându-și granițele și inima. Iar printre făcătorii de bine se numără instituții culturale prestigioase, precum și artiști.
Ateneul Naţional şi Opera din Iaşi

Cele două prestigioase instituții ieșene au demarat campanii de solidaritate pentru artiştii din Ucraina. Încă de săptămâna trecută, cu o zi după izbucnirea războiului, Ateneul Naţional din Iaşi a trimis scrisori de solidaritate către instituţii culturale din Cernăuţi, Kiev, Odessa, Herson şi Nijîn – localităţi în care artiştii ieșeni au avut evoluții aplaudate pe scenele ucrainene. Se oferă, însă, și ajutor concret. Pentru a veni în sprijinul colegilor de breaslă din Ucraina, Ateneul Naţional Iaşi va pune la dispoziţie instituţiilor publice de cultură, infrastructura scenică, servicii de cazare, precum şi alte servicii necesare pentru continuarea activităţilor artistice.

„Cu gândul la greu încercatul popor ucrainean, oferim sprijinul nostru artiştilor de acolo… Suntem profund îndureraţi pentru pierderile suferite şi îi purtăm în gândul şi rugăciunile noastre pe toţi cei afectaţi de război”, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei, agenţiei Agerpres.
Opera Națională Română din Iași a luat aceeaşi atitudine ofertantă, iar demersul a şi avut ecou. Doi tineri balerini, artiști ai Teatrului Academic Național de Operă și Balet din Odessa – Ekaterina și Victor Tomashek, sunt dornici să lucreze în capitala Moldovei. „Cu toții suntem afectați de ceea ce se întâmplă în Ucraina și ne-am gândit cum am putea să îi ajutăm pe cei care suferă din cauza războiului. Cea mai bună formă de sprijin pentru artiști este aceea de a le oferi posibilitatea de a-și continua activitățile, exprimându-se liber. Am adresat teatrului liric din Odessa, care are un colectiv de mare valoare, invitația de a-și etala arta pe scena noastră… În urma adresei, am primit cu mare bucurie un răspuns. Doi dintre balerinii teatrului vor să vină la Iași, pentru a-și continua activitatea. Totodată, pregătim un spațiu, pe care Opera îl are în posesie, cu destinația de locuință pentru artiștii refugiați”, a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
Filarmonicile din Sibiu, Brașov și Pitești
„Vorbim aceeași limbă universală: muzica”

Încă trei instituţii culturale prestigioase din România oferă sprijin muzicienilor ucraineni. „Suntem solidari în faţa agresiunii inacceptabile care se petrece dincolo de Nistru şi regretăm profund criza umanitară declanşată de acest conflict. Până când pacea va triumfa, este datoria noastră să venim în ajutorul semenilor afectaţi de război. De aceea, Filarmonicile din Braşov şi Sibiu îşi anunţă sprijinul concret artiştilor din Ucraina. Avem posibilitatea de a oferi cazare şi beneficii materiale pentru muzicienii din orchestrele profesioniste”, se arată în comunicatul comun al celor două Filarmonici.
Nu se lasă mai prejos nici colegii lor din Pitești: „Filarmonica Pitești este deschisă colaborărilor cu muzicieni aflați în Ucraina. Colegi de-ai noștri trec prin momente dificile acum, iar orice ajutor este util. Ne bucuram că și alte instituții de profil din România transmit un asemenea mesaj de solidaritate! Doar împreună putem reuși!”.
Artiștii ucraineni sunt invitați să folosească următoarele coordonate:
Sibiu: e-mail: [email protected], telefon: (+40)735.566.490
Braşov: e-mail: officefilarmonicabrasov.ro, telefon: (+40)268.473.058
Piteşti: e-mail: [email protected] telefon: (+40)248.220.111