„Lumea se va schimba. Nimic n-o să mai fie ca înainte”. Așa sună cele două avertismente care fac, în ultima vreme, înconjurul Europei și-al globului. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei redeschide războiul rece și bătălia pentru zonele de influență. Occidentul pare mai unit ca înainte, dar China și Rusia rămân două superputeri dictatoriale, care vor avea un cuvânt greu de spus, mai ales că au susținători atât în Occident, cât și la noi. Sunt maeștri ai propagandei. Efectul se vede deja, în minciunile care-i orbesc pe rușii de rând, când mama de la Moscova nu crede că fiica de la Odesa e nevoită să fugă la București, din calea bombelor! Am trăit și noi în lumea mincinoasă a comunismului din anii ’80, și nu cred că vrem să ne întoarcem acolo, iar ucrainenii, care au trăit blestemul comunismului chiar sub cizma Rusiei, tocmai luptă cu disperare, pentru a-și apăra libertatea și dreptul la un viitor după inima lor.
Faptul că știm cum vrem să trăim – în nici un caz ca în China, sau ca în Rusia – nu ne dă însă răspunsul întreg despre ce ne așteaptă, când năpastele din zilele astea vor fi trecut. Ne suntem datori, pentru început, cu o analiză limpede și onestă, la o justă evaluare a tuturor lucrurilor bune pe care momentele de criză ni le-au evidențiat. Trebuie să știm pe ce ne bazăm, mai întâi, aici, la noi acasă. Cu prilejul evenimentelor din Ucraina, s-a văzut limpede câte „cozi de topor” are regimul Putin în România, s-a văzut, iarăși, destul de clar, cum decizii care ne-ar fi asigurat un mai mare confort energetic sau geo-strategic au fost influențate de personaje-trucate, cu un profil demascat în lumina ultimelor evenimente.
Nu-i mai puțin adevărat că și blocul euro-atlantic și-a arătat unele limite în evaluarea pericolului din Est. Politicile „verzi”, promovate agresiv, vor fi puse, se pare, între paranteze. Asta înseamnă noi negocieri serioase la Bruxelles, dar și oportunități pentru economia locală. Oarem avem oameni pregătiți – nu doar profesional, ci și moral – să ducă aceste negocieri în interesul României? Ne pregătim sau așteptăm „ce-o fi”? Știm răspunsul pentru crizele care vin? N-ar fi momentul să vedem niște planuri strategice pe agricultură, să nu ne trezim în penurie de alimente, constrânși să devastăm magazinele? În plus, războiul din Ucraina ne-a devoalat, încă o dată, superficialitatea cu care statul nostru a tratat comunitățile românești din afara granițelor. Suntem pregătiți cu o nouă abordare, în cazul când lucrurile acestea se vor rediscuta? Pe cine ne putem baza, cu adevărat, la greu? Cum joacă Ungaria, e destul de clar. N-ar fi cazul să privim mai departe de „curtea vecinului” și să pregătim parteneriate solide, cu țări de care ne apropie interese cât se poate de clare, precum Polonia și Țările Baltice? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care crizele din ultimii doi ani ni le-au adus în față. Cu cât mai repede vom avea răspunsuri la ele, cu atât mai sigură și mai bună va fi lumea nouă în care vom trăi…
