
S-a întâmplat de mai mult de o sută de ori ca, în toiul nopții, să-și ia copiii și să plece de-acasă pentru a scăpa de mirosul infernal ce se înstăpânise peste oraș. O duhoare care învăluie, fără respect pentru ceea ce reprezintă, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana infinită a lui Brâncuși, parcul și centrul orașului Târgu-Jiu. Un flagel ce invadează tot mai adânc, sate și orașe din România, rezultat al unor afaceri murdare, care, cu sprijinul autorităților locale corupte, otrăvesc comunități întregi. Iar când unul dintre oameni se ridică și luptă, este dat în judecată chiar de poluator, purtat cu vorba și descurajat de instituțiile statului. Însă lupta și exemplul lor sunt esențiale.
Zeamă toxică, cu acid sulfuric

„L-am văzut într-o dimineață pe băiatul meu, un adolescent bine făcut, de 1,98 m, cum pleacă la școală galben la față, după o noapte otrăvită de emanații de hidrogen sulfurat. Abia închisese ochii. După două ore, m-a sunat diriginta să merg să îl iau. Nu se simțea bine, respira greu. Uneori, și mie și soțului meu, ni se inflamează zone ale gâtului, ne simțim amețiți, epuizați”. În 2008, Mădălina Șarapatin s-a mutat cu familia în casa ridicată în curtea bunicilor ei, acolo unde copilărise, într-un cartier mărginaș al orașului Târgu-Jiu, numit Slobozia. Coșmarul a început opt ani mai târziu, când a simțit pentru prima oară un miros putred și înțepător, și a încercat să afle de unde vine. La 2 kilometri depărtare, se construise un depozit de deșeuri ce pornise, ca atâtea altele, cu o ilegalitate: se afla prea aproape de casele din jur. „Atunci nu aveam nicio idee ce înseamnă acest miros. Acum știu. Au depozitat gunoiul fără să-l trateze, cum scrie în normele tehnice, și nici nu l-au acoperit periodic cu pământ, iar Agenția pentru Protecția Mediului a închis ochii. Stațiile de epurare ce tratează levigatul, acea zeamă toxică ce se scurge din deșeuri, folosesc acid sulfuric. În anul 2020, au folosit 320 de tone de acid sulfuric, față de 100 de tone, cât aveau voie, conform autorizației. Vă dați seama ce înseamnă asta?”. Mădălina Șarapatin a solicitat sprijinul Poliției Locale pentru prima oară în 2018. I s-au dat asigurări că se va rezolva situația. După câteva luni, când a înțeles că instituția nu a mișcat un deget, a mers în audiență la primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. O experiență de care-și amintește cu inima strânsă. „Eu credeam că audiență înseamnă să-i spui primarului în față ce problemă ai, și el să încerce să rezolve problema comunității. M-am înșelat amarnic. În birou se aflau mai multe persoane din anturajul primarului, între care un secretar care, de fiecare dată când încercam să explic problema, începea să țipe la mine. A fost imposibil să port o discuție normală. La fel de dezamăgită am fost și de Garda de Mediu. În naivitatea mea, credeam că autoritățile sunt făcute să rezolve lucrurile. Dar în loc să fie de partea noastră, a cetățenilor, ele au acționat împotrivă. În iunie 2020, a avut loc o poluare masivă a Iazului, un pârâu de lângă depozit, în care au vărsat permeat, o apă în care se tratează levigatul cu acid sulfuric. Nu a mai rămas nicio vietate, nicio broască în acel pârâu, oamenii își irigau serele cu el, acum e mort. Apele Române au dat doar amendă, deși inițial spuseseră că s-a întocmit dosar penal. În vara lui 2020, a fost ceva cumplit. Un jurnalist local, Narcis Daju, a făcut o filmare cu drona, în care se vede cum pe câmp, dincolo de depozit, se strânsese un lac otrăvitor de levigat. A doua zi de dimineață, la ora 7, era să cad în casă, atât de puternic era mirosul, toată ziua am fost roșie la față, cu stare febrilă. Mă intoxicasem de la aer. După ce imaginile au fost date la TV, am mers la fața locului, cu câțiva localnici revoltați. Făptașii (depozitul Polaris) încercau să acopere cu buldozerele dovezile. S-a înregistrat la Parchet un dosar de cercetare penală, dar nu s-a făcut nimic până acum”. Această lipsă de tragere la răspundere, amânările pedepselor unor infracțiuni grave de mediu îi încurajează pe marii poluatori, ce știu că au spatele asigurat și își permit să creeze noi dezastre. Dar la Târgu-Jiu a fost inițial altfel. Protestele cetățenilor și dovezile strânse de Asociația „Slobozia vrea aer curat!”, fondată de Mădălina Șarapatin, au închegat comunitatea și au avut impact. Activitatea depozitului de deșeuri a fost suspendată în martie 2021, însă bucuria nu avea să dureze. Peste doar câteva luni, poluatorul și-a reluat activitatea la cote maxime.
În bejenie, la rude și prieteni

Și s-a mai întâmplat ceva de-a dreptul uluitor! Mădălina Șarapatin a fost dată în judecată de poluator, pe motiv că-i afectează imaginea. Poluator care își permite să trimită cu camionul firmei deșeuri chiar în cartier, unor localnici dispuși să le incinereze pe furiș. „De la un timp, am observat că mirosul s-a schimbat, a devenit înțepător, te ia amețeala instant, în timp ce aparatul nostru ce măsoară nivelul de hidrogen sulfurat nu mai prezintă depășiri, după ce în trecut indicase depășiri de zeci de ori ale nivelului maxim admis. Am aflat ce se întâmplase: cei de la Polaris au schimbat metoda, au început să trateze deșeurile folosind acid clorhidric. Am ajuns să verificăm seara care sunt culoarele prin care bate vântul și, de multe ori, când simțim că vine mirosul, plecăm de acasă, dormim la rude, la prieteni. Noi stăm la 2 kilometri distanță de depozit, vă dați seama cum trăiesc cei ce au casele la câteva zeci de metri de el? Pur și simplu, sunt condamnați la moarte. Nu pot să înțeleg atitudinea autorităților locale. Ajunge și la ei mirosul și totuși, în afara precedenților doi prefecți, care au stat puțin în funcție, toți au fost de partea poluatorului. Asta, în condițiile în care senzorii amplasați în curtea Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” sunt mai mereu roșii. Nu au și ei copii care merg la grădiniță, la școală, care se joacă afară, nici măcar la copiii lor nu se gândesc?”
La „Masa tăcerii”, cu masca pe față

Mădălina Șarapatin a fost 13 ani profesoară, acum lucrează ca expert contabil. A înființat asociația „Slobozia vrea aer curat” când a simțit că nu se mai poate, că trebuie să facă și altceva în afara sesizărilor și participării la proteste, iar asta îi consumă mult timp și energie. Plus bani, pentru a se apăra în instanță și a ataca în numele asociației. „Noi atacăm «Polaris», instituția primarului și Agenția pentru Protecția Mediului, pentru autorizația de mediu dată. La ultimul termen, Primăria a venit cu un teanc gros de acte, dar ce să vezi: tocmai cele două hârtii ce făceau subiectul plângerii noastre lipseau de la dosar. Nu le găsiseră! În plus, am avut acum surpriza ca de partea lor să intervină și Consiliul Județean. Noi contestăm deschiderea celei de-a treia celule de depozitare. Prima celulă s-a umplut în zece ani, a doua e aproape plină după trei ani, iar acum urmează deschiderea celulei trei, care va fi cât primele două la un loc. Proiectul e tip piramidă, peste primele trei urmează să apară alte trei, ceea ce ar însemna să fim condamnați la gazare pentru următorii 20-30 de ani. Oricum, răul e deja făcut, dar trebuie oprit, măcar în ultimul ceas. Deja, dacă urci din parcul central, acolo unde este Masa Tăcerii, de pe malul Jiului, se vede depozitul. Când vor fi 6 celule, una peste cealaltă, vei admira o nouă atracție turistică a Gorjului, un uriaș munte, o piramidă de gunoaie, și vei vizita complexul monumental Brâncuși cu masca antipoluare pe față.”
Războiul unui om liniștit

Ion Mădălin Ungureanu, primarul comunei gorjene Bălești, poate fi „mândru”: pe data de 1 ianuarie 2022, pe harta senzorilor Airly, cea mai poluată localitate din România era Bălești. „Poluare extremă!” scria în dreptul ei. Locuitorii din Bălești nu inhalează doar hidrogen sulfurat, adus de vânt de la depozitul „Polaris” din Târgu-Jiu, ci și particule de sticlă pisată de la un oaspete de seamă New NRC Reciclare, care și-a început afacerea în Băleni prin două hârtii dubioase. Autorizația de la Direcția de Sănătate Publică ce preciza că incinta firmei de reciclare se află la 70 de metri de prima locuință, și schimbarea statutului, prin bunăvoința Primăriei, la „zonă industrială”. Astfel, a apărut în plin sat, între casele ridicate cu 50-70 de ani în urmă, lipit de gardul lor, un poluator ce nu respectă normele legale. Cum în multe astfel de situații, toată lumea se știe cu toată lumea și nimeni nu vrea să-i supere pe cei „de sus”, localnicii au preferat să tacă și să înghită. Când nu s-a mai putut, au cerut ajutorul unui om pe care-l știau că nu pleacă capul și nu știe de frică: Ilie Holtea, economist, un oltean dornic de liniște, ce părăsise orașul Târgu-Jiu și se mutase în 2015, cu familia, în Cornești, unul din satele comunei Bălești. Zona era verde, liniștită, cu sere, pepiniere și terenuri agricole lucrate de localnici. Viața tihnită de la țară a luat sfârșit, însă, când pe un teren pe care se aflase cândva un conac boieresc, au început să apară, în toiul nopții, zeci de camioane ce descărcau tot felul de utilaje, deșeuri și tocătură de sticlă pisată. „Eu mi-am luat casă aici, ca să trăiesc liniștit. Dar când îți saltă podeaua casei, sari din pat la cinci dimineața și duduie camioanele la câțiva metri de capul tău, te ridici și te lupți. Sunt foarte mulți oameni în județele astea sărace din sud, care lucrează la stat și cărora le e foarte frică să spună ce-i supără, ca să nu-și piardă locul de muncă. Chiar dacă trăiesc în acel aer otrăvit, se tem să zică ceva. Alții sunt plătiți să tacă, mai nou, sunt plătiți și jurnaliști locali să spună la TV, că totul e bio, curat, când evidențele arată invers. Eu întotdeauna, când am avut ceva de spus, am spus adevărul direct în față, n-am niciun stres”. Hotărât și priceput, Ilie Holtea a descoperit nereguli grave în toate adeverințele, actele, avizele firmei ce depozita deșeuri și resturi de sticlă reciclată în fosta curte a conacului, vecină cu casa sa. Curtea, plantele, frunzele erau pline de particule de sticlă, pe care le găsea și în purificatorul de aer din casă. Când deschidea fereastra să aerisească, intra sticlă pisată mărunt, ca un nor de nisip. Nu se mai putea trăi, au fost doi ani groaznici. Ajunsese să își ducă de două ori pe săptămână copilul la medicul ORL, pentru probleme legate de gât și de respirație. Problemele au dispărut după ce Ilie Holtea, prin dovezile strânse timp de doi ani și puse pe masa Gărzii de Mediu, a prefectului de Gorj și a presei, a oprit activitatea firmei poluatoare din curtea vecină. O victorie de excepție, însă lupta avea să continue în centrul comunei.
Susținătorii dezastrului: autoritățile locale și județene

„Poluatorii au fost și sunt foarte bine sprijiniți de tot ce înseamnă autorități județene și locale, care le eliberează documentele necesare. Au autorizație pentru 12.000 de metri pătrați și au mai cumpărat 10 hectare, undeva, în spate, pentru a se extinde. Deja ferestrele caselor sunt murdare de acea sticlă pisată, se așează pe mașini, peste tot. E o mare problemă, chiar la drumul național, lângă curțile oamenilor, un depozit unde ei aduc sticlă pe care o mărunțesc cu utilaje speciale și o depozitează în aer liber. Vorbim de sute de mii de tone.” În 2020, la solicitarea lui Ilie Holtea, prefectul de Gorj a trimis Corpul de control. S-au găsit o serie de ilegalități în actele firmei, iar activitatea acesteia părea că se va opri. Noua coaliție de guvernare, PSD-PNL, a dat totul peste cap și a repus pe șine mașinăria, chiar dacă 1.200 de locuitori ai Băleștiului au semnat o petiție pentru oprirea activității. Și în acest caz, poluatorul a dat în judecată pe cel ce a îndrăznit să ridice vocea, Ilie Holtea, dar el știe că are dreptatea de partea sa și că în cele din urmă va răzbi. Participă la ședințele Consiliului Local pentru a supraveghea felul în care se petrec lucrurile în comună, și face ceea ce ar trebui să facă toți cei ce doresc o viață mai curată: să ia atitudine. „Vedem zilnic cum acești oameni depășesc limită după limită, în isteria lor contra sănătății publice. Toate gropile de gunoi, toate depozitele autorizate și susținute ilegal, chiar în mijlocul comunităților, fără cea mai mică încercare de protejare a mediului, ne otrăvesc pe noi toți. Fiecare parc distrus, fiecare depozit de deșeuri adus mai aproape ne duce pe noi mai departe de o comunitate sănătoasă. Copiii noștri vor fi cei afectați de betonarea naturii, de praful și de gazele gropilor de gunoi. Nu trebuie să mai asistăm impasibili, ci să spunem răspicat că nu suntem de acord. Au ajuns cu tupeul la cote maxime, ne aduc gunoaiele lângă case, vor să facă profit cu prețul sănătății noastre și tot ei ne dau în judecată. Sunt susținuți de primari fără viziune, fără respect pentru oameni, cu interese mărunte, fricoși. Avem dreptul garantat de Constituție la sănătate. Haideți să-l apărăm! Trăim într-o comunitate aflată în pericol, cu râurile pline de levigat și de gunoaie, inspirăm particule de sticlă. Aici suntem, oameni buni. Ce facem, continuăm cu aceste nenorociri, sau luptăm?”.