
Stimată redacție, am 49 de ani și locuiesc de 20 de ani în Italia. În luna februarie a.c., am fost diagnosticat cu cancer ganglionar, extins în aproape tot corpul. Îi rog pe specialiști sau pe cititorii dvs. care au suferit de această boală să-mi recomande un remediu alternativ, pe care să-l pot urma în paralel cu tratamentul oncologic. Vă mulțumesc!
MARIAN – Roma, Italia
„Fiul meu a fost diagnosticat cu osteonecroză aseptică”
Fiul meu, în vârstă de 34 de ani, a fost diagnosticat în urma examenului RMN cu leziune de osteonecroză aseptică stadiul II condiliană femurală externă; fluid intersinovial în cantitate mare. Îi rog pe cei care pot să-i dea un sfat, să-i recomande un tratament eficient, de orice natură, numai să-și recapete sănătatea. Vă mulțumesc și doresc tuturor un Paște fericit!
ALEXANDRA G.
„Mai ales noaptea, îmi crește pulsul peste 100 bătăi/minut”
Am 41 de ani și o problemă de sănătate căreia nu-i găsesc nici cauza și nici rezolvarea. De câteva luni îmi bate inima de simt că-mi sare din piept și am pulsul de peste 100 bătăi/minut. Menționez că acest fenomen se întâmplă cel mai des noaptea. De multe ori mi s-a întâmplat să mă trezesc în toiul nopții, cu inima bătând nebunește. Doctorii nu au luat suferința mea în serios, spunându-mi că nu-i nici o problemă, că inima mea bate repede. Mie însă nu mi se pare normal să am aceste variații de ritm cardiac și sper să primesc un ajutor din partea cititorilor sau a specialiștilor „Formulei AS”. Menționez că mi-am făcut analizele de sânge, EKG, ecografie cardiacă, dar nu au evidențiat nimic deosebit. Cu mult respect,
GABRIELA – București
„Am dermatomiozită, dar iau pastile degeaba”
Stimată redacție, am 39 de ani și am fost diagnosticată cu dermatomiozită acum cinci ani. Fac tratament cu Plaquenil, Panafcortelone, Caltrate D, multivitamine și ulei de pește, dar nu simt vreo îmbunătățire, iar acum am început să am reacții din cauza atâtor pastile pe care trebuie să le iau. Vă rog să-mi recomandați un medic care mă poate ajuta. Vă mulțumesc!
SIMONA – Cluj
„Există vreun leac pentru azoospermie?”
Mă numesc Andreea, am 29 de ani și sunt căsătorită de trei ani. Acum, familia noastră se confruntă cu o problemă foarte gravă, pe care am descoperit-o și care ne-a distrus atât pe mine, cât și pe soțul meu. El a făcut două spermograme și la ambele a reieșit că are azoospermie. Soțul meu are 31 de ani și ne vine greu să credem că nu vom putea avea niciodată copii. Vă rog din suflet, recomandați-ne un specialist care ne poate ajuta. Am fost până acum la doi medici care au ridicat din umeri , fără să ne dea vreo speranță. Ne-au spus să ne obișnuim cu ideea că nu putem avea copii… Există vreun leac din plante pentru această boală? Vă mulțumesc anticipat, pentru cea mai mică fărâmă de speranță pe care o veți sădi în inimile noastre. Paște fericit tuturor!
ANDREEA T.
„Am keratită punctată post-conjunctivită”
Vă rog să mă ajutați și pe mine! Boala de care sufăr se numește keratită punctată post-conjunctivită. Mă tratez de o jumătate de an cu picături, dar nu am avut nicio ameliorare, am căpătat doar o intoleranță la tot ce înseamnă picături de ochi. Am vederea slabă și am ajuns la capătul puterilor. Vă mulțumesc!
CRISTI – București
„După un chiuretaj, am fost diagnosticată cu sinechie uterină”
Stimată redacție, am 31 de ani și în urmă cu șase ani, am avut o sarcină cu probleme și am fost nevoită să o întrerup, la recomandarea medicului. Mi s-a făcut un chiuretaj nereușit, în urma căruia am rămas cu o sinechie uterină (sindrom Asherman) – am adeziuni în cavitatea uterină. După această intervenție, nu am mai avut ciclu și, pentru că obstrucția sângelui menstrual putea duce la endometrioză, mi s-a introdus un sterilet. În situația dată, nu mai pot rămâne însărcinată și îmi doresc foarte mult un copil. Știe cineva cum se poate vindeca sinechia uterină? Am vreo șansă să devin mamă? Le rog pe doamnele care au suferit de această boală să-mi împărtășească experiența lor. Vă mulțumesc!
DOINA T.
„La aproape doi ani, din cauza enterocolitei cronice, fetița mea nu ia deloc în greutate”
Stimată redacție, sunt o mamă foarte îngrijorată. Fetița mea are un an și nouă luni și cântărește doar 8 kilograme. La vârsta de 6 luni a început să aibă șapte-opt scaune pe zi, mai moi, dar nu diareice, și creșterea ei a încetinit foarte mult. Am fost cu ea la o mulțime de doctori, care i-au pus diagnosticul de enterocolită cronică, fără însă să-i stabilească cauza. La analize a reieșit că e ușor anemică și rahitică, semne clare ale unei malabsorbții. Momentan, face tratament cu fier, calciu, Kreon, vitamine, dar numărul scaunelor a rămas mare (3-4 pe zi), iar de trei luni, nu a mai pus deloc în greutate. Nu mai știu ce să fac, vă rog să mă ajutați cu un sfat! Vă mulțumesc!
S. R. – București