Cu sufletul la control

– Despre stăpânirea de sine în vremuri de criză –

– Provocările lumii ne pun la mare încercare puterea de a rezista. Cel mai expus este sufletul. Amenințările provoacă degringoladă senti­men­tală și boli. Știința de a le stăpâni se numește „management emoțional” și se poate învăța. Sfaturile care urmează sunt de ultimă oră    –

Actor și spectator

Față de o situație provocatoare, oamenii reac­țio­nează în mod diferit: unii își ies din țâțâni, alții ră­mân calmi și indiferenți. „Ches­tiu­ne de tempera­ment!”, se spune. În rea­li­tate, cei care dau do­vadă de sânge rece dețin arta – extrem de importantă – de a se stăpâni.

„Management emoțional” – așa se numește no­ua rețetă de com­batere a stresului și a hao­sului din viața noastră su­fle­teas­că. Ea se referă la capacitatea de a percepe mai bine stările inte­rioare prin care trecem, natura sen­timen­telor care ne stăpâ­nesc la un mo­ment dat, la știința de a le exterio­riza și ex­prima conve­nabil, pre­cum și la capa­citatea de a evalua cât mai corect sen­timen­tele se­menilor noștri.

Ca să vedeți dacă sistemul func­țio­nează, faceți următorul ex­periment: cu prima ocazie când simțiți că nervii dvs. se încarcă și sunteți la un pas de a vă lăsa stăpâniți de furie, de teamă sau dis­perare, analizați atent ceea ce simțiți, modul cum re­ac­ționați fizic. Observați dacă faceți ges­­turi penibile, deplasate, dacă vi se mo­difică vocea și ex­presia feței, urmă­riți ce re­ac­ție au cei care vă înconjoară față de mo­dul dvs. de a vă ma­ni­festa. E un fel de de­dublare a propriei dvs. per­so­na­lități. Sun­teți și actor, și spec­ta­tor totodată. Ca actor, in­ter­pretați o partitură dra­ma­tică – furie, dez­nădejde etc., cu tot cor­tegiul ei de cuvinte și gesturi, iar ca spec­tator, urmăriți acest „spec­tacol”, nu tot­deauna plă­cut. Tra­geți cu coada ochiului și la „pu­blicul” aflat în apropiere: mem­brii fa­miliei, prieteni, co­legi, și totul va fi O.K. (nu e cuvânt românesc, dar e foarte ex­pre­siv). La capătul „piesei”, de fapt, la capătul auto­ana­­li­zei pe ca­re v-ați aplicat-o, jenați de sen­ti­men­­tele dvs. exagerate, veți pune pi­ciorul pe frână…

Și mai există un avantaj: când e vorba de sen­ti­men­te negative – teamă, gelozie, furie – ele au și pe plan fizic un efect autodistructiv, pentru că duc la scăderea imunității. Părerea că bolile grave apar mai ales pe un teren sufletesc instabil câștigă tot mai mult în credibilitate.

4 rețete

Ce trebuie să faceți pentru ca emoțiile să nu vă mai copleșească? Iată câteva recomandări:

– Încercați să analizați cât mai exact starea sen­ti­­mentală pe care o trăiți (neputință, teamă, melan­colie etc.).

– Inspirați adânc și expirați zgomotos (ca atunci când simțiți o mare ușurare). Repetați de 10 ori.

– Pe măsura posibilităților, căutați cât mai des compania unor persoane optimiste și vesele. Râsul este cel mai bun medicament pentru stres. El ne „vindecă” în câteva se­cunde.

– Cel mai eficient ajutor: mișcarea. Spălați mașina, dacă sunteți bărbat, faceți curățenie în casă, dacă sun­teți femeie (frecați baia, spă­lați po­delele, scuturați), urcați și coborâți scă­rile, mergeți la piață pe jos cât mai re­pede, alergați.

Cele trei tipuri emoționale

Tipul exploziv

Cum să reacționați: Nimeni pe lume nu vă poate enerva decât dacă dvs. înșivă vă lăsați scoși din sărite. Con­știentizați penibilul situației (felul în care vi se mo­difică fața, vocea, ges­turile) și astfel veți ba­ga­teliza motivul care vă declanșează iritarea. Fo­losiți ela­nul pro­dus de ener­gia acu­mu­lată (fu­ria pro­du­ce mari ener­gii) în treburi fizice (cas­nice) sau, pur și simplu, aler­gați.

Tipul timorat

Cum să reacționați: Nu vrea nimeni să vă taie capul. Dar dacă nu veți spune niciodată deschis ce gândiți, ce vă pla­ce, ce nu vă place, ce vă convine și ce nu, veți con­tinua să tre­murați ca o frunză, chiar și la un strănut mai răstit. Pen­tru ca atitudinea „agresorilor” să se schim­be, e ne­voie ca dvs. să exprimați un punct de ve­dere, să aveți o opinie. Veți constata, cu sur­priză, ce simplu se poate schimba compor­ta­mentul celor care vă inhibă, fără să vă simțiți prin asta lezați. Ana­lizați-vă cu atenție senti­mentele și vă veți da seama dacă există, într-ade­văr, mo­tive ca să vă temeți, sau dacă bateți în retragere fără niciun temei.

Tipul pasiv

Cum să reacționați: Dacă pasivitatea dvs. este un mod de împăcare cu lumea, un echilibru la care țineți cu tot dinadinsul pentru că vă simțiți ocro­tiți, la adă­post, n-are niciun sens să vă mo­dificați com­por­ta­mentul sentimental. Dacă, însă, pasivitatea ascunde o dispoziție depresivă, o re­semnare tristă și melancolică, un abandon în fața vieții, încercați să schimbați „ceva”. Recapi­tulați în minte întâm­plările plăcute ale propriei dvs. existențe, bucuriile pe care le-ați trăit implicându-vă. Participarea la viață este dătătoare de mari sa­tis­fac­ții. Totul este să încercați să evitați zo­nele pericu­loa­se și alunecoase în care ați putea fi bruscați. Faceți ca mel­cul. Scoateți cornițe și tato­nați. Fap­tul că îna­in­tarea lui prin viață este așa de pre­văzătoare și lentă, nu înseamnă că el nu cu­noaște și bucurii. Cu cât te miști mai încet și mai atent la aspectele esen­țiale ale vieții, cu atât des­co­peri mai lesne fețele ascunse ale fe­ricirii du­rabile. Această concentrare pozitivă asupra trecu­tului dvs., se­lec­tând din el doar amin­tirile lu­mi­noase, o să vă producă o bucurie in­te­rioară care va declanșa o fărâmă de entu­ziasm.

În mare, însă, problema esențială a demersului nostru este să vă facem să în­țelegeți cât de impor­tante sunt dia­lo­gurile – adesea inexistente – cu noi în­­șine. Lăsându-ne antrenați de urgențele exis­ten­ței, navigăm prin viață ca niște ro­boți programați, ui­tând că fericirea nu creș­te pe mar­gi­nea străzii, ci numai adânc, în noi. Dar cât de des scrutăm, oare, acest adânc? De câte ori încercăm să ne punem viața în față, ca o carte deschisă, stră­duindu-ne să îi descifrăm semni­ficațiile profun­de: binele și răul din ea, satis­facția și insa­tis­facția, pre­zen­ța sufletului, a „ome­nes­cului” de care ne în­de­păr­tăm tot mai mult. Nu e nevoie să fim filosofi pentru a ne analiza existența. E suficient ca înainte de ru­gă­ciu­nea de seară – una din cele mai im­portante tehnici po­zi­tiviste – să recapitu­lăm    întâm­plările zilei pe care toc­mai o încheiem: răul în stânga, binele în dreapta. Pentru rău să cerem iertare, pentru bine să mulțumim și să-l proiectăm și în ziua de mâine. Nu există un ma­nagement sentimental mai eficient ca acesta: despo­vă­ra­rea morală prin rugă­ciune. Spo­ve­di­rea cotidiană a vieții în gând, sub patronajul forței divine, este cea mai desăvârșită metodă de a ne pune ordine în viață și-n sentimente.