Zona balcanică a Europei a ajuns din nou, zilele trecute, la punctul de fierbere, după ce niște decizii administrative aparent banale ale autorităților din Kosovo (schimbarea plăcuțelor de înmatriculare de pe sistemul sârbesc, pe cel kosovar) i-au iritat pe sârbii care locuiesc în mica republică (nerecunoscută oficial de România). S-a ajuns la violențe și la amenințări dure ale guvernului sârb. Prezența în zonă a trupelor internaționale de menținere a păcii a liniștit, până la urmă, atmosfera, dar evenimentul nu trebuie minimalizat: ne arată cât de repede pot degenera lucrurile, mai ales atunci când unele dintre părțile implicate își fac un titlu de glorie din a ține mocnit „focul”.
Este ceea ce face, programatic, de ani de zile, în Ardeal, premierul maghiar Viktor Orbán, care, profitând de toleranța vinovată a statului român, folosește evenimentele tradiționale de la Băile Tușnad (și nu numai) pentru a lansa idei dintre cele mai periculoase. Împrejurarea că Viktor Orbán nu se rezumă la a arunca vorbe în piața publică, ci aruncă și bani, punând bazele unui mini-stat paralel în Ardeal, nu face decât să dea și mai multă gravitate ideilor sale. Există deja, bine pus la punct, și funcțional, un sistem autonom de educație, exclusiv în limba maghiară, de la nivel de grădiniță până la nivel de universitate, care, în mod evident, scapă controlului autorităților române. Ce sunt învățați acolo copiii etnicilor maghiari, cetățeni români în acte? Nu cumva învață de mici tocmai ideile periculoase pe care Orbán și acoliții lui le prezintă triumfalist la reuniunile maghiarimii?! Nu știm răspunsul: ofițerii din instituțiile de forță ale statului român au alte preocupări, falsifică, probabil, doctorate, și-și numără, ca răcanii pe vremuri, zilele până la pensia specială…
Au trecut câteva săptămâni de la faimosul discurs al lui Orbán din Ardeal, aplaudat inclusiv de membrii UDMR ai guvernului de la București, iar liderii comunității maghiare din România nu au venit cu explicațiile pe care, cu întârzierea care îl caracterizează, le-a cerut, într-un final, președintele Klaus Iohannis. Vicepremierul român (!!!) Kelemen Hunor s-a rezumat la niște sofisme ieftine, jignindu-ne inteligența, în vreme ce premierul Nicolae Ciucă recunoaște că nu a găsit timp să discute cu subalternul său și că așteaptă o ședință a coaliției. Nici elita intelectualității românești nu a excelat prin forța de reacție. Uzată în bătăliile interne din anii trecuți, pare să-și fi pierdut definitiv vlaga și preferă să nu mai iasă din zona de confort. Cu câteva excepții, nici opoziția politică nu i-a dat replica meritată lui Viktor Orbán. Nu e un secret că Orbán e referința ideologică și strategică a destui politicieni de la noi, surprinzător și nu prea – tocmai a celor care se dau mai verzi între români. Dacă politicienilor din guvern le convine episodul Orbán, pentru că mai ascunde din numeroasele scandaluri interne, radicalilor le convine pentru că aruncă în piață idei în care ei înșiși cred. Chiar și politicienilor de centru, care au înfierat discursul lui Orbán, le convine situația: au luat poziție, cu gândul că vor mai smulge ceva voturi, altfel, au dovedit în destule situații că nu-i dă afară din casă românismul.
Până la urmă, nimic nou: de la stânga la dreapta, oportunismul e literă de lege în România de azi. Te bagi sau nu te bagi, în funcție de ce-ți pică. Neînțeles și ignorat, ani la rând, Ardealul e – o arată evenimentele din vara asta! – mai singur și mai izolat ca oricând. Dacă politicienii și intelectualii de acum o sută de ani ar fi gândit doar la confortul personal și la profitul imediat, precum cei de azi, Transilvania nu ar fi revenit niciodată României. S-ar învârti în mormânt marile spirite interbelice dacă ar ști cum e batjocorit Ardealul, chiar la el acasă, și cum nimeni dintre guvernanții țării de la București nu se găsește să-l apere! Dacă au ajuns să-l atace pe Viktor Orbán birocrații de la Bruxelles înaintea liderilor români, e grav de tot…
